marți, 13 martie 2012

un cristian - Morții mă-tii, Casa de Pariuri Literare * * * (I)

Nu e clar de ce morții mă-sii tînăra generație are o aplecare deosebită spre autoreferențialitate și își urîțește cît poate copilăria care și așa, fiind comunistă, numai dulce n-a fost. E un mic masochism, superior, divin aproape, să trăiești și să scrii cu tarele la vedere, o dulcegărie în spatele vorbelor dure și deocheate care maschează de fapt versuri de romanță: În părul meu, odată blond,/E o şuviţă argintie... bîra-bîra... eu n-am avut copilărie. Versuri de Radu Rosetti ...m-aș pe lespedea lui romantică.
Un Cristian nu-și pune nici măcar numele pe prima copertă, nu e de bon ton, el este copilul universal, ca și Nică devenit la maturitate Creangă, apoi adolescentul universal de la Ionel Teodoreanu, dar bineînțeles în răspăr. Tandrețea, la un cristian, e țepoasă, iritată ca o pilele biciuită și sculată ca o să mă ierte doamnele. Scenele de tandrețe între bunic și nepotul personaj-narator sînt sfîșietoare tocmai prin ceea ce nu spun. Nici bunicul nu se predă calineriei și replica lui de alint este simplă și stîngace: „tragem o bășină nepoate?”. Cînd bunicul e introdus în cavou, nepotul se dă „mai cîș” și slobozește un gaz memorial, evocator.
De fapt „morții mă-tii”, neprecedat de verbul copulativ-copulator care s-ar subînțelege, este o comemorare a morților din famile și colaterali. Copiii, în Buzăul cu blocuri socialiste al copilăriei autorului și personajului, discută despre moarte cu naivitate și cinismul inocenței. Adolescentul vede în moarte și în ritualurile „de trecere” numai substratul kitsch, parodic, chiar și atunci cînd e vorba de morții mamei sale. De ai altora ce să mai zici? Copiii de bloc - cei buzoieni sînt mai duri decît cei care apar pe la Cărtărescu - enervați de părinții sectoristului, îi fac o farsă comandîndu-i, cam scumpă distracție, un cosciug și o cruce cu numele tatălui pe ea. Un banc pe care, mărturisesc cu minimală rușine, l-am făcut eu însumi cîndva la emisiunea „Alomania”, cînd numai puști nu eram. Cea care se vede cu „mobila” la ușă e mama sectoristului. A cărei reacție e comentată sec de narator, privitor-ca-la-teatru: „să-ți bagi pula, a leșinat baba”. Furnizorii îl conving pe beneficiar să păstreze darul, că va avea inevitabil nevoie de el, minus anul trecut pe brațul vertical. Avarul tată de milițian acceptă.  
Asemenea scene de un umor nebun, și adesea negru, agrementate cu neaoșisme care ar face să roșească și un cotoi cenușiu, nu mai zic de ogar, sînt abundente în povestea, pînă la urmă tristă, a „micului Fitiriadi”, alias un cristian, unul dintre numeroșii posibili cadorisiți cu acest nume de creștin în care nu prea se recunoaște. Așa e jocul „Care-n viața lui...” inferior bridge-ului, dar superior tablelor: se poștește o sticlă de băutură între jucători, cu dreptul de a bea din ea numai dacă la întrebarea pusă de staroste răspunsul e afirmativ. Exemplul oferit de autor e citabil, cu sintaxă cu tot: Care-n viața lui... ai dat muie în tren? 
(va urma)

3 comentarii:

  1. Dupa exemplele pe care le-ati dat aici,oricat de „subtila”ar fi metafora,asa ceva nu se numeste poezie si daca e sa vada lumina tiparului,atunci aceasta,dupa mine,ar trebui sa fie doar rodul unui mare efort financiar al autorului,ca tot suntem in economia de piata.Parerea mea.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ poezieevelics

    Sînt efectiv stupefiat că nu ați înțeles că e vorba de un roman! Erau mărci evidente: ”personaj-narator”, „scene de un umor nebun”... Vorbiți de... poezie! Este caracteristic pentru „cititorul” contemporan să se grăbească la comentarii cînd nici măcar (din cauza lecturii superficiale a cronicii) nu a înțeles despre ce este vorba. Vă recomand călduros, cînd vă mai referiți la o carte, să o citiți în prealabil ca să aflați măcar în ce gen literar se încadrează.

    La fel de bizar mi se pare că nu știți că „un cristian” e patronul editurii „cdpl”, lucru pe care îl cunosc toți cei care au o minimă atingere cu lumea literară. Eu vă respect opiniile, dar constat cu surprindere că sînteți foarte departe de subiectele pe care le comentați.

    RăspundețiȘtergere
  3. In ideea ca veti avea amabilitatea sa aprobati acest comentariu:intr-adevar,daca nu citesti tot textul,poti fi indus in eroare,dar cum mi-au sarit in ochi expresiile pe care le dezprob si cum mi-am amintit ca ati prezentat de cateva ori carti cu poezii care foloseau asemenea expresii,am cazut in aceasta capcana,oprind lectura.Si ar mai fi ceva:uneori poetii care folosesc expresii„bolovanoase”,asa cum dv.insiva le-ati catalogat odata,se transforma cumva in naratori vulgari de scene de iatac,sau de maidan,in opinia mea,neinscriindu-se intr-o arie lirica.Oricum,raman la parerea ca metaforic se poate exprima orice este omenesc,fara a se folosi expresii de acest gen.Si da,prefer sa ma mentin departe de unele subiecte,oprindu-ma la forma de exprimare.Nu ma vad in postura de critic literar;aceasta va prinde pe dv.,in virtutea vastei experiente pe care o aveti in domeniu.Va multumesc si daca veti publica aceste randuri si daca nu.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog