luni, 28 februarie 2011

Cărți noi! Premiile Lili, Ediția I – Antologie, Editura Tritonic * * *


La începutul anului 2009, în ilustra localitate Ogrezeni, trei scriitori: Lucia Verona, Ștefania Coșovei și Denis Dinulescu au avut o idee generoasă. Au fondat un festival de literatură „de criză”. Fără bani, fără subvenții. Un festival on-line găzduit de neobosita creatoare de bloguri Lucia Verona și moderat de toți realizatorii, cu ședințe de cenaclu nocturne on-line (la care și subsemnatul am participat cu elan pînă la ore mici) dar și cu secțiuni off-line la Ogrezeni, unde aceeași Lucia Verona și-a transformat casa de vacanță în „Centrul Cultural Ogrezeni”!

Credința, se știe, mută munții. Festivalul a început, s-a desfășurat cu o participare entuziastă a amatorilor dornici de consacrare – targetul „Premiilor Lili”. S-au stabilit cîștigătorii care au primit „Trofeul Lili”, realizat de Traian T. Coșovei. Și a apărut încă un entuziast, Bogdan Hrib de la Editura Tritonic, care a realizat antologia „Premiile Lili” cuprinzînd pe scurt povestea acestei inițiative culturale particulare și fragmente din opera laureaților primei ediții. Un debut colectiv ca pe vremuri, dar e criză! O carte e totuși o carte, un premiu, mai ales acordat și ieșit din atîta entuziasm, e un premiu. Dacă am face fiecare dintre noi măcar atît pentru literatură...

Să notăm pentru posteritate laureații primei ediții a „Premiilor Lili”, menționînd că între timp s-a încheiat cu succes și ediția a doua, iar a treia așteaptă doar înverzirea ierbii de la Ogrezeni. Pentru a lăuda această inițiativă a unui grup de voluntari merituoși, cuvintele sînt puține. Acum, laureații pe 2009: Marele Premiu – Emilia Alexandra Bucur, Premiul pentru poezie – Carmen Nicoară, Premiul pentru proză – Mălina Anițoaiei, Premiul pentru dramaturgie - Oana Stoica-Mujea, Premii acordate de juriul Bloggerilor – Renata Carageani și Adrian Voicu. În volumul colectiv mai apar: Traian Rotărescu, Ștefan Alexandru Ciobanu (între timp a debutat promițător cu un volum personal), Octavian Perpelea, Adrian Socaciu.

Tot Lucia Verona a fondat și acordat în 2010 și 2011 premiile „Blog de blog”, cele mai bune bloguri în 2009, respectiv 2011. Încă o dată: omul sfințește locul (și blogul).

duminică, 27 februarie 2011

Un apel pentru salvarea memoriei

Am primit din partea scriitorului Ion Dumitru din Munchen, cunoscut și pentru activitatea sa la Europa Liberă dar și pentru coordonarea societății culturale „Apoziția” un apel pentru salvarea Bibliotecii Române din Freiburg. Deși cred că este necesară implicarea statului român, prin ICR și MCPN, pentru care suma în discuție nu contează, aportul nostru e binevenit. Redau scrisoarea și apelul mai jos.

*

„Profit de apropierea Martisorului ca sa persist in a va adresa si Dumneavoastra, cunoscutilor si celor ce va sunt dragi, randurile din anexa, cu speranta unui gand bun si a unui gest concret si substantial de ajutor pentru o cauza nobila – Salvarea Bibliotecii Romane din Freiburg- Germania, aflata in praig de ruina! Biblioteca – PANTEONUL MEMORIEI SCRISE A EXILULUI, REFUGIULUI SI EMIGRATIEI ROMANILOR SI FOSTILOR CETATENI ROMANI in tot cuprinsul lumii occidentale din ultimale trei sferturi de veac - are nevoie urgenta de mijloacele financiare necesare functionarii normale si de o suma substantiala pentru asanarea, renovarea si reamenajare radicala a cladirii si spatiilor disponibile. Sunt convins ca fiecare dintre Domniile Vostre poate contribui la spalarea rusinii care ne vizeaza deopotriva pe toti cei din tara si de dincolo de fruntarii. Numai cu eforturi unite vom putem sa o salvam!”

”Biblioteca Română din Freiburg şi-a început existenţa la 1 Mai 1949, din iniţiativa profesorului Virgil Mihăilescu şi cu sprijinul intelectualilor de prestigiu, a oamenilor de suflet şi combatanţilor anticomunişti români din Freiburg, Germania Occidentală şi din cuprinsul a ceea ce s-a chemat Lumea Liberă. În afară de efortul întreprins pentru a poseda un propriu lăcaş, materializat mai întâi în vila donată de A.S. Prinţul Nicolae, în Mercy Straße, iar apoi în actualul imobil, din Uhland Straße 7, D- 79102 Freiburg i. Br., (cumpărat în raport de: 1/3 prin propriul efort - cu concursul generos al exilului şi emigraţiei-; 1/3 prin contribuţia Landului Badenwürtenberg şi 1/3 prin contribuţia Republicii Federale Germania), biblioteca a primit sau a procurat, a clasat şi tezaurizat, a împrumutat şi a pus la dispoziţia universităţilor, instituţiilor de cercetare, cercetătorilor individuali români, germani şi a altor interesaţi, pe toată perioada dictaturii comuniste din Est, tot ce s-a publicat în exil şi în emigraţia provenită din România, implicit în massmedia occidentală referitor la români şi chestiunile conexe – indiferent de spectrele politice cărora le aparţineau autorii şi cei vizaţi -, şi, în plus, tot ce s-a putut cumula şi salva din zestrea documentară, ştiinţifică, culturală, literară, publicistică, artistică ori de altă natură a României de mai înainte de instaurarea teroarei comuniste, valori care în R.P.R., R.S.R. ,R.S.S.M etc., au devenit inaccesibile, interzise sau au fost distruse în mod premeditat. Institutul - Biblioteca Română din Freiburg a constituit, dincolo de ori ce fel de insinuări partizane, un cadru de interferenţă şi referinţă a acţiunilor şi atitudinilor ce au confruntat exilul şi emigraţia noastră în ansamblu, dovedindu-se totodată o vatră de cultură şi spiritualitate românească autentică.

În perioada îndelungatei şi controversatei tranziţii, preţiosul său fond documentar a fost asaltat de feluriţi emisari, „studenţi”, „cercetători” şi reprezentanţi ai noilor institute, fundaţii şi întocmiri create şi întreţinute cu fonduri generoase de către cei ce s-au perindat la putere, şi care le-au speculat în propriul interes, erijându-se în „experţi cercetători”, „cunoscători” şi „post-corifei” ai exilului, folosindu-i moştenirile pentru felurite publicaţii, apărute cu finanţare publică sau cotribuţii particulare, în scop lucrativ sau interesat. Pentru aceste surogaturi ce şi-au arogat pretenţia de a evalua viaţa exilului - cu care nu au avut nimic comun-, s-au cheltuit sume astronomice din fondurile publice, în timp ce un sprijin modest, acut necesar Bibliotecii, deşi promis perpetuu, a fost amânat sinedie.

În actualul deceniu, Biblioteca, a cărui zestre depăşeşte cca. 90.000 de titluri, bogate colectii de publicatii, manuscrise, piese muzeistice etc, a funcţionat numai pe bază de voluntariat, fără retribuiri, graţie sacrificiilor a trei persoane în vârstă: ale Directorlui Ion Iancu Bidian (n. 1934), actualei secretare, Doamna Rodica Moschinschki şi Doamnei Irina Nasta, care, din cauza sănătăţii, de trei ani a renunţat la orice activitate.

Pentru o buna funcţionare Biblioteca are nevoie de trei angajaţi permanenţi, cu diferite grade de răspundere, şi de fonduri de întreţinere, adică de un buget anual de minimum 60.000-70.000 Euro. Este o sumă greu de adunat dar nu imposibil, motiv pentru care mă adresez şi Dumneavoastră, pentru a susţine, printr-o donaţie personală (eventual ciclică/ permanentă) această acţiune ce am dori-o popularizată activ şi în rândurile amicilor şi cunoscuţilor, implicit printre persoanele influente şi massmedia pentru a se sesiza si sensibiliza factorii de decizie si responsabili -din ţară şi din Germania-, (deputaţi, senatori, miniştr, etc.) de la care sperăm si asteptăm initiative şi solutii urgente şi adecuate.

Biblioteca Română din Freiburg este o zestre de valoare unică, cumulată în 60 de ani prin sacrificiile şi eforturile generaţiilor exilului şi refugiului posbelic – aproape dispărute - şi a generozităţii gazdelor. Biblioteca – la fel ca orice bibliotecă din lume - nu trebue să dispară! Indiferent cine sunteţi sprijiniţi - după puteri- concret, moral şi logistic salvarea ei!
Prezentul APEL poate fi preluat si trasmis mai departe – în special cunoscuţilor şi membrilor familiilor dvs. aflaţi în străinătate.

Orice donaţie contează şi se expediază numai direct către:
Rumänisches Institut –Rum. Bibliothek e.V.
Uhlandstr. 7, 79102 Freiburg
Deutsche Bank, Filiale Freiburg,
Konto: 461830 - (BLZ 68070030),
cu specificaţia expresă „Spende”-Geldzuwendung, für Rum. Inst.-Rum. Bibl. e.V. pentru care veţi primi o adeverinţă /Bestätigung pentru Einkommensteuer.

Pentru contacte sau informaţii suplimentare, în funcţie de programul de lucru facultativ, vă puteţi adresa Doamnei Secretare Rodica Moschinski sau Domnului Director Ioan Iancu Bidian, la Tel. +49-0761- 7 35 51, Fax: 0761-7 35 51

Un film de văzut - Discursul regelui


Un film de mare finețe, premieră recentă la noi, este „Discursul regelui” (King`s Speech, 2010). Nu mai fusesem demult la cinema. De data asta a meritat. Filmul a fost realizat în UK, dar promovat la Holywood. Actorii sînt excelenți și se vede că au jucat teatru clasic. Geoffrey Rush e Lionel, logoped australian, venit la Londra - și actorul e cu adevărat australian. Eu l-am mai văzut, dar cel mai des l-am auzit în „Finding Nemo” (2003) – vocea lui Nigel Pelicanul. Și Colin Firth e Bertie, regele George al VI-lea, suveran afectat de bîlbîială, actor pe care eu l-am mai văzut demult în „Nanny McPhee” (2005), unde era dl. Brown.

Dincolo de actori și regie, este minunat scenariul și dialogurile sînt și ele reușite (90% pe puțin), din păcate traduse cam stîngaci la subtitrarea de la noi. Foarte bune sînt detaliile scenografice de epocă (acțiunea se petrece în 1935-1939, discursul e cel al regelui la intrarea în război în 1939 și încheie filmul). Realizarea a primit 12 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru actriță în rol secundar Helena Bonham Carter (Regina Margareta) și le merită.

UPDATE
Așa cum bănuiam, filmul a luat premii Oscar pentru scenariu, regia, actor în rol principal dar și pentru cel mai bun film. Absolut meritate.

Cărți noi! Iulia Militaru - Marea Pipeadă, Editura Brumar * *

Laureată a unui premiu pentru tinerii autori, Iulia Militaru realizează o carte „construită” cu atenție și migală. Ea se constituie din două cicluri diferite în care apare aceleaș „personaj”: domnul Clau zis Clovny. Prima parte este „Marea Pipdeadă” sau „discurs împotriva copilăriei” ceea ce nu prea e inteligibil din perspectiva unui limbaj voit infantil. A doua parte, „Jurnal pentru Claudia” are trei zone: poeme albe, negre și roșii. Această construcție este vizibilă mai mult la nivel exterior, și prin recurența personajelor (apar Comisarul Claudino Clovnescu și o defunctă Claudia) și a locurilor, ca Orașul Pipelor. Pentru că în interior apar secvențe pe care o redactare exigentă le putea elimina: „Orice drum este o șerpuire infinită/Se pornește de la un punct fix/ Numit aici,/ Se ajunge într-un punct îndepărtat/ Numit acolo,/ Există și punctul de dincolo/ Adică nicăieri”.

Pe deasupra tonul obstinat copilăros și voit jucăuș devine uneori obositor, ca zarva continuă a pruncilor care se joacă: „Pe stradă,/ o lucoare cald-confuză/ Împrăștie un galben lampadar/ Sfidînd neonul revoluționar/ De la o casă nouă cu peluză”. Iulia Militaru pare a uita uneori că volumul ei se adresează unui public adult și a cărui atenție trebuie ținută trează, un auditoriu care poate ațipi în cursul numeroaselor divagații cu aer suprarealist. Citești și-ți spui: toate astea trebuie să aibă un sens mai înalt, toate aceste „bifurcații”, cum le zice autoarea, nu pot fi accidentale. Totuși volumul rămîne un obiect suprarealist, o „instalație” cum se spune în arta plastică, în sine, fără altă finalitate decît aceea că există. Ceea ce mi se pare cu adevărat o problemă: întregul se poate ține (vag) minte, dar nu am întîlnit nici un fragment de poezie memorabilă.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Gînduri prin consecință după „Blog de blog”

Reflecții după încheierea concursului „Blog de blog” 2010. În ceea ce privește publicațiile literare cel puțin ele devin un articol desuet. Cu intrarea scriitorilor în blogosferă, fiecare cititor își va face „revista lui literară” care are avantajul de a putea fi chiar un cotidian. De ce să ia o revistă 50% sau 80% neinteresantă pentru el? Va intra pe blogurile preferate și își va face singur revista: un poem sau o traducere de Soviany ori de Radu Vancu, critică literară la zi de Micawber, tablete de Șerban Tomșa, comentarii din lumea literară de Stoiciu sau de cine-i place, poșta redacției de Alex Ștefănescu, rubrica de filologie de la Diacritica etc. Totul atractiv și gratuit.

Să adaug și faptul că prestația acestor autori importanți și a altora în blogosferă e un gest altruist în folosul literaturii și al iubitorilor ei, un act gratuit și generos care merită evidențiat.

Comentariu scurt la „Blog de blog” - Ediția a 2-a, 2010

Pentru că e tîrziu, doar felicitări organizatoarei, Lucia Verona, juriului din care am făcut parte și laureaților. Felicitări speciale pentru categoria literatură cu bloggeri merituoși și buni meseriași ai scrisului. Mă bucur că juriul a acceptat categoria propusă de mine: „cel mai bun blog pentru păstrarea memoriei” care a avut cîștigători cu merite speciale atît în domeniul vizual cît și în cel audio.

Pe situl Luciei Verona aveți și linkuri către blogurile cîștigătoare.

Față de anul trecut numărul blogurilor a crescut cu 38% ajungînd la peste 60 000 (e vorba de cele în limba română). E de sperat că într-un viitor previzibil fiecare român va avea blogul lui. Voi propune la anul categoriile: cel mai bun blogger minor (12-17 ani) și cel mai bun blogger veteran: peste 80 de ani.

E foarte bine că s-a repetat acest concurs și sper că se va amplifica la ediția următoare. Aștept cu nerăbdare Gala off-line și am speranța că vor participa cît mai mulți dintre cîștigători ca să îi cunoaștem pe viu.

Blog de blog 2010 - palmaresul complet

Membrii juriului au avut dreptul de a oferi premii speciale. Iată numele bloggerilor/blogurilor care primesc aceste premii speciale:

Alex Mazilu: beţivul de cuvinte.ro
GS: Vlad Petreanu
Matilda: Castelul de nisip
Chinezu: Cristina Bazavan
Simona Ionescu: Tiberiu Lovin
Ştefania: aramis blog şi Adrian Suciu
Ionuţ Iancu: Asaftei Dragoş

Mona Ardeleanu, de la blogul partener al juriului blogosphera.ro, dă şi ea două premii: Titus şi Simona Catrina

Juriul, în înţelepciunea lui, a acordat, în afara categoriilor, două premii New Entry unor bloggeri de viitor:
Andi Moisescu
Semanticus

Şi acum categoriile:

Cel mai simpatic blogger:
Sibilla
Maminineta
RIM

Cel mai bun cititor/comentator de bloguri :
Cody
Nea Costache
Renata

Cel mai bun blog vizual
http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/

Cel mai bun blog de sport:
http://dropgol.ro/

Cel mai bun blog de muzică:
Teo Negură
http://muzica-etc.blogspot.com/
Acest blog primeşte şi un premiu special din partea Ioanei Diaconescu.


Blogul pasiunii
premiile au fost acordate unor bloggeri pasionaţi de ceea ce fac:

Tanti Jeni
Valive
http://traducatordecarte.blogspot.com/
http://bookconsumer.blogspot.com/#
Titus
Zîna eficienţei
Eliza şi grădina ei
Adelin Petrişor

Cel mai activ blogger:
Piticu
http://www.alsosprachzamolxis.com/
http://www.pixelulalbastru.ro/

Cel mai combativ blog:
Theodora0303
Milf şi Petrov
Popa Ţeapă

Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri :
Şi blondele gîndesc
Şi la vară cald
Diacritica

Cel mai bun blog de pastrare a memoriei :
http://bucharestunknown.blogspot.com/
http://www.goldies.ro/

Cel mai informat blogger :
http://mariusmina.blogspot.com
http://www.reteteleluiradu.ro/

cel mai bun blog al unui ziarist :
Victor Ciutacu
alecu racoviceanu

cel mai bun pamfletar:
Sifilica Blenorel
Moshe&Mordechai

Cel mai bun blog politic/economic :
Lilick
Corina Creţu
Gabriela Creţu
Dan Mihalache

Blogul cu cel mai mult umor :
Adrian Voicu - Neliniştitu'
Groparu

Cel mai bun blog literar
(Cu cele trei secţiuni propuse de Horia Gârbea):
Creaţie:
Radu Vancu
Octavian Soviany

Blog-jurnal:
Şerban Tomşa
Liviu Ioan Stoiciu

Critică:
Alex Ştefănescu

Juriul a acordat şi două premii pentru debut:
Creaţie: Ada Pavel
Critică: Mădălina Ionescu

Premiul de popularitate:

Daily Cotcodac

vineri, 25 februarie 2011

Blog de blog 2010. Live! Palmares tot mai bogat.

Cel mai activ blogger:
Piticu
http://www.alsosprachzamolxis.com/
http://www.pixelulalbastru.ro/


Cel mai combativ blog:
Theodora0303
Milf şi Petrov
Popa Ţeapă


Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri :
Şi blondele gîndesc
Şi la vară cald
Diacritica

Blog de blog 2010- Gala continua!

Blogul pasiunii
La această categorie, un membru al juriului a nominalizat-o pe Sharon Stone. Din păcate, Sharon Stone nu are blog, aşa că premiile au fost acordate unor bloggeri pasionaţi de ceea ce fac:
Tanti Jeni
Valive
http://traducatordecarte.blogspot.com/
http://bookconsumer.blogspot.com/#
Titus
Zîna eficienţei
Eliza şi grădina ei
Adelin Petrişor

Blog de blog 2010 - primele premii. Gala continua

Gala laureatilor on-line a inceput pe blogul Luciei Verona la ora 22.

Cel mai simpatic blogger:
Sibilla
Maminineta
RIM

Cel mai bun cititor/comentator de bloguri :
Cody
Nea Costache
Renata


Cel mai bun blog vizual
http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/


Cel mai bun blog de sport:
http://dropgol.ro/



Cel mai bun blog de muzică:
Teo Negură
http://muzica-etc.blogspot.com/

Despre Vietnam la Școala Ferdinand I


Joi 24 februarie, la Școala Ferdinand I, una dintre cele mai vechi și mai frumoase din sectorul 2 și poate din București, la invitația doamnei director Violeta Dascălu, am ținut o „oră” despre Vietnam cu amintiri și imagini din această țară. Elevii școli au prezentat și ei un program cu proverbe din Țara lui Viet și cu un dans tradițional de acolo. A fost un eveniment foarte reușit și legătura între elevii și profesorii școlii și Asociația Scriitorilor București este tot mai bună, prezența scriitorilor în școală fiind de-acum tradițională.

Nabokov la Brașov- proză scurtă românescă într-o antologie croată

La Editura Meandarmedia de la Zagreb, Croația, cu sprijinul Institutului Cultural Român, a apărut antologia Nabokov u Brašovu (proză scurtă românească postrevoluționară 1989-2009). Realizatorii acestei elegante tipografic lucrări sînt trei traducători relativ tineri: Marina Gessner, Luca-Ioan Frana și Ivana Olujić. Ei au însoțit povestirile cu note explicative necesare cititorilor croați care nu știu, de pildă, cine a fost Ion Rîmaru și cine e Ilie Dobre (două nume menționate în prozele antologate).

Autorii români prezenți în volum sînt Adriana Babeți, Daniel Vighi, Bogdan Suceavă, Adriana Bittel, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Iulia Popovici, Lucian Dan Teodorovici, Petru Cimpoeșu, Răzvan Petrescu, Horia Gârbea, Radu Pavel Gheo, Sorin Stoica. Prefața este semnată de Paul Cernat. Titul antlogiei Nabokov la Brașov, îl reproduce pe cel al povestirii alese din creația lui Mircea Cărtărescu.

Blog de Blog! Cele mai bune bloguri din 2010. Ultima zi!

Marea Gală online în cadrul căreia organizatoarea și președinta juriului, scriitoarea Lucia Verona va anunţa cîştigătorii concursului BLOG DE BLOG. CELE MAI BUNE BLOGURI DIN 2010 va avea loc vineri, 25 februarie 2011 la ora 22. Evident, pe blogul organizatoarei.

Ca membru al juriului mi-am făcut datoria cît de bine m-am priceput. Am participat fizic la o ședință offline dar nu și la cea finală, din motive profesionale și familiale. Consider, global, că juriul a dovedit hărnicie și competență. Rezultatele, ca orice rezultate ale unei judecăți omenești, sînt și vor fi contestate, dar buna-credință a întregului demers trebuie salutată. Ca și, mai ales, inițiativa acestui concurs cu premii exclusiv simbolice, imateriale, virtuale!

joi, 24 februarie 2011

În curînd, saltul Panterei



celălalt drum


cei care mă pun
să aleg
nu știu că
nu am ales niciodată

totul mi s-a dat
totul mi s-a poruncit
totul mi-a fost
băgat pe gît

cei care mă pun
să aleg
nu vor ca eu să aleg
doar așteaptă
alegerea mea ca să-mi
strige așa nu
așa nu
celălalt drum
cealaltă cutie

miercuri, 23 februarie 2011

Despărțirea de Ion Hobana

Regretatul scriitor Ion Hobana va fi depus joi 24 februarie (mîine) seara la Uniunea Scriitorilor unde colegii care l-au apreciat și cititorii săi îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormîntarea va avea loc vineri 25 la Cimitirul Izvorul nou dar ora, în orice caz între 10 și 13 nu se cunoaște încă.

O veste dureroasă: a murit Ion Hobana


Îmi revine dureroasa misiune să vă anunț încetarea din viață a cunoscutului scriitor Ion Hobana (1931-2011).

Ion Hobana a fost scriitor, ziarist, editor, secretar al Uniunii Scriitorilor. Înultimii ani a condus secția de literatură pentru copii și tineret a Asociației Scriitorilor din București, fiind și membru în Consiliul USR.
A publicat cinci volume de versuri pentru copii şi un roman, Sfârşitul vacanţei, înainte de a se consacra, cu precădere, literaturii SF.
Prozele şi studiile lui au apărut în peste douăzeci de ţări. Având un vechi şi constant interes pentru viaţa şi opera lui Jules Verne, a tradus opt “Călătorii extraordinare”, a publicat zeci de articole şi studii, a realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune consacrate marelui scriitor.
Cunoscut cercetător al fenomenului OZN, preşedinte al Asociaţiei pentru studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate (ASFAN – Romania), Ion Hobana a publicat multe lucrări de gen.

Ion Hobana a fost membru în Uniunea Scriitorilor din România, Societé Européenne de Culture, Centre International Jules Verne, H.G. Wells Society, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.
Pentru întreaga sa activitate pe tărâmul creaţiei, exegezei şi promovării SF-ului, i s-au decernat Marele Premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), Premiul Special “Aripile de aur ale fanteziei” (1980) şi Premiul World SF (Brighton, 1984).

La sfârşitul anului 2009, când se afla în plin lucru la o nouă carte, Ion Hobana a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare, cu şanse de viaţă între 6 şi 9 luni. A reuşit să reziste şi să dea gata pentru tipar, în noiembrie, ultima sa lucrare antumă, Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică de la origini până la 1900 (Editura Academiei). A avut satisfacţia de a o vedea apărută, ba chiar a trimis câteva exemplare cu autograf prietenilor apropiaţi, apoi, imediat după ce a sărbătorit, pe 25 ianuarie, împlinirea a 80 de ani, starea sa s-a înrăutăţit brusc. A plecat dintre noi marţi 22 februarie 2011, seara, la spitalul Colţea din Capitală.

A fost un scriitor dedicat literaturii dar și sprijinirii colegilor de breaslă, un coleg și un prieten minunat al scriitorilor. Pe blogul ASB găsiți biografia și bibliografia completă așa cum însuși a ținut să fie redactate.

Prin dispariția lui Ion Hobana, literatura română, lumea literară românească și mișcarea literară SF suferă o grea, ireparabilă pierdere.

Ambasadorul Eldar Hasanov la Uniunea Scriitorilor


Am primit abia acum cîteva poze de la o remarcabilă ceremonie petrecută la USR pe 11 februarie. Cu prilejul lansării cărții Excelenței-Sale „Diplomație cu suflet în România”, am avut prilejul să-i ofer domnului ambasador Eldar Hasanov (ambasadorul Republicii Azerbaidjan la București) o diplomă de onoare din partea Asociației Scriitorilor din București.

luni, 21 februarie 2011

Cărți noi! Nicolae Coande - Femeia despre care scriu, Ed. Măiastra * * * *

Denistate, aceasta e mărimea fizică pe care o induce recentul volum al lui Nicolae Coande: „Frumoasă ca un pahar îngrijorat la colțul mesei/ ea are două feluri de mers,/ niciunul pentru mine, rasă, tatuată și îngustă-n șolduri cum e literatura/ scrisă la parter și publicată un etaj mai sus/ luna mică foșnește pe cer juponul cu spițe,/ cîteva stele zgîriate cad în cutia milei la ziuă,/ am noroc să descopăr un gram de cianură sub podea/ așa cum copiii se roagă unui tată plecat/ să le aducă o cîrtiță cu cheiță”. Avem metafore și comparații sclipitoare și complicate, efectiv memorabile: „îngustă-n șolduri cum e literatura/ scrisă la parter și publicată un etaj mai sus” care generează o întreagă povestire într-o frază cum e comparația între găsirea cianurii și rugămintea copilului ori identificarea razelor lunii cu un „jupon cu spițe”, epitete surprinzătoare: paharul îngrijorat, luna foșnitoare, stelele zgîriate. Totul în prima jumătate a unui scurt poem. L-am ales aproape la întîmplare, asemenea reușite sînt mai peste tot în volum. Iată de pildă cum începe un alt poem: „Patul înalt în care dansezi aprinde noaptea/ cu singurătatea ochiului său”. Și cum se termină același: „...mă îmbăt de curățenia mîinilor tale care au sugrumat pofta./ Iată-mă copil, din nou, despuiat/ de ochii fetiței care ai fost”. E vorba de poemul „Vulpea”, centrat pe comparația iubirii cu vulpea ce-și retează piciorul pentru a scăpa din capcană. Fără complexe în fața oricărei formulări, oricît de îndrăznețe, dar și fără emfază, poetul trasează totul, tăind direct cu o lamă fină, cu o precizie chirurgicală, eliminînd surplusul de cuvinte și luxul oricărei divagații. Chiar și scenariile care îi izbuteau în volumele anterioare s-au simplificat, poezia a devenit esențialistă și, cum spuneam, greutatea specifică a textelor a crescut ai senzația că volumul, o cărticică de 70 de pagini, abia poate fi ținut în mînă. Aproape fiecare poem e o singură frază din care e greu să decupezi pentru că este și o metaforă în întregimea lui. Iată totuși, cu regret că nu-l citez tot, un fragment (finalul) din „Bărbatul din drum”: „...visele bărbaților uitați se strîng șirag/ la gîtul femeilor ce îndrăgesc podoabele/ mai mult decît rochia lor de fetițe/ din vechile fotografii unde, nepăsătoare, sar coarda”. Indiscutabil, Nicolae Coande reușește unul dintre volumele cele mai bune ale anului 2010 și cel mai valoros al său.

Nu știu dacă editura „Măiastra”, merituoasă dar mică, poate asigura cum se cuvine difuzarea și promovarea acestui volum. În opinia mea, el se înscrie în cursa pentru distincțiile importante ale unui an care a adus poeziei noastre multe cărți greu de ocolit, de-ar fi să le numesc numai pe cele ale lui Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălățanu, Anca Mizumschi, Bogdan O. Popescu, Teodor Dună, conștient că lista nu e completă.

Poeții mai puțin abilitați care au - uneori firești, alteori exagerate - pusee de orgoliu, și care adesea trec pe aici și pe alte bloguri, comentînd sarcastic sau cu ironii ieftine faptul că încercările lor nu primesc destule recunoașteri, ar face foarte bine să citească măcar volumele celor șapte sus-amintiți și să evalueze cu luciditate ce îi desparte pe ei de aceia. Un exercițiu extrem de util poeziei lor.

duminică, 20 februarie 2011

Oră de română cu D. R. Popescu


În cadrul manifestărilor organizate de Uniunea Scriitorilor sub genericul „Ora de română” (inițiativă a ziaristului Un Cristian), la Colegiul Național Ion Creangă din București s-a desfășurat o „lecție” despre dramaturgul și prozatorul D. R. Popescu în prezența acestuia. Într-o sală de festivități arhiplină cu elevi și profesori, invitatul, prezentat de Horia Gârbea, din partea USR, a răspuns întrebărilor adresate de doamna profesoară Loredana Tuchilă, lecția fiind de fapt un interviu neconvențional. Doamna Tuchilă este de altfel doctor în litere cu o teză despre autorul „Vînătorii regale”. A fost prezentă și directoarea Coegiului, dna prof. Florica Alexandrescu.

D. R. Popescu a vorbit cu mare aplomb despre formarea sa literară, despre cultură în lumea contemporană, destinul scriitorului și teatru. Ospitalitatea gazdelor și publicul cald au favorizat o întîlnire de excepție. S-a preconizat realizarea unor lecturi publice de către membrii ASB la acest colegiu național.

Universitas 2011. „Noi, cei din linia întîi” (a generației 90)




Ieri 19 februarie, a avut loc o întîlnire a unei părți dintre combatanții vechiului Cenaclu Universitas, condus de Mircea Martin între anii 1983 și 1990. Tema colocviului nostru, nu foarte formal: Universitas și nouăzeciștii în literatura de azi. Unul dintre aspectele dezbătute cu acest prilej: reeditarea operei lui Cristian Popescu. Altul: o posibilă antologie Universitas la 30 de ani de la fondarea cenaclului. Au fost prezenți: Mircea Martin, Daniel Bănulescu, Iulian Costache, Ioana Drăgan, Mihail Gălățanu, Horia Gârbea, Cristian Pavel, Ioan Es. Pop, Cătălin Țîrlea, Lucian Vasilescu, Paul Vinicus. Cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria colegilor dispăruți prematur: Cristian Popescu, de la a cărui moarte s-au împlinit în acest februarie exact 16 ani, Iustin Panța, Gabriel Stănescu, Andrei Damian și a prietenului și mentorului nouăzeciștilor Laurențiu Ulici.
Dezbaterile au fost animate, prezidate și moderate cu același tact (rămas intact după 25 de ani) de profesorul Mircea Martin alături de Cătălin Țîrlea, singurul dintre moderatorii cenaclului care a fost de față (Andrei Damian a dispărut din păcate, iar Caius Dobrescu și Fevronia Novac nu se aflau în București). În cursul discuțiilor au fost evocați, cum era și firesc, toți participanții la cenaclu, cei de față avînd speranța unei revederi într-o formulă mult lărgită, dificultățile realizării acesteia fiind legate mai ales de emigrarea unora dintre nouăzeciștii marcanți.

Adi Pârvu și Pantera


Un incitant comentariu la „Pantera...” mea apare pe blogul lui Adi Pârvu despre care aflu că lucra la Cotidianul în 1991-1992 cînd începusem și eu, drăgăliță-Doamne, să mă afirm în presa postrevoluționară și anti-neocomunistă, publicînd inclusiv în ziarul pe-atunci al lui Ion Rațiu (eram unul dintre cei 3% care îl votaseră în 20 mai 1990).

Cu clavecinul, Adi Pârvu are dreptate, ba mi-a descoperit și ironia cu vacile de Karona dintr-un poem. Vreau să-i spun și să vă spun că în casa în care am crescut era/este un pian cu coadă (scurtă). Dar n-am învățat să cînt la el ca tatăl meu care era chiar notist. Singura claviatură care m-a atras de la 4 ani a fost a mașinii de scris a bunicului meu (Rheinmetall - 1935, mai există și azi, o bijuterie). În schimb pisicile casei se odihneau cu plăcere pe pian. Nu pe clape, ci sus, pe capac, atunci cînd nu se cînta. Cum făceam o gamă - atîta știu să cînt - săreau elegant și se mutau pe șemineu. De unde sugestia titlului de azi.

Îi mulțumesc public criticului Dan Cristea pentru că mi-a trimis ieri prefața la volum (conține excelente interpretări) și acesta poate apărea. Un scurt cuvînt, după fix 30 de ani de la debutul meu la Cenaclul de Luni, va avea și Nicolae Manolescu.

(În imagine, Tudor „Huppy” la primele game pe pianul străbunicilor săi, lipsește pisica. Foto - Ruxandra Gârbea)

sâmbătă, 19 februarie 2011

Două aniversări: LIS și DCE



Azi, 19 februarie, doi însemnați autori și prieteni ai mei își aniversează zilele de naștere, petrecute la 24 de ani distanță:

Liviu Ioan Stoiciu - 19 februarie 1950
și
Daniel Cristea Enache - 19 februarie 1974

Le doresc ambilor, ca și celor din jurul lor, La Mulți Ani cu multe volume.
Fiind ei personalități combative (Vărsători), le doresc și să le trăiască inamicii care îi țin în atenția publică.

Un poem din „Pantera...”

Cei interesați de poezia mea găsesc pe blogul „Căderea Bastiliei” (care cuprinde detaliile bio-bibliografice și fragmente de literatură) un text din volumul „Pantera sus, pe clavecin” a cărui apariție o estimez în jurul datei de 15 martie.

vineri, 18 februarie 2011

Un anunț abuziv în numele USR

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România anunță:

Postarea de mai jos, răspîndită prin facebook, azi 18 februarie 2011, e falsă în sensul că USR nu a avut o inițiativă de acest fel, iar, oricum, dl. Laurian Stănchescu nu e abilitat să facă anunțuri în numele USR.

„La initiativa Uniunii Scriitorilor prin Dl Laurian Stanchescu se va desfasura maine intre orele 12-14 evenimentul comemorativ ,Cercul Consantin Brancusi' in jurul Ateneului Roman”.

Cei care vor participa să știe că nu o fac la chemarea USR.

Cărți noi! Pașcu Balaci - Sonete Germane, Biblioteca revistei „Familia”. Epistolele din Sebiș, Editura Dacia XXI

Pentru cei care cunosc scrisul lui Pașcu Balaci este evidentă vocația lui de dramaturg, acesta fiind genul literar în care avocatul din Oradea își investește cele mai multe dintre virtualități. De la o vreme însă, poezia, mai ales în forma fixă a sonetului, începe să concureze cel puțin numeric prin volumele apărute „specialitatea” care l-a consacrat pe autor. În „Sonetele germane”, Pașcu Balaci realizează un jurnal de călătorie localizate și datate cuprinzînd impresii și sugestii literare produse de șederea în jurul lacului Konstanz (Bodensee). Biserica din Konstanz îi inspiră de pildă, la 9 august 2003, un sonet dedicat primului papă german și intitulat ca atare. În aceeași zi, pe malul lacului scrie sonetul „Bismark” după numele dealului de unde contemplă burgul. E de fapt un instantaneu polemic: poetul vede șirurile de azilanți ieșiți la iarbă verde. Și alte peisaje îi stîrnesc sonetistului reflecții geopolitice și de istorie a creștinismului care merg pînă la identificarea cu ereticul Jan Hus. La 18 august 2003, Pașcu Balaci e din nou în țară și se bucură că tatăl său, venerat, i-a spus „Învață, pruncule, de-acum nemțește”. Povestea tatălui, spusă în preambul este că, rănit pe frontul de Răsărit, tatăl poetului a fost dus și salvat în Germania grație faptului că știa limba aliaților de-atunci. Mai grave, mai puțin conjuncturale și atașate temelor religioase, ca și alte poeme ale lui Pașcu Balaci, sînt „Episolele din Șebiș”, tot niște sonete care, în majoritatea lor, interpretează parabole biblice și episoade din Noul Testament. Într-un frumos „Chip cioplit”, pe urmele lui Arghezi din „Psalmul de taină”, Pașcu Balaci cere iertare dininității că și-a făcut idol dintr-o femeie, călcînd Porunca întîi pentru „primul sărut-ce arzătoare miere”. „Slăvite Doamne, iartă-mi tu greșeala/ De-a face chip cioplit dintr-o muiere./ Porunca Ta dinîi, eu, fără vrere/ O încălcai, furat de o sminteală”.

miercuri, 16 februarie 2011

40 000

Probabil că mîine (17 februarie) blogul acesta va împlini 40 000 de vizitatori (de cînd am început monitorizarea). Vă mulțumesc tuturor pentru atenția acordată și sper că, în condițiile difuzării tot mai precare a revistelor literare, să pot oferi informație la zi din domeniu.

Tot mîine se va întruni juriul concursului „blog de blog”, inițiativă a doamnei Lucia Verona, care sperăm să se transforme în „instituție”.

Materiale video pe situl USR

„Zilele Scriitorlor Români” organizate de USR (principal organizator Un Cristian) și care au cuprins un interesant recital al scriitorilor bucureșteni au fost filmate și pot fi vazute pe situl Uniunii în secțiunea „mediateca”.

Cărți noi! Liviu Capșa - Raiul ascuns, Editura Limes * *

Un poet insuficient cunoscut este Liviu Capșa ale cărui calități e parodist l-au făcut mult mai notoriu în această ipostază, în care, ce-i drept, a dat dovadă de umor și inspirație. „Raiul ascuns” pe care îl dezvăluie acum poetul optzecist din Oltenița este cel al copilăriei. Textele sînt biografice și încărcate cu nostalgie pe care autorul o demontează pudic evocînd mai mult figuri și întîmplări hazlii. Modelele literare sînt evident Ion Creangă și Marin Sorescu din ”La lilieci”, afinitățile cu ultimul fiind puternice: „cea mai tristă zi din săptămînă/ era sâmbăta/ când mama ieșea la poartă/ să găsească creștinul/ dispus să jertfească găina”. Totuși, față de versurile marelui oltean, în ale sale Liviu Capșa este mai dispus să admită deschis caracterul edenic al primei vîrste: „să fi rămas în ținutul copilăriei/ pe dealurile umbrite de merii sălbatici/ și frunzele de lipan/ cît urechile elefanților”. Apar în poeme personaje recurente, părinții în primul rînd, dar și calul Oituz care trage șareta tatălui, agronom se vede, ca și peisaje permanent în vederea copilului: balta Gostinului, „secția” agricolă, dealul „mai misterios decît Olimpul” și mai ales câmpia al cărei farmec se simte mereu ca la Zaharia Stancu sau Preda. „Raiul ascuns” al lui Liviu Capșa se dezvăluie, iată, cititorilor în versuri melancolice, fără emfază și cu umor blînd.

marți, 15 februarie 2011

Cărți noi! Nicolae Oancea - A șaptea treaptă, Editura MNLR * * *

Cu un cuvînt înainte de Gabriel Dimisianu și numeroase referințe critice, s-a tipărit în 2010 o antologie a regretatului poet Nicolae (Nelu) Oancea (1937-2007), volum îngrijit de Dorina Oancea și Dumitru Matală. Debutînd în 1968 ca și Virgil Mazilescu și alți șaptezeciști, poetul a traversat lumea literară cu discreție și s-a dedicat mai ales activității de editor. Doar șase volume au apărut într-o carieră care l-a pus în permananță în legătură cu fenomenul literar din ultimii 50 de ani ai existenței sale, dar rar în primul ei plan. Această „a șaptea treaptă” a liricii lui este o restituire necesară și dezvăluie un autor abil și sensibil: „Ceață de noiembrie, toate se vor întoarce/ în cămările caldului minereu/ într-un ochi de leoaică stă moartea, într-un ochi albastru sunt eu// Miracolul împrunării mă tot urmărește,/ gîndurile cărnii își fac drum/ batjocorească-mă cerul sau iarba,/ amant al morții voi fi oricum”.

Cărți noi! Nicolae Stoie - Poeziile criticilor mei, Editura Gens Latina * * *

O carte neobișnuită realizează poetul din Brașov. Este o antologie din textele sale, selecția aparținînd criticilor care au scris despre ele. Secțiunea referințelor critice este mai mare decît antoogia efectivă. Aici se află opinii selectate din scrisul mai multor autori care s-au pronunțat despre opera lui Nicolae Stoie: Mircea Iorgulescu, Florin Manolescu, Laurențiu Ulici, Cornel Regman și mulți alții. La urmă de tot, găsim un interviu acordat lui Nicolae Stoie Mariei Vaida în 2009 în care predomină amintirile literare și aspectele biografice. În ceea ce privește secțiunea lirică cuprinde doar 23 de poezii puse în pagină pentru motivul că, în timp, unii critici și-au arătat preferința pentru ele. Sînt texte din 1975 pînă în 1997, deși Nicolae Stoie a mai scris și de atunci destule poezii bune. Iată o strofă din Veacul de aur (volum din 1984): un cocoșat suie un deal în spinare/ cu dealul ce-i crește lui între omoplați/ la loc de popas cu o limbă de sare/ linge stelele și munții îndepărtați.

luni, 14 februarie 2011

Ion Mureșan - texte

În recenzia anterioară la Ion Mureșan am evitat să ocup spațiu cu citate fiind convins că, mai ales iubitorilor de poezie, textele principale le sînt cunoscute.

Iată cîteva linkuri, inclusiv unul spre o secvență filmată cu recitalul poetului de la Cafeneaua critică, în care veți găsi texte:

http://mihneamaruta.ro/2010/11/27/in-sfarsit-poetul-ion-muresan-si-a-lansat-cartea-alcool/

http://mihneamaruta.ro/2009/05/08/o-capodopera-poemul-lui-ion-muresan-dedicat-alcoolicilor/

http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2011/01/video-ion-muresan-citind-un-poem-din.html

Cărți noi! Ion Mureșan - cartea Alcool, Editura Charmides * * * *


„Cartea Alcool” a lui Ion Mureșan era așteptată de ani și ani. Mitologicul poet al Ardealului, despre care se spunea că dă clasă oricînd poeților optzeciști regățeni (dar nu vrea!), trebuia să producă evenimentul și, iată, l-a produs. Așteptarea și aura de mare scriitor au contribuit și ele la succesul cărții, dar meritele lui Ion Mureșan nu-s puține. Chiar dacă unii critici (Paul Cernat, Cosmin Ciotloș) au fost relativ rezervați, sau oricum s-au abținut să debordeze de entuziasm, ca majoritatea iubitorilor de poezie, alții au scris foarte elogios (Alex Goldiș) sau mult peste media lor de încîntare în fața unui volum (Dan Cristea). S-au mai rostit și alții. Global, putem vorbi de un eveniment.

În ceea ce mă privește am o privire empatică și amicală față de marele „vietnamez” (membru al unui club nedeclarat al fanilor Vietnamului) pe care nicio pretenție de obiectivitate critică n-o poate întuneca. Trebuie să recunosc că Ion Mureșan este un mare poet care, în scris, se și comportă ca atare: atacă marile teme fără prejudecăți, îndrăznește abordări riscante sigur că o va scoate la capăt.
Mi s-ar părea o eroare să privim cartea ca pe o construcție unitară și finită, ca pe un monument edificat cu premeditare. Avem în față o culegere de poeme, scrise în perioade și cu umori diferite, cu finalități și pretenții diferite și chiar de valori diverse, chiar dacă niciunul nu coboară sub un nivel bun și păstrează semnul, sigiliul, urma de gheară a maestrului.

Primul efect obținut de poet este o păcăleală, o fentă din corp în fața căreia mulți fundași se pot da învinși. Numirea volumului, coperta și primul poem, puternic și emblematic, intitulat „Poemul alcoolicilor”, plus „povestirile mitologice” despre abilitatea autorului de a goli recipiente de sticlă și plastic dau de înțeles că vom afla multe despre alcool și etilism. Dan Cristea exprima punctul de vedere că nu sînt poeme ale acoolului, cît ale cîrciumii ca „topos” esențial. Sigur că avem semne despre acestea în destule texte. Dar să notăm că, în primele 18 texte, alcoolul este invocat explicit doar în primul, într-un jucăuș, scurt „poem” dedicat lui Nichita Stănescu și în la fel de memorabilul „Pahar”, probabil cel mai bun din volum. Iar cîrciuma e pomenită tangențial în altele trei. Dacă facem comparația cu numărul de apariții ale lui Dumnezeu sau ale îngerilor, putem trage concluzia că avem o poezie mai degrabă mistică decît bahică.
Așa cum se explică limpede și programatic în „Poemul alcoolicilor”, băutura e un vehicul spre Dumnezeu iar cîrciuma un loc de reflecție la dumnezeire. Așa cum șamanii obțin transa mistică prin stupefiante sau, uneori, chiar alcool, omul contemporan incapabil de a se înălța cu gîndul spre divinitate în cursul viețuirii lui grăbite, larvare, găsește în alcool elixirul care-l pune în contact cu îngerii și în cîrciumă templul care oferă ambianță propice și răgaz pentru meditație.

Acesta e doar un traseu de urmat prin cartea lui Ion Mureșan. Unul de la care destule texte se abat. Un „Poem de dragoste” (la Satu-Mare) senin și muzical, n-are nimic de-a face cu paradigma invocată mai sus, după cum nici superba „Înviere” descrisă din perspectiva unui veghetor la Mormîntul Sfînt nu evocă niciun moment alcoolul sau vreun local de băut. În acest caz, contactul cu divinul este direct, nemediat, ne aflăm în timpul cînd miracolul survenea firesc. La fel ca și în puternicul poem final: „Ci eu singur sub pământ”. În Ziua Judecății nu mai e nevoie de nicio licoare catalitică pentru ca îngerul („mic-mic, sfrijit, diabetic, albinos”) să-l ridice la cer pe credincios.

„Cartea Alcool” este un ansamblu de piese foarte diferite, fiecare cu unicitatea și strălucirea ei, piese care nu conturează o imagine figurativă unică, doar o „formă” abstractă. Chiar dacă unele părți se potențează reciproc, mai importantă e valoarea individuală a lor, luate pe rînd. Nu însumarea lor, imposibilă, ci expresivitatea fiecăreia ne dau certitudinea că ne aflăm dinaintea unui volum excelent, cum puține s-au ivit în ultima vreme.

sâmbătă, 12 februarie 2011

Ambasadorul Eldar Hasanov a lansat o carte dedicată României la Uniunea Scriitorilor


Vineri 11 februarie la Uniunea Scriitorilor din România a avut loc lansarea volumului „Diplomație cu suflet în România” semnat de Excelența Sa domnul ambasador Eldar Hasanov, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în România. Domnul Eldar Hasanov și-a dedicat ultimii zece ani din cariera de diplomat conducerii misiunii diplomatice azere la București, după deschiderea în anul 2001 a ambasdei acestei țări prietene României. În volumul său observații politologice și diplomatice se îmbină cu un cald elogiu făcut poporului român și culturii noastre, cu evocarea colaborării excelente dintre cele două țări al cărei artizan a fost și Excelența Sa alături de alți eminenți diplomați români și azeri. Prezentarea volumului, unul dintre cele peste 20 semnate de Eldar Hasanov, a fost realizată de prof. dr. George Balan, membru al Uniunii Scriitorilor și de prof. dr. Ioan Pop de Popa, ambii lideri ai Asociației de Prietenie România-Azerbaidjan. A luat cuvîntul și liderul comunității azere din București. Președintele Asociației Scriitorilor din București, care a organizat evenimentul în colaborare cu Ambasada Republicii Azerbaidjan, a rostit un „laudatio” în care a evidențiat meritele diplomatice dar și pe cele literare ale autorului și a oferit Excelenței Sale un trofeu și o Diplomă de Onoare în numele ASB ca și o diplomă pentru „Cartea de diplomație culturală a anului 2010”. În cuvîntul său, dl. Ambasador Eldar Hasanov a mulțumit Uniunii Scriitorilor și Asociației Scriitorilor București pentru găzduirea lansării și diplomele oferite, a nominalizat personalități politice și culturale române care au contribuit la continua apropiere și colaboarare româno-azere, și-a exprimat bucuria de a fi cunoscut îndeaproape poporul român și de a fi scris această carte ca un omagiu dedicat lui.
Au participat la eveniment numeroase personalități printre care Primarul Sectorului 2 București, domnul Neculai Onțanu, statornic prieten al Azerbaidjanului, reprezentantul fundației Heydar Aliyev la București, dl. Iqbal Hajiyev, dl. prof. dr. Tasin Gemil, primul ambasador al României în Azerbaidjan, membri ai comunității azere, diplomați, scriitori.

Cărți noi! Nicolae Oancea - A șaptea treaptă, Editura MNLR

Cu un cuvînt înainte de Gabriel Dimisianu și numeroase referințe critice, s-a tipărit în 2010 o antologie a regretatului poet Nicolae (Nelu) Oancea (1937-2007), volum îngrijit de Dorina Oancea și Dumitru Matală. Debutînd în 1968 ca și Virgil Mazilescu și alți șaptezeciști, poetul a traversat lumea literară cu discreție și s-a dedicat mai ales activității de editor. Doar șase volume au apărut într-o carieră care l-a pus în permananță în legătură cu fenomenul literar din ultimii 50 de ani ai existenței sale, dar rar în primul ei plan. Această „a șaptea treaptă” a liricii lui este o restituire necesară și dezvăluie un autor abil și sensibil: „Ceață de noiembrie, toate se vor întoarce/ în cămările caldului minereu/ într-un ochi de leoaică stă moartea, într-un ochi albastru sunt eu// Miracolul împrunării mă tot urmărește,/ gîndurile cărnii își fac drum/ batjocorească-mă cerul sau iarba,/ amant al morții voi fi oricum”.

vineri, 11 februarie 2011

...Inima din piept să-mi scot (prelevare)!


Pe un sit cam aiuristic, unde se atacă sionismul și se strîng semnături împotriva venirii Papei în România, am citit un articol cu multe puncte de argumentație împotriva noului „card de sănătate”. Redau cîteva din cele vreo 30 de motive de a ne opune primirii cardului, cu comentarii. Nu ader la scenariile apocaliptice de supunere (de către iudeo-masoni etc.) a lumii prin cip-uri. Totuși sînt cîteva teme de reflecție în acest articol.

…Pentru ca necesitatea obligativitatii consemnarii pentru intreaga populatie a acordului de prelevare a organelor in caz de deces, invocata de subsecretarul de stat ARAFAT si ministrul CSEKE, este DEOSEBIT DE PERICULOASA intrucat atenteaza grav la viata si integritatea corporala a posesorului unui asemenea document electronic, acesta putand fi modificat cu usurinta in scopul prelevarii de organe; (nota mea: Cum adică? Mă taie și îmi ia ficatul? Dacă da, s-au păcălit!)
Pentru ca insistenta subsecretarului de stat ARAFAT a ministrului CSEKE si a presedintelui CNAS, DUTA la necesitatea aparitiei unei Fise medicale electronice, pentru fiecare cetatean, intr-o baza de date nationala este FALSA SI PERICULOASA, intrucat aceasta, daca exista, trebuie sa ramana doar in baza de date securizata a medicului de familie, singurul raspunzator de confidentialitatea datelor medicale individuale (si doar ca o facilitate pentru evidentele medicale ale acestuia, in paralel cu suportul de hartie); (n.m: ei, aici e ceva)
Pentru ca aparitia acestui card, in vederea constituirii unei megabaze nationale cu datele privind sanatatea fiecarui cetatean, este DEOSEBIT DE PERICULOASA, si ATENTEAZA LA SIGURANTA INDIVIDUALA SI NATIONALA, transformand populatia Romaniei in rezervor planetar oficial de organe umane prin crearea celei mai mari baze de acorduri de prelevare de organe, cu toate datele de sanatate individuale, inclusiv cu cele de compatibilitate, dand posibilitatea folosirii neautorizate, in scopuri nelegale a acestor date confidentiale, de catre persoane sau organizatii care le pot accesa;
(N.m.: Nu cred că e posibil să se abuzeze la prelevare de organe, dar folosirea neautorizată a detelor prin spargerea codurilor mi se pare o problemă reală)
Pentru ca exista o mare atractie a unor persoane neautorizate, individuale sau organizate, de a accesa/modifica documente si date electronice din bazele de date sau de pe carduri de genul celui aflat in discutie; (N.m.:Aici e într-adevăr problema!).

Un alt aspect comentat în articol e cel că un card costă 0,3 Euro și e vîndut cu 3 (nu știu dacă e așa) și că pentru citire vor trebui cumpărate sute de cititoare de carduri care vor fi tranzacționate în folosul unor firme favorizate.

În sfîrșit o premieră cu o piesă românească!


Teatrul Masca a prezentat în premieră joi, 10 februarie, ora 20.00, la sala Jacques Lecoq premiera spectacolului „Grenada”, o comedie politista scrisă și regizată de Olga Delia Mateescu.

“Colaborarea dintre Delia Olga Mateescu si Teatrul Masca a inceput acum cativa ani in
proiectul Acul cumetrei Gurton. O actrita valoroasa, pentru care minunea bucuriei de
a juca este prioritara, va invita joi la o noua provocare, de data aceasta din perspectiva regizorului”, declara Mihai Malaimare, directorul Teatrului Masca.

„Grenada” este o piesa savuroasă, cu un garantat succes la public, incitantă de la
început pînă la ultima replică.

Distribuția:
Arbelos - un bărbat impozant, arătos, autoritar - Eugen Cristea
Salinon - farmecul și inefabilul feminin în persoană - Violeta Teașcă, Alice Caracostea
Hoțul - un pirpiriu deștept - Marius Drăguț , Geoge Țoropoc
Al doilea hoț - un bărbat musculos, răscolitor – Ionuț Kivu
Hoața - o frumusețe - Ani Crețu

Regia - Olga Delia Mateescu
Decor - Cristian Marin
Coloana sonoră - Vasile Manta

Următoarea reprezentație va avea loc sîmbătă 26 februarie.

joi, 10 februarie 2011

Bucurii de cititor. Filă de jurnal


Ieri și azi am avut bucuria de a mă întîlni cu doi remarcabili poeți și de a primi volumele lor pe care mi le doream: Ion ”Muri” Mureșan a venit în București ca să plece la Bistrița! (de fapt a fost invitat și la TVR la emisiunea lui Daniel Cristea-Enache) și mi-a dăruit faimoasa deja „Cartea Alcool” (Ed. Charmides). Azi, tot în „groapa” de la Muzeul Literaturii, Lucian Vasilescu mi-a dat două volume din antologia sa de autor „Institutul de Poezie Legală” (Ed. Vinea). Cuprinde și poeme de Ioan Es. Pop din volumul lor editat în 2004 „Confort 2 îmbunătățit”. Din întîmplare, în Piața Romană, l-am întîlnit și pe Ioan Es. Pop care se ducea, cum altfel, la Muzeu. Iar eu mi-am continuat drumul ca să mă văd cu Gabriel Chifu.

Faptul de a fi contemporan și de a mă întîlni cu acești poeți este o bucurie pentru care merită să înfrunt toate necazurile vieții literare. În stația lui 86 de la Romană am avut o intensă și cam necreștinească plăcere. În jurul nostru erau zeci de oameni care ne vedeau și nu bănuiau nimic, iar eu vorbeam cu Ioan Es. Pop. Era ca și cum aș fi vorbit cu un înger pe care îl vedeam doar eu. Așa se produc epifaniile - în văzul lumii care nu observă nimic.

Am și citit cartea lui Ion Mureșan - avantajul de a merge cu RATB-ul - și voi scrie curînd despre ea.

În imagine Ion Mureșan citind din „Cartea Alcool” (foto Lucian Muntean)

Cărți noi! Valeriu Stancu - Tîrgul de nopți, Editura Cronica * *

Poetul ieșean scrie poezie așa cum respiră. Cînd doarme – lent, măsurat. Cînd urcă treptele: precipitat și aritmic. Ca într-un „tîrg” (de nopți, dacă așa voiește) în volumul său recent se adună toate „produsele” obținute prin procedee și sub impulsuri diferite. Are balade (și idile) în metru clasic, scrie cu energie și fără nicio concesie prozodiei clasice „colindul păcatului”, un poem de dragoste la limita neființei, trece la extazul mistic pentru „repetarea Învierii” și la calofilie pentru a exprima idei filosofice ca să „însenineze” hazardul cu invocarea necesității. Ultima secțiune e tot o baladă, un fel de epopee mai bine zis, un „Bătrînul și marea” cu un pescuit mistic. Se numește „Balada sărmanului pescar” și se vede că pe acest text, amintind și prin cadențe dar și prin finalitate cu unele dintre baladele lui Ștefan Augustin Doinaș, mizează în mod special poetul, plasîndu-l ca o încheiere în forță a șerpuitei căi a volumului. De altfel cred că Valeriu Stancu are numeroase afinități cu autorul „Mistrețului...”. Mă refer firește strict la poezie. Din tîrgul de nopți al poetului, fiecare cititor își va putea alege cîte un obiect pe placul lui, dar cel mai bine ar fi să le cumpere pe toate. Cine știe cînd va avea nevoie de unul sau de altul?

La Grande Magia - Teatrul din Oradea




La Grande Magia de Eduardo de Filippo, în traducerea mea, a avut premiera la Teatrul din Oradea acum cîteva zile. Este a doua montare a acestei piese în România acum în regia lui Al. Coplpacci, anterior, la Ploiești a fost în regia lui Gelu Colceag. Este una dintre cele mai frumoase piese ale literaturii contemporane și a avut montări cu mari actori. La noi a fost, inexplicabil, netradusă și necunoscută pînă cînd nu am realizat prima traducere la sugestia lui Lucian Sabados, prin 2002, dar montarea nu s-a realizat imediat. Este o piesă plină de umor dar și de tristețe, care oferă cel puțin două roluri mari (Magicianul și „victima lui”, dl Spelta) și unul secundar excelent (sergentul de poliție). Plăcîndu-mi foarte mult acest text, am și realizat o versiune inspirată. Succesul premierei mi s-a spus că a fost mare și mă bucur că publicul a putut avea acces la o piesă cu adevărat valoroasă.

miercuri, 9 februarie 2011

Cărți noi! Naomi Ionică - Cei singuri vor rămîne singuri, Ed. Tracus Arte * *

În volumul de debut individual (venit după o carte cu trei autoare – „Trei grații), Naomi Ionică își păstrează grația de a fantaza și de a crea un personaj, cu care probabil se și identifică: Fantazia. Fantazia care „era foarte tînără cînd s-a măritat cu Omul Koleopter” își permite, desigur „fantezii”, extravaganțe: „Fantazia și omul Koleopter se iubeau într-un butoi, pînă cînd butoiul trosnea”. Aceste glume suprarealiste atribuite unor personaje ca Blîndul Pampon (care făcea băi cu amidon), Magul din Jo și Micul Spiderman sînt uneori simpatice, dar în doze mari plictisesc – pentru că nu li se întrevede un sens mai înalt - și mai ales dau senzația de déja vu. Copilăreala excesivă devine repede previzibilă și enormitățile construite ca într-un desen animat în care totul e posibil se concurează una pe alta, anulîndu-se. Mult mai interesante pentru că nu sînt simple jocuri de cuvinte și situații aiuristice sînt textele din ciclul „Femeile singure”. Și aici apare o plăcere a jocului și o „copilăreală”, un vorbit voit peltic care împiedică luarea în serios. Dar, de multe ori, poeta chiar reușește să comunice mai mult decît scenarii care pot cuprinde orice năzbîtie: „în drum spre casă, gîndurile iau forma lucrurilor/ pe care le simt atingîndu-mi hainele, pielea,/ țintuindu-mi ochii de vitrinele luxoase/.../ gîndurile mele/.../ cheamă copilul/ și copilul vine./ Are aceiași ochi de altădată/ privește/ ceva mai străucitor decît sticla curată.” Debutul lui Naomi Ionică are și texte reușite care dovedesc că ea poate depăși tentația de a face din poezie o colecție de glume cu totul modeste de tipul „unchiul cel mort trăiește în Canada”.

marți, 8 februarie 2011

Hey, teacher! Leave the kids alone!


Am primit recent un protest al unei doamne prof. univ. dr. (pe care mi se cerea să îl semnez eventual), în legătură cu pensionarea obligatorie la 65 de ani a „cadavrelor didactice” - chiar în timpul anului universitar - postulată de noua lege. Am dat căutare pe numele doamnei și am găsit imediat un forum de discuții studențești în care profa era calificată ca „o babă penală”. Mi-a plăcut formularea. N-am semnat protestul care cred că tot n-ar avea efect, dar m-am gîndit cîți profi competenți ar merita păstrați după 65…70…75 de ani și cîte „babe penale” (și moși) ar trebui mătrășite chiar înainte de 65…60…55.

Mi se pare că a doua grupă e mai numeroasă. Profesorii „mari” pe care i-am mai apucat au acum în jur de 75-80 de ani, deci oricum nu ar mai putea profesa, unii s-au și stins. Generația celor de 60-65 de ani e cam „penală” ca să nu zic că a avut în majoritate alte treburi consemnate pe la CNSAS. Că sînt excepții? E indiscutabil, sînt. Însă destui și-au construit cariera pe ideologie și origine sănătoasă. Ca să nu mai zic că în perioada 1990-1996 au devenit conf și prof persoane „persecutate”, pe atunci în vîrstă de 40-45-50 de ani, care nu publicaseră NICIO CARTE CU ISBN și care n-au publicat nici de atunci. Unii au sărit de la asistent la conf sau de la lector la prof. Unii au suferit efectiv, ținuți în posturi umile pentru că aveau dosar prost. Alții au fost ținuți acolo pentru că nu aveau operă și s-au instituit ca oprimați. Imediat după aceea, s-a strîns șurubul căzîndu-se în partea cealaltă.

Cum spunea un personaj memorabil al lui Eugen Barbu: „dacă dreptatea ar fi o sîrmă, aș îndrepta-o eu”. Nu e cazul. Noua lege țintește, în cazul pensionării la 65 de ani, mize meschine, nu generozitate față de cei care vin din urmă etc., nici grijă pentru primenirea concepțiilor din învățămîntul nostru. Dar aplicarea ei ar putea avea un efect pozitiv survenit din întîmplare.

Evident că pensionarea în timpul anului universitar, stînd cuiva în gît cele 6-8 luni pe care le mai are un prof de petrecut la catedră e o aberație și o îngustime „penală”. Apoi, rămînerea la „plata cu ora” a celor pensionați e o ieșire neelegantă din situație și un instrument în mîna celor rămași, eventual vindicativi, pentru a se răzbuna pe foștii șefi, umilindu-i.

Totul se înscrie în acel gen de situație în care cum o dai, tot nu-i bine, dar o lege e lege și nu poate fi aplicată fără durere. În ceea ce mă privește aș propune următorul amendament în folos personal: cadrele didactice cu peste 20 de ani vechime, avînd copii minori și pisică în întreținere să fie pensionate imediat cu pensia maximă!

Cărți noi! Florina Zaharia - eua, Editura Paralela 45 * *

În activitatea sa literară, poeta din Galați, Florina Zaharia dovedește o adevărată frenezie, o agitație benefică. După debutul timpuriu, la 23 de ani, cu volumul „goală pe străzi” au urmat patru volume originale de poezie și trei „cărți obiect” presărate printre evenimente culturale organizate permanent în orașul dunărean și un blog viu și interesant. În ceea ce privește însă textul poetic propriu-zis, Florina Zaharia se arată mult mai reticentă, mai zgîrcită cu vorbele scrise și cu efuziunile lirice. Poezia sa, și cea din eua e reprezentativă, este una a lipsei: „o LIPSĂ cu trăsături din ce în ce mai clare, invadînd mișcările, aomii, gîndurile și feminitatea”. Poeta „evadează” lăsînt peisajul fără ea, este o „keeperiță a tuturor lipsurilor”. Eua, eu-ul feminin, nu este tocmai lipsit de o retorică a lui, de niște efecte poetice care cheamă emoția, dar în același timp, pare pe picior de plecare, gata să întoarcă spatele lumii și să fugă. Deseori textul se condensează în numai cîteva versuri, își abandonează dreptul de a purta un titlu: „cât de mult poate să sufere un cuvânt/ prin care intră moartea/ și apoi se înalță un zmeu?”. Una dintre obsesiile acestui volum este distanțarea-aproierea poetei de sine, contemplarea din afară, de la o depărtare de la care detaliile se șterg și apoi „m-am apropiat foarte mult de mine... așa că tresar și tresărirea e un cuțit între slăbiciune și carne”. Mișcarea textelor este pendularea între obiectivitatea „celeilalte” și sensibilitatea acută din „eu(a)”: „numai eu/ învelită în cealaltă ca într-un teritoriu inexistent” sau „cresc pe sub mine/ ca dintr-o femeie”. Sîngele însuși curge din exterior rin trup și de duce mai departe, ca într-o transfuzie continuă. În poemele din eua există o oarecare dezordine și o nehotărîre pe care le-aș caracteriza ca feminine și pe care autoarea le asumă ca atare. E și un răsfăț, e și un lux în această alternare de euri și de priviri înăuntru-afară. Poezia rămîne în total una agreabilă, tehnică atît cît trebuie și emotivă cu măsură, deseori comunicînd cititorilor empatici o indiscutabilă angoasă.

Blog de blog 2010 - faza finală

S-a încheiat faza nominalizărilor la concursul Blog de Blog 2010.
Au fost nominalizate sute de bloguri pe situl Luciei Verona, președintele și organizatorul acestui eveniment.
Ca membru în juriu, am vizitat sute de bloguri, unele nominalizate absolut nejustificat. Mai ales la categora literatură, unde există excelente bloguri de profesioniști și am ales cu greu tei dintre aceștia, au fost numite (și vizitate de mine spre paguba mea) bloguri lipsite de diacritice, scrise agramat, umplute cu cugetări plate și versuri ridicole. M-am enervat dar mi-a trecut.

Urmează faza de judecare în juriu a nominalizărilor. În ceea ce mă privește îmi mențin opțiunile pe care el reamintesc mai jos. Mult succes participanților și minte limpede juriului!

Marele Premiu „Pentru că-mi place”, cu motivația că efectiv îmi place,- Mihnea Măruță
Blog literar (cu trei secţiuni: critică, jurnal, creaţie) Radu Vancu , Liviu Ioan Stoiciu, Șerban Tomșa
Cel mai bun cititor/comentator - Alex Ștefănescu
Cel mai bun blog de păstrarea memoriei - casedeepoca.wordpress.com
Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - Diacritica
Cel mai bun blog de sport - Catalin Tolontan
Blogul pasiunii (profesiune, hobby) - Bucatarescu.ro (Dan-Silviu Boerescu)
Premiul de popularitate - Nea Costache
Blogul cu cel mai mult umor Bogdan Ulmu
Cel mai simpatic blogger Radu-Ilarion Munteanu (RIM)

luni, 7 februarie 2011

Cărți noi! Alexandru Buican - Teatrul Onoarei (Încercarea * Neînțelegerea), Editura Risoprint :( :(

„Octav (cu încrîncenare): Ce altceva e țara asta în care sunt blestemat să trăiesc, decît un tărîm hidos care împinge un soi de temporari în posturile de conducere, în vreme ce titularii par a fi plecați undeva în vacanță... în politică, în știință, în artă? Pentru că a fi lider înseamnă a fi născut cu acea capacitate sporită de a pătrunde în esența lucrurilor, dincolo de aparențe... de a săpa la originile adevărului. Este... [mai urmează vreo pagină de reflecții de același tip] E aici un mimetism grosolan și dăunător. [iarăși: dă-i și dă-i! ] O lume fără elite... (...) Cine suntem noi, Iulia? Ce este acest popor care evoluează etern între sălbăticie și Caragiale”.

Acesta crede Alexandru Buican că este un monolog de teatru într-o „dramă a absolutului”, cum își închipuie că scrie. N-am citit niciodată ceva care, avînd pretenția că este teatru, să ilustreze atît de prost ceea ce teatrul impune autorului: simțul replicii, concizie, evitarea locurilor comune, tensiune dramatică. În ambele drame (cea de-a doua are un titlu ultilizat și de Camus) personajele vorbesc toate la fel, sînt găunoase, emfatice, imposibile. Autorului îi lipsește calitatea a cărei absență este eliminatorie pentru un dramaturg: simțul limbajului real.

Oricît ar fi „teatru de idei”, teatrul presupune personaje. Mai ales că dramele lui Al. Buican se vor realiste. Un colonel din 1940 (momentul ocupării Ardealului) zice așa: „Nu e nevoie să ne antagonizăm minoritarii!”. Parol, țațo, să mă-ngropi! De altfel și discursul „încrîncenat” al lui Octav se rostește tot în 1940, într-un beci unde zace arestat pentru că e suspectat de uciderea unui ofițer ungur. Din păcate Octav, care-l invocă pe Caragiale, e el însuși un Farfuridi sau un fiu al lui Trahanache care spune: „Mimînd ceea ce nu ești capabil să întrupezi cu adevărat, comiți un fals”. Asta-i sigur! Cu asemenea tautologii și replici „adînci” cît puțul gîndirii este presărată fiecare pagină. Nu contează ce se întîmplă în „piese”. Acțiunea ajunge indiferentă cîtă vreme autorului îi lipsește minima abilitate de a scrie pentru scenă și mai ales cînd el, prin personaje pe care le vrea dramatice, vehiculează locuri comune și nimicuri pretențioase. Parcă auzi „dramele istorice” care se dădeau la televizor cîndva și în care căuzașii de la 48 vorbeau ca în dările de seamă ale ședințelor de partid.

Un moment tragic ca ocuparea Clujului în 1940 este ridiculizat de nepriceperea flagrantă a autorului care izbutește cea mai proastă piesă pe care am citit-o în ultimii ani, următoarea în clasament fiind tot a lui: cea de-a doua din același volum. Inexistentele piese sînt prefațate de un lung și inutil eseu, confuz și plin de banalități, în care autorul se revendică de la Camil Petrescu și prezumă că „românii” (așa în general, vorba lui Moromete) „îl disprețuiesc pe M. Eminescu pe care-l simt că e un rătăcit ce se iluzionează”! Să închei și eu cu un silogism tras din înțelepciunea „dramaturgului”: Românii îl disprețuiesc pe Eminescu, Alexandru Buican e român, deci... Dar nu, autorul nostru se sustrage cu superbie pontificală dintre noi, românii, și i se pare că „vede idei”. Să fie sănătos, păcat numai de probabila răsucire în mormînt a lui Camil.

sâmbătă, 5 februarie 2011

De ce cerșesc scriitorii români?


A+A Academiei Romane Ad Libri Adevar Divin Adevarul Adriana Stump Advent AGC Busman Age Art Agnos Agora Akademos Alcris Aldo Press Alexandria All Allfa Alma Soft Amaltea Amandoi Amco Press Ameroms Mixta Ametist 92 Amsta Publishing Ana Andreas Andromeda Antet Aqua Forte Aquila Aramis Arc Arcadia press Ariadna '98 Arionda Ars Libri Art Artefakt Arves Junior Asab Ascendent Astro Axioma Print Axy


Iată mai sus o listă de nume. Sînt nume de edituri din România. Sînt numai cele cu numele începînd cu litera A dintr-o listă imensă ce e departe de a fi exhaustivă (la o primă vedere observ că lipsesc și de la cele cu A, de pildă, „Amurg sentimental” și ”Azero” numai din ce știu eu). Aceste edituri tipăresc cărți, pentru că altfel nu ar exista. Dintre ele, un număr infim și în sume neînsemnate plătesc TIMBRUL LITERAR impus de o lege a statului. În România legea se aplică facultativ. După lege, la fiecare 3 luni editurile au datoria să depună o situație a plății timbrului. Cîte o fac? Nici una la sută.

Chemate în judecată, o parte dintre aceste edituri, pentru că nu pot avea cîștig de cauză, trag de timp cu subterfugii procedurale care la noi pot lungi cea mai simplă speță ani și ani. Ani în care datoriile se prescriu. Legea asta, a prescripției, se aplică strașnic!

Mereu aud despre și am văzut scriitori români care cerșesc, la propriu. Dacă vă întrebați de ce cerșesc scriitorii români, înainte de a cere socoteală statului, care are vina lui dar le dă măcar 50% în plus la pensie și indemnizații de merit unora, cel puțin din 2006 încoace, de cînd USR și UAP în primul rînd au obținut aceste legi protectoare, luați lista editurilor și întrebați-vă sau întrebați-le: plătesc timbru literar?

Abia după aceea, întrebați cele mult mai puține (dar destule) teatre ce drepturi de autor și ce tantieme plătesc scriitorilor și traducătorilor.

Cărți noi! Răzvan Ionescu - Obiecte pierdute, Editura Kron-Art * *

Poeme balsamice, amintind de Brumaru din faza mai duioasă, cu mai puțină ironie: „Și-n zori pe plajele din suflet/ Vom face semne din batist/ Pasu-mi va fi bătrîn și umed/ Strivind sub tălpi nisipul trist”. Poetul a lăsat actoria și teatrologia, valorificîndu-și al doilea doctorat, cel în teologie. Lucrul acesta se simte în unele texte fără a se putea atribui autorului calificativul de „mistic”. E sigur că poetul, acum la prima culegere de versuri în volum, deși scrie și publică în periodice demult, are o știință specială a prozodiei clasice combinată și cu un dar firesc al simțirii rimei neostentative. Poezia lui Răzvan Ionescu, elegiacă și calmă vrea să reteze stridențele și propune semitonuri, culori pastelate, surdine de tot felul pentru ca legea versurilor să fie delectarea, chiar cînd miza o constituie o meditație mai gravă: „Rătăcit prin firul ierbii/ Și aflat în pod cu fânul/ Unde joacă șah doar timpul/ Viața, calul și nebunul”. Chiar cînd practică versul liber, autorul îndulcește prin lexic și sintaxă poemul conferindu-i o muzicalitate de ambianță. Din toate paginile (tipărite în condiții minunate la Kron-Art cu frumoase ilustrații în sepia și cu un DVD atașat – recitarea poetului dar și clipuri video) se ridică aburi de tandrețe: „Mă gîndesc./ La ziua când/ până și mânecile/ cămășilor mele vor păstra/ arcuirea brațului/ care te cuprinde.” E limpede că pentru Răzvan Ionescu scrierea poeziei și prezentarea ei în lume sînt ceremonialuri rare la care trebuie purtate straie de gală și podoabe ritualice, trebuie făcute gesturi sacre și împrăștiate arome sofisticate. Poezia, pentru autorul „obiectelor pierdute”, nu-i un obicei de toată ziua, nici măcar unul de duminică: ea se oficiază cu grație și tot fastul numai la zile mari.

vineri, 4 februarie 2011

Program de rezidenţă pentru scriitori şi traducători

Reţeaua literară TRADUKI, în colaborare cu Sarajevo Open Centre, va iniţia, începând cu luna mai 2011, Programul Rezidenţial European pentru Scriitori şi Traducători Literari, cu o durată de doi ani.
Autorii interesaţi găsesc pe situl Uniunii Scriitorilor, în documentele ataşate, informatiile necesare. Mult succes!

Cărți noi! Dmitri Miticov - Numele meu e Dmitri, Ed. Paralela 45 * *


Misterios personaj acest Dmitri Miticov! Căutarea pe internet ne dezvăluie un onorabil cercetător în domeniul chimiei, doctorand de la Chișinău premiat de Academia Republicii Moldova. De pe coperta a patra a volumului al doilea al său aflăm că autorul (pe numele real Robert Mîndroiu) e matematician, absolvent la Brașov, născut în 1980 la Tîrgoviște unde a făcut și liceul. Debutul s-a produs la Vinea în 2006, sub numele real, cu poeme aspre, viguroase. Nicio legătură aparentă cu Basarabia, deci nici cu ipostaza lui de copil trans-prutean din Dubăsari, cu mamă Tatiana și frate Andrusha. Relația reală a autorului cu purtătorul pseudonimului său și cu eul liric narator ca să zic așa, pentru că deși sînt lirice, textele au forma exterioară a prozei, rămîne obscură. Dar, mă rog, textele sînt texte și trebuie luate ca atare. Însuși invocatul internet rămîne tăcut la interogare, pentru că Dmitri nu există ca persoană, ci numai ca personaj. Ca în „Numele meu fie Gantenbein!” de Max Frisch, Robert își ia, iac-așa, numele de Dmitri și o biografie fictivă de copil din Dubăsari. De ce face asta? Putem bănui dacă ne amintim versurile lui Virgil Mazilescu: „mi-am uitat casa și numele, e obositor să-ți ții minte numele pe de rost”. Și-apoi, ne spune subtextual autorul, o identitate cu ce e mai bună sau mai rea decît alta, căci nu identitatea contează, ci răspunsul la întrebarea „de ce fierbe copilul în mămăligă”? Sau eventual la aceea dacă „pelicanul sau babița?”. Trimterea la Urmuz nu e prea semnificativă, dar cea la Aglaja Veteranyi - da. Ceea ce este de remarcat și de elogiat la Dmitri sau cum l-o fi chemînd este o încordare extremă a simțurilor și a scriiturii. El e un mic Cristi din „Familia Popescu”, un Cristi mai cinic, mai matur, dar la fel de încordat sub aparența jucăușă și la fel de dispus să se joace cu moartea cum ar face-o cu orice jucărie. „Viața poate începe de la numele Dmitri scris cu creionul chimic sub fotografia unui copil în pantalonași scurți rezemat de un scaun în care mama lui, înmuiată de soare zîmbește”. Personaje familiare dar neliniștitoare îl înconjoară pe Dmitri. Totul e ca într-o halucinație. Misterios personaj acest Dmitri... Nu prea știi de unde să-l apuci. Crispat, dispus să observe fapte banale într-un chip care le face bizare, Dmitri rămîne tainic. Greu de înțeles și de evaluat. Să-l mai vedem... ai zice. Dar dacă totul s-ar limpezi, ar mai fi el oare Dmitri?

joi, 3 februarie 2011

Cărți noi! Eliza Macadan - La Nord de cuvânt, Editura Tracus Arte * *


Poeta, nouăzecistă puțin frecventată de critică, puțin cunoscută chiar cititorilor, deși multipremiată la diferite festivaluri, se află la al patrulea volum. Ea practică o poezie minimală, lapidară, despodobită, textele neavînd nici măcar titluri, ba nici asteriscurile care ar semnala cititorului că începe unul nou după încheierea celui anterior. Partea de jos a acestui volum e dată de emisii „lirice în sine” care de fapt nu se revendică de la niciun sens posibil de decelat: „Praful stelar/ îmi intră în ochi/ un verb meteoric/ deschide sesame/și stinge candela/ atârnată/ în găuri negre”. Alte poeme sînt însă cu mult mai interesante prin stranietatea pe care o induce o lume inteligibilă și descriptibilă în contururile ei exterioare, dar vidă de înțeles: „Străzile nu mai au nume/ stau prin colțuri numere impare/ aprind acavriul de crăciun/ pietonii își îndeasă mîinile în buzunare” sau „Eu aștept/ întotdeauna afară/ de acolo/ am voie să văd/ ce vreau eu/ ieșim din istorie/ când atingem libertatea / cu mâna”. Scriind despre autoare, Octavian Soviany remarca antidiscursivitatea, și chiar un „blocaj al mecanismelor locutorii generat de conștiința faptului cǎ limbajul și-a epuizat capacitatea de a semnifica”. Esigur că e doar o convenție cîtăvreme poezia nu poate exclude chiar orice încercare de comunicare, mai ales că poeta exersează și ironia în scurte secvențe: „E o chestiune/ de fair-play/ să mi se întindă/ cîte un nerv pe zi”. O poezie „țepoasă”, care se refuză unei abordări empatice dar care, sub aparența non-comunicării și anti-seducției, poate interesa.

Fragment de interviu cu Gabriel Chifu


În următorul număr al revistei Viața Românească, va apărea un interviu de dimensiuni destul de mari pe care a avut amabilitatea să mi-l dea poetul și romancierul Gabriel Chifu, vicepreședintele USR. Redau un fragment.

H.G.: Ce crezi despre promoţiile recente ale literaturii noastre? Cum te simţi în raport cu tinerii, mulţi dintre ei contestatari, cum e şi firesc?

G.C.: Generaţia nouă pare să aibă o altă regulă de a fi în comparaţie cu generaţia mea şi cu altele: eu mă defineam prin admiraţie, prin reverenţă, printr-o umilitate a celui pentru care singura cale de a intra legitim în literatură este calea uceniciei, a celui care se lasă îmbibat ca buretele de cele ce s-au realizat până la el. Pe când cei tineri de azi se vor, programatic, o altă generaţie de rebeli şi cu şi fără cauză. Contestarea, refuzul celor dinaintea lor par a fi felul normal de a se manifesta al acestei generaţii. Iar această poziţionare le creează un avantaj deloc neglijabil: să respingi sistemul te poate ajuta să fii tu însuţi; să pui totul sub semnul îndoielii, să demolezi totul poate constitui premisa pentru o construcţie inovatoare. Dar le creează şi un dezavantaj apăsător, considerabil: dacă n-ai maeştri, dacă n-ai modele rişti să n-ai rădăcini, rişti să rămâi un ins precar şi „recent”, improvizat, care se trece repede. Oricum, e de precizat că în unele cazuri cei tineri lasă impresia că spiritul contestatar este simulat, ei fac scandal fiindcă asta dă bine, asta se poartă, asta te face vizibil, asta ajunge, paradoxal, să te impună într-o lume care aşa fiinţează, aşa îşi alege „vârfurile”, pe reacţie negativă, pe ceartă-răzmeriţă-negaţie-violenţă-lipsă de măsură-călcare în picioare.

(în imagine Gabriel Chifu, Mangalia 2010)

marți, 1 februarie 2011

Date noi

Conform unor informații recente ce nu sînt încă publice, CNSAS ar deține date despre implicarea prozatorului Ioan Groșan în urmărirea și furnizarea de informații securității despre o importantă mișcare literară din anii 70 ca și despre activitatea sa, sub alt nume de cod, în urmărirea, în anul 1989, a unor scriitori români ostili regimului comunist. Se pare că aceste date, probînd și activitatea scriitorului I.G. în 1989 împotriva unor intelectuali influenți, au determinat înlăturarea sa de la ziarul Adevărul. E de la sine înțeles că sursele CNSAS își păstează deocamdată anonimatul, dar e posibil ca datele să devină publice.
*
În ceea ce mă privește, tot ce am scris anterior despre acest subiect rămîne valabil, cu precizarea că i-ar fi fost mai ușor lui I.G. să recunoască la începutul anilor 90 o culpă încheiată în 1978, dar nu atît de comod să o amintească pe aceea din 1989.

A murit scriitorul Valeriu Anania (IPS Bartolomeu)


A încetat din viață scriitorul Valeriu Anania (1921-2011), mitropolitul ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cunoscut ca IPS Bartolomeu.
IPS Bartolomeu urma să împlinească la 18 martie 90 de ani. El a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului timp de 18 ani şi a fost unul dintre candidaţii la tronul patriarhal după decesul Prefericitului Teoctist. Pe blogul scriitorilor bucureșteni puteți citi necrologul semnat de Uniunea Scriitorilor și ASB.

O revistă culturală din Gorj

Am aflat că revista culturală din Tîrgu-Jiu intitulată „Portal Măiastra” este accesibilă și pe internet aici. E de fapt blogul celui care o realizează cu un efort considerabil: Zenovie Cârlugea, istoric literar. Revista apare trimestrial și are 52 de pagini/număr dublu. Puteți citi toate numerele din anul 2005 pînă în prezent. Cel mai recent număr este 3-4 pe 2010 în care veți găsi semnături prestigioase la nivel național (Gh. Grigurcu, C. Cubleșan și alții) ca și pe cele ale unor merituoși oameni de cultură din Gorj. Concepută sub forma unui almanah literar/cultural, revista simte nevoia unei racordări mai pronunțate la evenimentele literare la zi, fără să-și abandoneze, desigur, menirea de a promova autorii zonei în care apare și pe care și-o îndeplinește cu cinste.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog