joi, 27 septembrie 2012

Adrian Popescu și filiala USR Arad - Laureați la Efes

Adrian Popescu și filiala USR Arad au cîștigat premiile individual și respectiv pe echipe ale Turnirului Poetic de la Efes.

În finala de patru, au concurat alături de Adrian Popescu și Ioan Moldovan, Gh. Mocuța și Lucian Vasiliu. Acesta din urmă a primit premiul publicului stabilit prin votul secret al tuturor celor prezenți.



miercuri, 26 septembrie 2012

Poetii români se întrec pentru Cununa de Lauri de la Efes

Turnirul poetic de la Efes, organizat de Uniunea Scriitorilor a consumat prima etapa, în care au citit toți cei 18 poeți din competiție, reprezentînd cele trei filiale angajate: Craiova (cîștigătoare a ediției precedente, la Olimp), Arad și Iași.

Azi juriul, condus de Gabriel Chifu, laureat la ediția precedentă, va anunța cei 9 poeți care vor concura în semifinală, dintre ei alegîndu-se apoi cei trei finaliști de mîine și echipa cîștigătoare care va organiza competiția anul viitor.

Recitalul de ieri a durat două ore și jumătate și a fost de un nivel foarte bun, unanim apreciat de juriu, concurenți și public.

Mîine de la ora 10 va avea loc finala urmată de decernarea premiilor: premiul pe echipe, premiul publicului și trofeul (realizat de artistul Marcel Voinea) Cununa de Lauri.

joi, 20 septembrie 2012

1 111 postări

Aceasta este a 1 111-a postare de pe acest blog care va aniversa la 8 octombrie 3 ani de existență, ceea ce dă o medie de 1,015 postări pe zi, dar mai sînt 19 zile pîna la bilanț!

Sper că nu v-am plictisit și că vom continua dialogul.

În ceea ce privește activitățile mele viitoare, constat cu regret că există pentru unii (majoritatea nu mă cunosc însă) tendința de a-mi aplica o premisă de vinovăție. Nu pot să spun decît: vom trăi și vom vedea.

marți, 18 septembrie 2012

A murit Romulus Vulpescu


Am primit cu mare tristețe vestea dispariției, azi după-amiază, a marelui traducător Romulus Vulpescu.

Romulus Vulpescu a fost un poet talentat, abil versificator, a excelat ca traducător din limba franceză, rămînîndu-ne remarcabile tălmăciri din Francois Villon, Rabelais și alți autori, mai ales clasici.

L-am cunoscut în anii 80 și am colaborat puțin la începutul anilor 90, cînd a fost o vreme director la Teatrul Mic. Era o prezență cuceritoare. Între alte motive de afinitate între noi, fusese coleg scurtă vreme la școala primară cu fratele tatălui meu, cu Iosif Naghiu și frații Blaier. Este uluitoare biblioteca lui care mi-a inspirat cîndva o piesă de teatru: vecinii se temeau (absurd!)că pune în pericol structura de rezistență a blocului, unul interbelic, foarte frumos, din strada Radu Cristian.

Fie să aibă pace și amintire veșnice!

*

Romulus Vulpescu

Vine vremea (fragment)

(...)
Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare să respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta când dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa când mioare în polcul lor tresar.

Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
(...)

luni, 17 septembrie 2012

Personaje didactice și pedagogice

Un comentariu al dlui Ștefan Dumitru mi-a dat o idee despre dimensiunea literară a profesoratului. L-a evocat pe „Domnu' Trandafir”.

Mi-au venit îndată în memorie mulți profesori eroi ai literaturii.
Sigur... Domnu' Trandafir, Basil Drăgoșescu al lui I.L.C. Și Bădița Vasile al lui Creangă plus cei de la Școala de Catiheți
Mai era ce-i drept și domnul Vucea! La B. Șt. D.
Mai apar și Dascălul Prost, Chicoș Rostogan, d. Tiberiu Bumbeș. Ciudat, sau poate nu, prin complexul celui neșcolit, la genialul și puțin trecutul prin școli Caragiale e plin de profi!

