Marţi, 15 ianuarie 2013, de Ziua Naţională a Culturii, în sala de festivităţi a Institutului Cultural Român, a avut loc ediţia
a III-a
a Galei
Tinerilor Scriitori/ CARTEA
DE
Premiul
pentru „Cartea de poezie a anului 2012”
a fost acordat de Institutul Cultural Român, reprezentat la eveniment de Horia
Gârbea, vicepreşedintele ICR. „Mă bucur să avem o asistenţă atât de ilustră şi
numeroasă. Sunt bucuros să transmit un mesaj din partea domnului preşedinte
Andrei Marga, acum la Suceava, care a îmbrăţişat de prima dată ideea de a
decerna aici aceste premii, şi să începem o tradiţie. Mă bucur că au fost
nominalizaţi tineri scriitori care deja sunt certitudini. Îmi exprim deosebita
bucurie că laureatul premiului Cartea de
poezie, din această seară, este un prieten al meu, pe care îl cunosc de 30
de ani, un poet pe care îl iubesc”, a spus Horia Gârbea.
Evenimentul
a fost încheiat printr-un moment artistic de excepţie, care i-a avut
protagonişti pe cei trei invitaţi de onoare ai galei: actriţa şi scriitoarea
Ioana Crăciunescu, flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu și pianistul Mircea Tiberian.
(relatare după agențiadecarte.ro)
Postări
Domnule Gârbea,
RăspundețiȘtergereSunt conştient că, mai mereu, am abuzat de bunăvoinţa dumneavoastră, „asta este!”, ca să citez din domnul George Becali, e o mare – nu ştiu cum să-i zic ca să mă scot – lipsă de educaţie ca cineva să posteze un comentariu mai lung decât ceea ce a scris distinsul autor. Dar acum, vă promit, voi fi scurt, deşi nu am reuşit vreodată să mă ţin de cuvânt.
Maestre, fapul că ICR l-a premiat pe LIS pentru ultimul volum publicat m-a uns la suflet, m-a făcut să cred că şi în România mai e loc de speranţă în ceea ce priveşte decelarea valorilor. Vă mulţumesc. E, în mod sigur, cel puţin aşa cred eu, şi meritul dumneavoastră. Liviu Ioan Stoiciu nu poate fi scăpat, ca să zic aşa, dintr-o analiză a stării poeziei, din România, dar poate şi de-aiurea, de la nouăsute optzeci încoace.
Poate sunt unii care nu-l cunosc. Cu acceptul dumneavoastră – vă mulţumesc anticipat – îmi permit să reproduc aici o poezie, nu cea mai bună, nici cea mai rea – rele nu are – scrisă de LIS. Îi rog pe cei care nu l-au citit pe LIS, e o rugăminte, nu trebuie ca cineva să se supere, să o citească de trei ori, după care să o savureze.
« Vasile
mergi tu mai departe, Vasile, eu rămân
cu ulcica asta de pământ:
plăteşte, ia cheia, urcă, nu mai are răbdare, o sărută,
o muşcă, o mestecă, o înghite, face
pe nebunul – bine. Mai departe, nimic, tace. Întoarce
foaia: pentru a încetini evoluţia omenirii,
spune. Şi pentru a te
feri de boli... Citeşte iar indicaţiile terapeutice, nu
înţelege de ce-i e
atât de frică de otrava asta. Vrea să moară doi ani,
după care să se întoarcă.
E ca şi cum ar pleca în străinătate. Sau în
puşcărie. Dacă tot o iubeşte atât. Fiindcă azi bate
pasul pe loc, trebuie să ia o măsură radicală:
vii cu mine peste doi ani, tu poţi să
aştepţi? Eu? Nu. Nu pricepi, doi ani eu voi fi mort.
Tocmai de aceea. Cum să te întorci din
morţi? Tu eşti mai rău decât
Vasile al meu.
Vasile se opreşte mereu la birt, unde vine cu
porcul. Porcul şi Vasile beau
împreună câte o sticlă de bere, bere ieftină. A dracului
chelea pe tine: Vasile scarpină porcul
pe spinare. Bă, de câte ori e băut porcul, sare să muşte
copii în sat, noroc de Vasile, că-i păzeşte...
Parcă se vede mort,
înainte de soroc, îmbătrânit brusc, nu se poate, e beat?
Vede cum îl boceşte fosta iubită, cu părul
despletit. El, care a făcut mai suportabilă mizeria în
România. La
revărsatul zorilor, când se împart de obicei
la ei, la ţară, la începerea
postului mare, la pomenirea celor adormiţi,
ulcele de pământ pline cu grâu. »
Liviu Ioan Stoiciu – Revista Ramuri, nr. 11/2010
http://revistaramuri.ro/index.php?id=1331&editie=52&autor=de%20Liviu%20Ioan%20Stoiciu
1. Mulțumesc pentru comentariu și poem (nu îl știam)
Ștergere2. Se pare că personajul Vasile trece de la poet la poet.
3. Nu am contribuit direct la acordarea premiului (a fost un juriu foarte competent). Eu am ținut numai să se implice ICR în acordare și să găzduim Gala la ICR. În acel moment nu știam cine va fi laureatul. Dar m-am bucurat pentru LIS. Putea lua acest premiu și N. Prelipceanu (dar el a luat la Botoșani în aceeași zi). Au fost și alte cărți bune de poezie în 2012, dar mai avem premiile USR, ASB, Academiei și altele care se vor da în 2013.
… ,, dar mai avem premiile USR, ASB, Academiei și altele care se vor da în 2013.’’
RăspundețiȘtergereHoria Gârbea
http://horiagarbea.blogspot.ro/2013/01/gala-tinerilor-scriitori-cartea-de.html
Excelent! E bine-bine, mai sunt şanse, pentru că mi-a venit o idee. Să vă povestesc cum.
Mi-a picat – e un fel de a spune, dar asta-i din altă poveste – în mână o carte. O învârtesc, o răsucesc... şi dau pe contracopertă de un text semnat Horia Gârbea. Zic: hait!... şi încep să citesc... aşa, aşa... „Nu numai prin profesiunea unui personaj această povestire trimite la proza lui Dürenmatt şi nu numai această povestire ne face să bănuim că elveţianul, ca şi conaţionalul său Hermann Hesse, se află printre preferaţii, poate chiar mentorii autorului.” Şi-atunci ce-mi trece prin cap? Ideea, domnule, ideea: „Dac-aş fi eu critic literar”... Instant m-am hotărât: „Bordelezule, citeşte cartea şi scrie despre ea!” hotărârea devenise un fapt inconturnabil, vorba unui bun prieten. Şi iacătă că scriu.
Volumul publicat acum nu face decât să reconfirme marele talent de narator – nativ, pot spune, pentru că eu, şi nu numai eu, i l-am descoperit atunci când avea 14-15 ani - al autorului, şlefuit prin studiile de specialitate, devenit remarcabil prin inteligenta cultivare a marilor teme existenţialiste în banal, în ternul zilei obişnuite, ajuns, astfel, în scrisul său, un banal straniu. Ca scriitor matur, care nu se joacă, precum fac eu, când scrie ceva, nu uită că, francofon şi francofil de timpuriu, i-au ieşit primele tuleie în barbă în timp ce-l contempla pe Jean-Paul Sartre şi se gândea la „Essai sur l’absurde” al lui Albert Camus. Da, arta nu poate fi despărţită de autor, pot dovedi acest adevăr în cazul de faţă. Prezentul volum e ca ceasul CFR al haltei Valea Sării, ceasul copilăriei sale, dacă în locul duzinei de povestiri pui, pentru fiecare, cu cifre romane, numărul de ordine al fiecăreia, dacă dedesubt, întorci locomotiva demontată în „Schimbul de noapte” şi-o montezi cu botul către VIII, ai imaginea completă.
Dar, cititorule, cârcotaş cum te ştiu, vei striga imediat: „nu se poate! limbile, unde sunt limbile?” Ai dreptate, ceas fără limbi nu se poate, cine să facă atâtea suişuri şi coborâşiuri, dar nu numai, dacă nu limbile?
Aici mă ajută René Barjavel prin « Si j'étais Dieu ! », explicând ce-i Crucea :
RăspundețiȘtergere„— C'est le péché universel, le péché de création. Sans Ma création Je suis inexprimé, mais en elle Je suis pris. Voilà le sens de la crucifixion, depuis toujours. La branche horizontale de la Croix, c'est le Rien. La branche verticale, c'est le Tout, qui pénètre le Rien. L'ensemble, c'est la création. Et Moi cloué dessus depuis toujours. … La solution [est] au centre de la croix. Au point où l'horizontal et le vertical se coupent, se confondent. Où Je suis toi, où tu es Moi. Le point n'occupe pas d'espace, pas de temps, pas de substance. C'est la porte du retour de toi vers Moi, de la rentrée de la Création dans le Créateur.”
Jocul limbilor, rotirea braţelor Crucii, în sens barjavelian, explică atmosfera stranie, uneori, jocul cu absurdul, alteori, din povestiri, autorul fiind însuşi Creatorul, dar şi Creaţia. După ce am făcut această afirmaţie nu mai e loc de glumă, autorul de faţă nu scrie aici nişte simple povestiri, cu un talent al narării, după cum am mai spus, deosebit, cu unele tehnici de narare folosite pentru prima dată în literatura română, feri-m-ar Domnul să cad în această capcană, să mă rezum la asta, el face filozofie, atenţie la ce afirm!, de cea mai bună calitate.
Personajul principal al acestui volum, trecând dintr-o povestire în alta, cu alt nume, cu alte haine, cu altă profesie, e Sisyphe în Infern, dar autorul îşi permite să se ia de piept cu Albert Camus.
Punctul său de plecare, normal, este următorul:
RăspundețiȘtergere« Les mythes sont faits pour que l'imagination les anime. Pour celui ci on voit seulement tout l'effort d'un corps tendu pour soulever l'énorme pierre, la rouler et l'aider à gravir une pente cent fois recommencée ; on voit le visage crispé, la joue collée contre la pierre, le secours d'une épaule qui reçoit la masse couverte de glaise, d'un pied qui la cale, la reprise à bout de bras, la sûreté tout humaine de deux mains pleines de terre. Tout au bout de ce long effort mesuré par l'espace sans ciel et le temps sans profondeur, le but est atteint. Sisyphe regarde alors la pierre dévaler en quelques instants vers ce monde inférieur d'où il faudra la remonter vers les sommets. Il redescend dans la plaine.
C'est pendant ce retour, cette pause, que Sisyphe m'intéresse. Un visage qui peine si près des pierres est déjà pierre lui-même ! Je vois cet homme redescendre d'un pas lourd mais égal vers le tourment dont il ne connaîtra pas la fin. Cette heure qui est comme une respiration et qui revient aussi sûrement que son malheur, cette heure est celle de la conscience. À chacun de ces instants, où il quitte les sommets et s'enfonce peu à peu vers les tanières des dieux, il est supérieur à son destin. Il est plus fort que son rocher.
Si ce mythe est tragique, c'est que son héros est conscient. Où serait en effet sa peine, si à chaque pas l'espoir de réussir le soutenait ? »
Albert Camus – Le mythe de Sisyphe (1942)
PS. He-he, dacă nu vă interesează continuarea... n-o mai postez :)
multumesc pt comentariu. f corect.de ce sa nu continuati?
Ștergere@Horia Gârbea
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc pentru amabilitate şi interes. Continui:
„Bine, nu am motive să mă îndoiesc de cuvîntul dumitale. S-a terminat cu partidele, fie şi-aşa, dar atunci cine conduce?” „Cum cine? Simplu ca bună ziua: preşedintele.” „El singur?” „Asta e!”,,,
[Ultimul D.Z.R.C.P. – pag. 17]
Când am ajuns aici mi s-a făcut pielea de găină pe mâini, încercam cu stânga să culc părul de pe dreapta, degeaba, iar în cap simţeam o vâjâială. Creatorul mă plimbase şaispezece pagini prin Sartre, Kafka, déjà mă aburise, iar acum, orwellian, mă lovi cu leuca-n cap. Săracul Sisyphe, de la Camus ştia o treabă, urca piatra – stâncă, bolovan, cum vrei să-i zici – când ajungea aproape de vârful muntelui o scăpa, după care, superior oricui, o lua la vale şi se gândea la ale lui, cum face în « Speranţa bătrânului judecător » : „şi încă se gîndeşte că de mult nu i-a mai ieşit o cafea la fel de bună”, sau ca în « Scriu pentru că », unde, efectiv, coboară muntele cu mâinile în buzunare şi fluieră, da, fluieră „mă dusei să trec la Olt“. Aici, viitorule cititor, se-ncurcă limbile ceasului, sau braţele crucii, Sisyphe nu mai poate înainta pe drumul Golgothei sale dintr-un motiv foarte simplu : cineva i-a contopit bolovanul în poalele muntelui, Creaţia te face pe tine, viitorule cititor, Creator, şi te pune să-l scoţi din încurcătură pe Sisyphe, e epic, gen de gen, vorba unei puştoaice dintr-a şaptea, mai ceva ca în romanele poliţiste.
Rotirea braţelor crucii… limbile ceasului, iadul e aici, printre noi… Sisif…
RăspundețiȘtergereGheorghe Stroe, prin volumul de faţă, « O ANIVERSARE CU PRIETENII », Editura Tracus Arte, 2012, – căci despre asta vorbeam – îl scoate, poate sub influenţa lui Friedrich Dürrenmatt, nu zic nu, pe Sisif din imaginea dată lui de Camus, nu-l scoate din Infern, Doamne fereşte, dar îl împinge spre revoltă, ca în „Răzvrătiţi şi biruitori” sau, în „O sacoşă de cărţi” îl face un răzvrătit biruitor, ajuns să ţină cadranul uriaşului ceas în mâini. Dacă Dürrenmatt l-a influenţat pe Gheorghe Stroe – criticilor de artă, ochii la mine ! – n-a făcut-o scriitorul, ci pictorul !
Analizaţi, vă rog, aceste două imagini :
http://ead.nb.admin.ch/html/fd/fdabi_10.html
http://ead.nb.admin.ch/html/fd/fdabi_11-6.html
şi spuneţi-mi, cinstit, dacă mă puteţi contrazice ! :)
Apariţia volumului de povestiri « O ANIVERSARE CU PRIETENII » scris de Gheorghe Stroe e cu adevărat un eveniment editorial pentru că acest op, eu, – un bătrân ramolit, mâine-poimâine dau colţu’, Gheorghe Stroe se va duce şi el – eu o simt, opul va rămâne, abia atunci va fi cu adevărat apreciat.
RăspundețiȘtergereDac-aş fi critic literar… mi-aş ruga toţi confraţii să-l citească pe Gheorghe Stroe, şi pe tine, viitorule cititor, m-aş duce la ăi mai mari academicieni, Eugen Simion, mă auzi ? că şi tu faci parte din Valea Sării, şi le-aş zice de la obraz : Premiaţi-l pe Gheorghe Stroe !
Dar nu sunt. Şi nici n-aş vrea să fiu. Dac-ar fi să mai fiu o dată… m-aş face şofer. Să ţin şi eu cadranul ceasului în mâini.
Sfârşit.
@Horia Gârbea
Sper c-am reuşit să vă fac să zâmbiţi. :)