sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Epitaful lui Shakespeare - varianta Lucia Verona

Colegă în echipa de (re)traducători a operei lui Shakespeare cu George Volceanov, Violeta Popa și cu mine, scriitoarea Lucia Verona s-a prins în jocul traducerii epitafului, reușind o versiune foarte frumoasă:


Om bun, pe Domn' Isus, te-abţine
Să scurmi în praful de pe mine
Ferice cel ce-mi face placul
Dar cin’ mă mişcă, să-l ia dracul!

Mai lipsește varianta doamnei Violeta Popa, traducătoarea Sonetelor.

Am primit obiecții întemeiate la versiunea mea din partea dlui Volceanov.
Am și eu una la a Luciei Verona: Ferice - cel. Propun prin contaminare cu a mea:

Har celui care-mi face placul. 

Ce mă nemulțumește la versiunea mea și e valabil și la a Luciei este imprecizia versului 3 care în original vorbește explicit de neatingerea lespezilor (stones) care ar chema binecuvîntarea. La noi sensul este rezolvat prin aluzie la primele două versuri. Atinge și face placul s-ar referi însă la praful de pe rămășițe și nu la pietre.

Desigur, traduttore = tradittore dar, vorba lui McMurpy, măcar am încercat.

7 comentarii:

  1. E adevărat, am observat și eu imprecizia versului 3, am lăsat așa de dragul rimei. și, da, „Ferice cel„ nu sună foarte fericit. Dar, cum spuneai, am încercat. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Maestre, mi-am incercat puterile și vă propun o variantă proprie, fără pretenții:

    De crezi în Isus, te teme,
    Acest praf să-l miști devreme.
    Pe trecător, binecuvânt,
    Blestem de-mi umblă în mormânt.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Horia Gârbea
    Am găsit o variantă, tehnic vorbind e o variantă de traducere, dar sună ca dracu! :)

    Om bun, pe Dúmnezeul meu,
    Nu vântura ce fost-am eu,
    Slăvit devii, staná de-mi ţii
    Iar os de-mi mişti, în iad să fii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e tocmai rău și respecxta octosilabul. Rimele finale în dublu i și rima interioară nu prea sună bine, e drept. Oricum, e bine că provocarea a prins.

      Ștergere
    2. Maestre,
      Bordelezu, un ludic, nu vreau ca să-i zic altfel, că nu e frumos să îl vorbesc de rău tocmai eu, autorul lui, s-a jucat, tehnic, pentru a aduce o dovadă în plus că traducerile nu sunt pentru oricine. E greu să fii tălmaci, mai ales când e vorba de poezie, altă limbă nu oferă aceleaşi facilităţi ca cea din care se traduce, traducătorul e mare dacă reuşeşte , dincolo de tehnică, să-l facă pe cel care, cunoscând bine ambele limbi, să zică: ăsta e marele Uil!
      Dar ca să vedeţi continuarea serialului cu epitaful, dezvăluiri cutremurătoare, :)) vă rog să citiţi ultima intervenţie, şoc! :)) a Bordelezului în comentariile de la
      http://luciaverona.blogspot.ro/2013/01/epitaful-lui-shakespeare-la-ceas-de.html

      Ștergere
  4. Îmi plac foarte mult versurile 1 și 4/ varianta doamnei Verona. Foarte mult îmi plac. Și acest vers îmi place, din varianta dvs. de traducere: „Om bun, pe Dúmnezeul meu”. Ce caznă, și tradusul ăsta... :))

    RăspundețiȘtergere

  5. M-am mai gândit. Nu-ș’ ce m-a apucat. Sunt doar o profesoară de engleză care nu practică și care găsește în strădania tuturor numelor valoroase de aici – cu care nu mă pot pune, desigur – o minunată operă de aducere la lumină, în limba română, a celui mai apropiat de adevăr mesaj shakesperian. It’s challenging! Și-mi și place! J)

    Prietene, pentru Isús,
    Nu-mi colbuí moaștele-n sus.
    Laudă cui mă-ngriji-va,
    Hulă cui mișca-va-mi tigva!


    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog