joi, 7 iunie 2012

Premiul Andrei Bantaș pentru traducătorii lui Will

Într-un fel acest premiu mă bucură mai mult decît oricare altul luat „pe inspirație”, chiar mai mult decît propriul meu Premiu USR din îndepărtatul 2000 (pentru 1999, dramaturgie) primit din mîna regretatului Laurențiu Ulici împreună cu o garoafă albă. Acum a fost Mircea Mihăieș cel care ne-a dat diploma semnată de Nicolae Manolescu, Dan Cristea și Mircea A. Diaconu (președinții USR și ai celor două jurii).

Mă bucură pentru că traducerea ”Visului...” a fost o faptă inedită pentru mine și o muncă grea, dar plăcută și responsabilă, vreme de 7 luni, mai intensă exact vara, la țară, imaginîndu-mi spiridușii dansînd în lunca Gilortului. Apoi pentru că am primit premiul „în solidar”, cum se zice în justiție, cu doi mari traducători dintre care George Volceanov, căruia îi mulțumesc din nou pentru aducerea mea în echipa sa, se află la al treilea Premiu Bantaș. Apoi și pentru că ne-a „întrecut”, ca să zic așa, Dinu Flămând cu traducerea lui Pessoa. Și pentru că ediția SXPR retradus merita o încurajare la cît a fost de vitregită. În fine, deși mai sînt și alte motive, pentru că premiul pentru volumul IV ne-a prins cu volumul V gata (va apărea la Tracus Arte) și cu un sumar de excepție: Timon din Atena (traducere și note G. Volceanov), Troilus și Cresida (traducere Lucia Verona), Negustorul din Veneția (traducere și note H.G.) și în lucru pentru volumul VI (mie revenindu-mi Henric VI - partea a III-a).

Deși am tradus în ultimii 20 de ani vreo 17 piese (inclusiv Corneille, Marivaux, Dario Fo) nici una nu se compară ca dificultate și performanță cu Visul. Nici Negustorul... pe care o plasez pe locul II.

Aș zice că am mai învățat o limbă: limba lui Will, care nu prea e engleză. În orice caz nu-l prea văd pe un master sau chiar doctor în engleză contemporană înțelegînd ușor și traducînd lesne Shakespeare cum ar traduce, să zicem, David Lodge (tradus și acesta de profesorul Volceanov printre alții, excelent). Limba lui Shakespeare, așa cum se știe, nu era nici măcar a contemporanilor lui. E o limbă curioasă, contaminată de latină și franceză, ceea ce uneori mi-a făcut-o uneori mai accesibilă decît chiar comentatorilor ei de la Arden, o să dau cîndva exemple. E o limbă care refuză de fapt arhaismul și vorbirea nobilă ba chiar le ironizează, fiind plină între altele și de aluzii voit indecente, ca „punga” pe care Antonio o ține la dispoziția lui Bassanio. Și-ar da omul și ce are mai de preț, păstrate-n pungă, să-l vadă fericit. De prisos să zic că numeroase cuvinte nu figurează nici în cele mai mari dicționare sau nu cu sensurile atribuite de ele, fiind capcane curate ca numele lui Peter Quince (Pătru Iculeț)din Visul, făcut Gutuie - după engleza de azi - de însuși Dan Grigorescu.

Mulțumesc așadar juriilor care mi-au făcut o mare bucurie. În cel final au fost și doi angliști, iar toți cei cinci au fost critici, unul fiind și poet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog