William Shakespeare
Sonetul XVII
Va crede cineva prin vreme-un vers
Ce-l scriu despre-nsușirile-ți divine?
Chiar de-i mormînt în care ți s-a șters
Pe jumătate tot
ce-aveai în tine?
Dar ochii tăi superbi, chiar de-aș putea
Să îi descriu, sau însușiri cerești,
Urmașii-or zice: „bardul ne mințea,
Pe chip de muritor nu le găsești”.
Hîrtia s-o decolora prin ani
Disprețuită – moș senil și trist -
Virtutea ta: vers șchiop și de doi bani,
Ieșită din delirul de artist.
Dar un
copil dac-ai avea, mereu
Ai
dăinui: în el și-n versul meu.
Traducere de Horia Gârbea
*
Deși destul de simplu ca „mesaj”, Sonetul 17 al lui Shakespeare e foarte popular și a fost tradus repetat și la noi. Dar nu strică să aveți și versiunea mea, una, zic eu, mai suplă și mai puțin arhaică.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu