Om bun, pe Domn' Isus, te-abţine
Să scurmi în praful de pe mine
Ferice cel ce-mi face placul
Dar cin’ mă mişcă, să-l ia dracul!
Mai lipsește varianta doamnei Violeta Popa, traducătoarea Sonetelor.
Am primit obiecții întemeiate la versiunea mea din partea dlui Volceanov.
Am și eu una la a Luciei Verona: Ferice - cel. Propun prin contaminare cu a mea:
Har celui care-mi face placul.
Ce mă nemulțumește la versiunea mea și e valabil și la a Luciei este imprecizia versului 3 care în original vorbește explicit de neatingerea lespezilor (stones) care ar chema binecuvîntarea. La noi sensul este rezolvat prin aluzie la primele două versuri. Atinge și face placul s-ar referi însă la praful de pe rămășițe și nu la pietre.
Desigur, traduttore = tradittore dar, vorba lui McMurpy, măcar am încercat.
Postări
E adevărat, am observat și eu imprecizia versului 3, am lăsat așa de dragul rimei. și, da, „Ferice cel„ nu sună foarte fericit. Dar, cum spuneai, am încercat. :)
RăspundețiȘtergereMaestre, mi-am incercat puterile și vă propun o variantă proprie, fără pretenții:
RăspundețiȘtergereDe crezi în Isus, te teme,
Acest praf să-l miști devreme.
Pe trecător, binecuvânt,
Blestem de-mi umblă în mormânt.
@Horia Gârbea
RăspundețiȘtergereAm găsit o variantă, tehnic vorbind e o variantă de traducere, dar sună ca dracu! :)
Om bun, pe Dúmnezeul meu,
Nu vântura ce fost-am eu,
Slăvit devii, staná de-mi ţii
Iar os de-mi mişti, în iad să fii.
Nu e tocmai rău și respecxta octosilabul. Rimele finale în dublu i și rima interioară nu prea sună bine, e drept. Oricum, e bine că provocarea a prins.
ȘtergereMaestre,
ȘtergereBordelezu, un ludic, nu vreau ca să-i zic altfel, că nu e frumos să îl vorbesc de rău tocmai eu, autorul lui, s-a jucat, tehnic, pentru a aduce o dovadă în plus că traducerile nu sunt pentru oricine. E greu să fii tălmaci, mai ales când e vorba de poezie, altă limbă nu oferă aceleaşi facilităţi ca cea din care se traduce, traducătorul e mare dacă reuşeşte , dincolo de tehnică, să-l facă pe cel care, cunoscând bine ambele limbi, să zică: ăsta e marele Uil!
Dar ca să vedeţi continuarea serialului cu epitaful, dezvăluiri cutremurătoare, :)) vă rog să citiţi ultima intervenţie, şoc! :)) a Bordelezului în comentariile de la
http://luciaverona.blogspot.ro/2013/01/epitaful-lui-shakespeare-la-ceas-de.html
Îmi plac foarte mult versurile 1 și 4/ varianta doamnei Verona. Foarte mult îmi plac. Și acest vers îmi place, din varianta dvs. de traducere: „Om bun, pe Dúmnezeul meu”. Ce caznă, și tradusul ăsta... :))
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereM-am mai gândit. Nu-ș’ ce m-a apucat. Sunt doar o profesoară de engleză care nu practică și care găsește în strădania tuturor numelor valoroase de aici – cu care nu mă pot pune, desigur – o minunată operă de aducere la lumină, în limba română, a celui mai apropiat de adevăr mesaj shakesperian. It’s challenging! Și-mi și place! J)
Prietene, pentru Isús,
Nu-mi colbuí moaștele-n sus.
Laudă cui mă-ngriji-va,
Hulă cui mișca-va-mi tigva!