un cristian - Morții mă-tii, Casa de pariuri literare * * * (II)

(urmare)       

    

         Romanul Morții mă-tii, al lui un cristian, intră într-o serie destul de mare a celor dedicate copilăriei și adolescenței. Copilăria și adolescența se redefinesc și se reflectă mereu de la o epocă la alta cu constante dar și cu variabilele lor. Unele secvențe ale universului infantil, în care copiii descoperă „secrete” ale lumii adulte, precum moartea, amintesc de pagini bune din marea literatură, din Mark Twain de pildă. La fel „bătăliile” pe care le dau copiii între găștile lor aduc aminte de campaniile imaginare ori ludice din Tom Sawyer sau din Băieții din strada Pàl de Ferenc Molnar. La un cristian, orice duioșie explicită de tipul Cuore, Singur pe lume, Cireșarii etc. este exclusă. Copilăria este văzută în varianta aspră, iar copii înșiși învață devreme să nu-și facă prea multe iluzii și se comportă cu destul cinism între ei și chiar cu cei mari, precum în romanele lui Hervé Bazin. Aceia răspundeau educației catolice rigide de-acasă cu blasfemia defecării în confesionalele unor nevinovate biserici de țară și urinarea în agheasmatare. Ai lui un cristian umplu pungi cu cerneală și urină pe care le lansează gratuit în capul trecătorilor. Adolescenți, la vîrsta discotecilor și pulsiunilor erotice, nu-s mai idilici, nu-și pierd vremea cu sentimentalisme, ci improvizează colinde parodice, nerușinate dar hazlii: „scoală, gazdă, din pătuț/ c-a venit vremea să fuți”.

            Pe o altă latură, Morții mă-tii intră în seria romanelor românești care se referă la copilăria petrecută în comunism, mediu exotic pentru generațiile care n-au prins-o, ori au apucat prea puțin din ea și dătător de amărăciune dar și de unele nostalgii celor care au „beneficiat”. S-a realizat și un volum memorialistic pe această temă: Cartea roz a comunismului. În domeniu s-au ilustrat autori ca Filip Florian, Vasile Ernu și alții nu numai în proză ci și în poezia confesivă. Aceste cărți aproape că au instituit o modă. Ceea ce-l individualizează pe un cristian mi se par a fi: mediul grotesc în precaritatea lui intelectuală și morală și faptul că, trecînd spre lumea adultă, eroii nu se schimbă ci se înrăiesc, nu își adaugă speranțe, ci continuă să-și afirme lipsa lor. Nicio umbră de indulgență și nici-un strop de nostalgie nu răzbate de la autor. Mi se pare că paginile cu micul cristian devenit student și angajat umil, aproape adult acum, nu mai sînt atît de reușite, dar sensul global rămîne.

            Trăgînd concluziile, trebuie să spunem că, indiscutabil, spre deosebire de zeci de romane prin care, de la o vreme, tot felul de autori caută să se afirme în ciuda lipsei talentului  Morții mă-tii interesează cititorul. Lumea descrisă, personajele, dialogul necontrafăcut, verva expozițiunii sînt calități certe ale, în fond, unui debutant demn de elogii.