Povestirile scurte ale lui Andrei Popescu au ca subiect vremurile ”de altădată” adică din ultimul deceniu al comunismului în România. Sînt chiar niște proze scurte, aș zice că prea scurte sau mai exact insuficient dezvoltate, dar care surprind, din unghiul unui narator copil sau adolescent starea de fapt a timpurilor din fericire apuse. Un elev, naratorul, al epocii de aur, este departe de a semăna cu modelul angelic din picturile lui Sabin Bălașa sau scenariile lui Gh. Șovu. Acesta face următoarele: „nu învață, chiulește, nu poartă uniformă, fumează în wc, sparge geamurile, e obraznic la ore, era să dea foc laboratorului de chimie” etc. Același tip de elev, poate nu același exemplar, devenit student, devine distribuitor de mărfuri de contrabandă, verigă intermediară între studenții străini procuratori și onsumatorul ultim: tînărul român avid de blugi, sprayuri, țigări etc. Scriitura prozatorului e sigură, dialogul credibil. Subiectele sînt destul de „moi”, deși caracteristice perioadei și cele nouă texte seamănă între ele, fiind la final și ușor moralizatoare. Nu constituie o lectură prea palpitantă și totuși, dacă ar avea răbdarea să rotunjească și să îmbogățească unul măcar, Adnrei Popescu ar putea deveni autorul unei nuvele reușite.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu