Asociaţia Macedonenilor din România organizează, în perioada 15 decembrie
2013 – 14 martie 2014, Festivalul-Concurs de Poezie Alexandru Macedonski, adresat atât
scriitorilor de poezie care nu au debutat în volum, cât şi celor cu unul sau mai multe volume
editate, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România.
Concursul se adresează cu precădere scriitorilor de etnie macedoneană, membri sau simpatizanţi ai Asociaţiei Macedonenilor din România, dar, în măsură egală, este deschis şi creatorilor care vor să participe la acest festival de poezie organizat sub egida AMR.
Concurenţii care au debutat în volum vor trimite câte 2 exemplare din ultima carte editată, iar cei care nu au debutat în volum vor trimite câte un grupaj de 10 poeme, în câte 4 exemplare, însoţite de motto, în plic închis, în care se va introduce un alt plic pe care se va scrie motto-ul ataşat poemelor, iar în interior se vor scrie, pe coală albă, datele de identitate, telefonul şi adresa autorului.
Juriul festivalului va fi format din personalităţi literare din cadrul Asociaţiei Scriitorilor din Oltenia. Fiecare membru al juriului va nota independent lucrările, fără a cunoaşte opinia celorlalți membri.
Pentru secţiunea la care vor participa scriitorii cu cărţi editate : Premiile I, II şi III – o excursie de 7 zile, 5 zile şi, repectiv, 3 zile, pentru două persoane, în Macedonia, la Ohrid şi Skopje, cu toate condiţiile asigurate (transport, cazare, masă).
Pentru poeții care nu au debutat în volum premiile sunt următoarele: Premiul I – 500 dei ; Premiul II – 400 lei; Premiul III – 300 lei.
Se asigură transpot, cazare și masă în perioada cât vor participa la festivităţile prilejuite de acordarea premiilor, care vor avea loc pe data de 14 martie 2014, ocazie cu care se va comemora şi ziua de naştere a poetului Alexandru Macedonski.
Lucrările pentru concurs se vor trimite pe adresa Asociaţiei Macedonenilor din România, str. Thomas Masaryk nr. 29, sector 2, Bucureşti. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.212.09.23.
(material primit de la AMR din partea poetului Emilian Mirea)
duminică, 5 ianuarie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
▼
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
▼
ianuarie
(26)
- La Clubul Dramaturgilor, stagiunea continuă. Episo...
- A murit prozatorul Mircea Constantinescu
- Va apărea Luceafărul de dimineață nr. 1/ 2014
- Clubul Dramaturgilor - mîine, marți 28 ianuarie, o...
- Un nou Hamlet. Suspiciuni grave privind traducerea
- Dublă lansare cu două prozatoare
- A mai dispărut un dramaturg
- Au apărut „Fanții și birlicii”
- William Shakespeare - Sonetul CXVI
- Anunț: Concursul Anual de Debut al Editurii ZIP, ...
- William Shakespeare și Sonetul CXXX (130)
- Shakespeare. Sonetul XVII
- 180 000 de vizitatori
- Autori și personaje. „Trecute vieți...”
- „Arzînd ca o flacără obraznică”. Traian T. Coșovei...
- Ziua Culturii de la Eminescu la Ion Mureșan și mai...
- Ediţie aniversară Nora Iuga – retrospectivă 83
- Clubul Dramaturgilor vă invită la al cincilea spec...
- Concursul de Comedie Românească, ediţia a IX-a, 2014
- Invitație la publicare - pentru membrii USR. Terme...
- Premiul "Cartea de poezie a anului" - Dan Sociu
- Shakespeare - Sonetul 101. O nouă traducere
- Dar de Sf. Ioan. William Shakespeare - Sonetul XVIII
- Festivalul-Concurs de Poezie Alexandru Macedonski
- Adio, Traian T.
- A murit poetul Traian T. Coșovei
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu