Șamanul și jocurile (II) - Comunicare la Colocviul romanului - urmare

Voit sau nu, titlul colocviului şi întrebarea „Cum se scrie un roman?” introduce corect reflexivul. Romanul se scrie, nu este scris. Prin fixarea cadrului acţiunii, a personajelor şi a unor fire epice, autorul este prizonierul (apropos şi de dilema prizonierului) unui păienjeniş complex din care nu poate scăpa. Asemeni lui Tezeu, firul Ariadnei îi dă o cale adesea univocă de ieşire. Dacă n-o urmează, e pierdut.

Dacă un autor ignoră datele de cadru şi caractere, de pildă îl pune pe Pascalopol să vină la Moş Costache cu un Ferrari sau pe Otilia să zboare peste Calea Victoriei, e în plină fantasmagorie şi nu mai interesează pe nimeni. Reciproc, dacă Margareta Maestrului sau frumoasa Remedios nu zboară, ele îşi ratează condiţia pentru care au fost programate şi romanul se duce la vale.

Scrierea unui roman este, cum s-ar zice în matematică, mărginită şi superior şi inferior.
Asemeni algoritmului „Life simulation”, dacă o celulă e lăsată singură, neconcatenată altora, ea moare. Prin înmulţirea însă a celulelor în jurul ei, apare sufocarea de suprapopulare şi moare întregul grup. Din această dilemă, romancierul poate de regulă ieşi, cum ziceam, pe drumuri puţine, adesea unice, dictate de condiţii. El nu e nici pe departe un demiurg, cum poate cu naivitate crede, ci un cetăţean turmentat care va sfîrşi prin a vota cu cine trebuie sau, mai exact, supusul unui regim tiranic.

Faptul că există atîtea romane proaste sau ilizibile la noi, pe care le descoăr cu iritare zilnic, se produce din cauză că majoritatea autorilor refuză să accepte aceste adevăruri simple.
Este o prostie să credem în determinare unică şi în general într-un determinism îngust, dar a avea o atitudine de voluntarism înfumurat faţă de probabilism, confundînd aleatoriul cu arbitrarul, e o prostie şi mai mare. Ce-am crede noi, dacă, de exemplu, un Camil Petrescu ar face, prin arbitrarul voinţei sale, ca Emilia să se lase de prostituţie şi să devină soţia tandră a lui Ladima, doamna T. să-l ia de soţ pe Fred şi să-i gătească chifteluţe, iar Lumînăraru şi Gheorghidiu să-şi afle căinţa la mănăstire? Şi totuşi asemenea exemple se pot da, chiar din marii scriitori. Să nu uităm că Gore Pirgu, ajunge, prin voinţa fiului (fiului lui Ion Luca, fireşte) subsecretar de comisie la Liga Naţiunilor şi proprietar de castel istoric în Ardeal. Ion Luca însuşi plănuia o comedie în care Jupîn Dumitrache să devină senator, Chiriac prefect şi Rică Venturiano ministru. Improbabilităţi flagrante. Poate faptul că n-a mai scris-o arată că şi-a luat seama, văzînd în ceasul al doisprezecelea eroarea.

Există triburi care nu fac legătura cauzală între actul sexual şi naştere. Romancierul ar putea să încerce însă, punînd lucrurile cap la cap, să stabilească puţinele grade de libertate pe care le are şi să-şi minimizeze pierderile. În niciun caz să forţeze uşile pe unde nu poate intra decît făcîndu-se de rîs. Condiţia sa e tragică, de prizonier al propriei plase, cu atît mai deasă cu cît e mai bine ţesută, dar poate fi asumată cu resemnare şi curaj.
Oricine a văzut un film bun american, mai ales unul de desene animate, care se adresează în principiu unor spectatori care trebuie convinși de veridicitatea acțiunii prin argumente foarte limpezi, a remarcat perfecta coerență a detaliilor scenariului.

Într-un film precum UP, suflanta cu care bătrînelul Karl Frederickson își alungă frunzele uscate de pe peluză și furtunul cu care o udă în primele scene, devin elemente vitale ale acțiunii în preajma deznodămîntului și efectiv rezolvă respectiva acțiune în mod ingenios, dar printr-un impecabil determinism.
Niciun fenomen din univers, oricît de simplă ori complicată i-ar fi ecuaţia nu poate fi studiat şi cu atît mai puţin modelat, în sensul matematic al termenului, dacă nu i se studiază condiţiile la limită. Măcar atît profit să tragă literatura din fizică!

În concluzie, Balzac avea dreptate: este uşor a scrie un roman dacă ignori orice condiţii la limită şi orice determinări şi vei obţine o ciulama inmanjabilă. Este însă la fel de uşor să studiezi şi să accepţi limitele şi să nu te crezi mai deştept decît natura, contrazicînd-o.

Ajungem astfel să avem răspunsul, demonstrat inginereşte, la întrebarea: Cum se scrie un roman?
Exact aşa! Se scrie. Singur!

În imagine: lucrările colocviului în Sala Senatului Universității 1918 din Alba Iulia. Nicolae Manolescu, Marta Petreu, Horia Gârbea, Gabriel Chifu