Mulțumesc comentatorului care m-a dat o idee! Voi consacra neapărat un articol „Personajelor didactice”, din seria mea de articole „Trecute vieti de fanti si de birlici - viața și uneori opera personajelor”, la care pregătesc volumul II, amplificat.

N-o să-i uit pe profesorii lui Teodoreanu, G. Călinescu (Ostrogotu'), Bacalbașa, Minulescu, Dessila, G. Brăescu (școala de campanie), nici pe Dra Cucu. Nici doctoratul lui Unanian din „Cimitirul Buna-Vestire”. Dar putem ajunge și la contemporani, la Groșan, G. Șovu, A. Costache, ei înșiși trecuți pe la catedră.
Poate voi fi nevoit să recitesc „Elevul Dima dintr-a șaptea”?

Mă puteți ajuta, evocînd și alte opere cu eroi urcați la catedră care nu-mi trec acum prin minte.

Apropos, în curînd va apărea în „România literară” un articol din serie consacrat „Etniilor și naționalităților” personajelor literaturii române. Pe cele imediat anterioare („Viața și opera personajelor” și „Porecle și numiri de personaje” le puteți găsi în arhiva revistei la www.romlit.ro).

duminică, 16 septembrie 2012

Profesor de română

Am citit într-un ziar sau pe un sit dintre cele care mă onorează cu atenția lor - fără a deschide însă wikipedia sau vreo istorie a literaturii române ca să-mi afle modesta bibliografie – că nu aș fi scriitor, ci „doar” un profesor de română. Din păcate nu, nu sînt! Regret că nu sînt. Încerc să fiu „profesor de română”, cît mai bun, pentru fiul meu.

M-a întristat foarte rău nu negarea calității mele, discutabile chiar după 27 de volume de literatură, de scriitor, ci deriziunea manifestată față de un „profesor de română”. Ce poate fi mai frumos și mai onorant decît să ai meseria de „profesor de română” (sau de orice altă limbă maternă elevilor tăi)? Ce e rău sau măcar derizoriu în asta? Profesori „de română” au fost Maiorescu, Creangă, Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu. Au făcut ei ceva rău țării și limbii lor? Au adus oare vreun prejudiciu patriei?

Cel mai mult mi-aș fi dorit, în locul ingineriei care are și latura ei pasionantă, să studiez filologia și să ajung... profesor de română. Dacă am ajuns să predau, în locul limbii, statică și beton armat, n-a fost numai vina mea. Oricum, am încercat, în paralel, să învăț bine limba română și s-o folosesc cît mai bine. Mi se pare că o gravă deficiență a societății noastre este manevrarea inadecvată a limbii de la monstruoasa „limbă de lemn” la traducerile calchiate și „romgleza” curentă. De aceea, pentru civilizația noastră, rolul profesorului de română este extrem de însemnat.

Dacă s-ar putea, aș forma și plăti cu totul „discriminatoriu” profesorii, locul cel mai de sus în grilă fiind al celor de română. În primul rînd ca să nu plece din „sistem”, să se poată perfecționa și să-i învețe pe ceilalți. Cu tot aerul său cam teatral și populist, regretatul G. Pruteanu era o prezență necesară și care s-ar cuveni înlocuită.

A vorbi limba maternă cu înaltă performanță e un act de patriotism nu mai mare dar nici mai mic decît a performa sub drapel, cu pușca-n mînă, pe vreun teatru de operațiuni militare. În ceea ce mă privește, pot să spun că îi admir pe „profesorii de română”. Cînd am început să traduc Shakespeare (după ce tradusesem alte, multe, piese ale altor autori) am simțit că fac un salt însemnat în utilizarea limbii noastre. Problemele ridicate de un mare autor sînt cu totul altele și presupun nu doar competență ci, dacă se poate, eminență în folosirea limbii române. E ca și cum ai fi jucat tenis cu adversari medii spre buni și te întîlnești cu numărul unu mondial.

Ca să nu mai lungesc vorba (concizia e și ea o calitate a vorbitorului performant) spun în concluzie: lăudat fie profesorul de română și să ne întristăm o clipă pentru cei care-l consideră derizoriu. Tare mă tem că nu vor vedea raiul niciodată.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Un nou poem: „Fortăreața”


Fortăreața

Am luat comanda garnizoanei într-o joi. Vineri dimineață, barbarii au atacat fortăreața. Nu știam ce trebuie să fac într-o situație ca asta. Am ieșit la marginea zidurilor și am explicat, prin semne, către barbari:
- Sînt nou aici. Ce se cuvine să fac?
Majoritatea a urlat ceva la mine. Semnificația am priceput-o însă din semne:
- Să ne predai îndată fortăreața, lua-te-ar dracu!
Alții, mai puțini, au urlat încă și mai tare altceva. Am dedus din semne:
- Să lupți ca un războinic, lua-te-ar dracu!
Atunci cei mai mulți dintre barbari i-au înhățat pe cei care strigaseră să lupt și i-au spînzurat de cei mai apropiați copaci. Îndată după treaba asta, s-au retras și de atunci nu au mai apărut pe lîngă zidurile noastre.

(textul integral cuprinde 9 fragmente și îl veți putea citi în revista Viața Românească, nr. 9-10 care va apărea în curînd)

vineri, 14 septembrie 2012

Va apărea în curînd „Luceafărul de dimineață” - nr. 9


La începutul săptămînii viitoare va apărea nr. 9/2012 al revistei „Luceafărul de dimineață”. Primele pagini conțin ca de obicei un susbstanțial „caiet critic” semnat de Adela Vlad, Radu Voinescu, Nicolae Coande, Ana Dobre, Ioan Buduca, Lucian Gruia, Valeria Popescu, Ioan Holban, Simona Grazia Dima, Adrian G. Romila, Felix Nicolau.

Cartea lunii este „Caragiale. Marele paradox” de Gelu Negrea. Puteți citi de asemeni poezie de Florea Burtan, Simona Grazia Dima, Geo Vasile, Cristian Liviu Burada, Emilian Mirea, Adrian Pârvu (acesta cu o autoparodie), proză de Gh. Schwartz, eseuri de Radu Aldulescu și Ioan Andrei Egli. La rubrica „Dintre sute de catarge” e publicată o tînără poetă, Oana Tirpan.

Invitatul lunii este criticul de teatru și poetul Ion Cocora care scrie despre montările pieselor lui I. L. Caragiale. Tot lui Caragiale îi e dedicată ancheta revistei: „Ce nu vă place la Caragiale?”, care va continua și în numărul următor. Interviul lunii este realizat de Valeria Popescu care intră dialog cu prozatorul Adrian Voicu. Rubricile de arte îi au ca semnatari ai articolelor pe Ana- Maria Nistor, Călin Stănculescu, Corneliu Vasile, Adrian Costache, Daniela Firescu, Costin Tuchilă, Iolanda Malamen. Din lirica americană traduce Andrei Mocuța.

Apar de asemeni, ca divertisment, un pamflet pe teme sportive și o parodie la „Epigonii”. Revista lansează de altfel un concurs de „parodii originale” în memoria lui G. Topârceanu, termenul limită de participare fiind 15 noiembrie.

Revista va fi disponibilă la Muzeul Literaturii București (chioșc), la sediul ASB și în alte puncte de difuzare sau poate fi procurată prin abonament. Ediția on-line se va afla pe situl revistei: www.revistaluceafarul.ro.

Comentarii la poemul „berbecul”

Poemul “berbecul”, postat mai deunăzi, și apărut și în revista craioveană „Ramuri”, a născut replici foarte interesante și mi-a stîrnit și mie contra-replici pe care cred că e păcat să le las doar la subsolul postării poemului și să nu le prefac într-o postare ca atare.

Astfel, doamna „poezieevelics” îmi dă o spirituală strofă de răspuns:

„O POSIBILA REPLICA A BERBECULUI.
Eu sunt berbecul„de-ai” vrut tu să-l ștergi
cu ochii ațintiți pe boltă sus;
ți-aș spune să privesti și mâine cerul
și vei vedea că nu m-am lăsat dus...”

Răspund:
Foarte subtilă strofă. Nu, berbecul e tot acolo. „Dar măcar am încercat” – vorba lui Mc Murphy. Dacă admitem că berbecul e „ceva” care „trebuie oprit”, e important că măcar am încercat.

*

Romancierul Șerban Tomșa zice:

”Felicitări călduroase ! Este un poem splendid, ca şi cele cu care ne-aţi obişnuit în ultima vreme. Cruzimea ştearsă de inefabilul privirii...”

Horia răspunde:
Mulțumesc. Frumoasă interpretare. Dar se poate interpreta și în favoarea berbecului, în defavoarea „ștergerii”, ca mai sus.
Cînd eram eu june (licean), am argumentat că versul final „și n-au învins” din Hannibalul lui Jebeleanu nu e o jubilație în fața înfrîngerii barbarului orgolios (cum zicea manualul), ci o exclamație de regret că trufașa metropolă n-a fost biruită!
De aceea poezia place...
Pentru că berbecul poate fi victima sau agresorul necuvîntător.

*

Doamna profesoară Camelia Săpoiu crede:

„Cunoaşterea (nu în sens blagian), adică privirea, are puterea de a schimba lesne destine, de a redesena astrele, "stea după stea", fără grabă. Cunoaşterea înseamnă linişte ("al cincilea nu zise nimic"), înseamnă rămânere ("se uită lung la berbec"), înseamnă drum lung şi fuga de cărări umbrite (macedonskiene) care fac calea uşoară, dar abrutizează fiinţa: "mai uşor este ... să ţineţi", "mai uşor este ... să răsturnaţi" etc.
(Apropo de ambiguitate ... ) În asentimentul lui Şerban Tomşa, foarte frumos poem.

Horia răspunde:

Multumesc. Chiar așa este, cum ziceți. De fapt e un poem oniric. Am visat poemul (ca acțiune pentru că în vis nu sînt cuvinte) minus ultima strofă, final adăugat în stare de trezie. Totdeauna mai există o cale (de a ucide berbecul). Sau mai exact există (și) un alt berbec așa cum la Borges există „un alt tigru”. Nu e prea bine să explici poemele, dar asta nu e explicație, ci discuție în marginea lor. Vreau să zic: dacă vei accepta că există un alt (tip de) tigru/berbec descoperi îndată că este și un alt mod de a-l vîna.

Mai e ceva: cu timpul, e o constatare tristă dar și consolatoare, devenim mai înțelepți... ba nu, mai reflexivi. La 25 sau chiar 30 de ani n-aș fi scris niciodată „berbecul”. Acum, cînd traduc Shakespeare, văd cîtă vitalitate e în Shakespeare. Pentru că Shakespeare nu a trăit pînă la senectute. Cine știe ce ar fi scris la 60 sau 65 de ani? Aforism, dacă permiteți: Goethe este Goethe pentru că a trăit cît Goethe. Iar Dante e Dante pentru că a trăit exact cît Dante. Cum ar fi sunat ultimul vers din Divina Comedie dacă era scrisă la 70 de ani (vîrstă matusalemică pentru vremea florentinului)?

*

Doamna „croitoreasa licuricilor” are o părere interesantă:
frumos.
(eu m-am gândit la o jertfă avraamică - în acest sens astronomic)

Răspund:
Vă mulțumesc. Așa este. Stingerea stelelor e o destrucție/ aneantizare nesîngeroasă. Dacă vom accepta că berbecul (sau Isac) trebuie să dispară, să fie jertfiți, putem alege o formă pentru asta care să ne salveze sufletul. Avraam s-a grăbit, „a făcut exces de zel” dar Domnul a știut să echilibreze lucrurile, nu?

*

Comentariul meu concluziv: Nu vom afla niciodată dacă berbecul e „răul”, „hannibalul” a cărui ascensiune „trebuie oprită” sau este „mielul” a cărui jertfă nici măcar nu poate fi primită, el fiind atît de pur și de agresat.

Mulțumesc tuturor încă o dată

joi, 13 septembrie 2012

Revista Vatra Chioreană (??)

Am primit din Maramureș o veste bună pe care o reproduc parțial:

„Vatra Chioreană, o revistă care ţine ştacheta sus

Lansată de curând la Copalnic Mănăştur, revista Vatra Chioreană (director fondator - Vasile Dragomir, redactor-şef - Emanuel Luca), care şi-a creat o imagine de publicaţie serioasă şi valoroasă, nu dezamăgeşte nici de data aceasta. Numărul 6 al revistei Ţării Chioarului îşi întâmpină cititorii cu o copertă inspirată (...)

Paginile revistei sunt înfrumuseţate cu fotografii realizate cu simţ artistic în Ţara Chioarului de azi, la care se adaugă fotografii de arhivă, dar şi reproduceri după sculpturile artistului Dan Vişovan. Coperta a patra este ilustrată cu chipul actorului şi poetului Ştefan Radof (grafică digitală de Emanuel Luca), dispărut anul acesta din lumea celor vii şi care a avut strânse legături cu localitatea Copalnic Mănăştur.

După o introducere nostalgică, ce lasă să se întrevadă imaginea satului ca un loc al paradisului pierdut (...), şi după editorialul lui Vasile Dragomir, din care aflăm că în Mănăştur "tot cam la a treia casă este câte un om publicat", urmează partea "grea" a revistei. Aceasta cuprinde studii legate de Ţara Chioarului sau de localităţi de pe cuprinsul acesteia.”

*

Doresc mult succes revistei, care pare frumoasă și serioasă, dar sper că și realizatorii vor recunoaște: titlul „Vatra Chioreană” sună absolut ca dracu! Cît simț artistic îți trebuie să găsești orice altceva?! Dacă patriotismul local e prea puternic și cere numele zonei, spune-i „Din Țara Chioarului” sau „Plaiul Chioarului” etc. Chioreană, trimite la chior (deficient vizual la un ochi).

Există un arbitru de fotbal (tușier) Orbișor. Nu l-aș delega numai din superstiție! Păi dacă nu vede un offside... cine-și asumă riscul? Mai demult exista un fotbalist Ologu. Normal că n-a prins naționala! Ați angaja un avocat pe care-l cheamă Bulău sau Pîrnaie? V-ați opera la chirurgii Casapu sau Măcelaru? Am ezitat mult pînă să colaborez cu dna dr. Ciomag (stomatolog de încredere, întruchiparea fineții, dinții mei îi datorează multe). Dar în artă e altceva.

Nici ligamentul „Emanuel Luca care...” nu e o idee bună. Cînd te cheamă Luca, Duca, Nucă, trebuie să fii cu ochii-n patru. Cam ca arbitrul Orbișor.


miercuri, 12 septembrie 2012

Un poem recent

berbecul

cinci oameni
vor să omoare un berbec

cel mai ușor
zise primul
este ca voi patru
să țineți berbecul
de cîte un picior iar eu
să-i tai beregata

al doilea spuse
mai ușor este ca voi patru
să răsturnați berbecul
pe spate iar eu
să-i înfig țepușa în inimă
în inimă
în inimă

dar mai lesne
spuse al treilea e ca voi patru
să țineți berbecul pe loc
și eu să-i trăznesc un ciocan
fix între coarne

și cel mai ușor
zise al patrulea este
ca voi patru
să vă dați mai încolo
iar eu să împușc
berbecul în cap

al cincilea nu zise nimic
se uită lung la berbec
și cu privirea lui
începu să stingă
stea după stea
pînă cînd berbecul
se șterse definitiv de pe cer

(textul a apărut în premieră în revista „Ramuri” nr. 8/2012)

luni, 10 septembrie 2012

Sinaia 2012. Tren de plăcere... Servicii de groază

Am revenit acum cîteva ore de la Sinaia… Ca în „Tren de plăcere” al lui I. L. Caragiale, deși numai plăcere nu a fost: înghesuială, aer condiționat - nu, geamuri deschise - nu…

Sinaia trăiește încă prin farmecul unei epoci apuse manifestă în clădiri, cu Peleșul în frunte, parcuri, zone de promenadă, munții inamovibili. Printre ei se află multe motive contemporane de enervare.

Deși în Siania găsești cam tot ce vrei de la ceai cald la bere rece și de la gogoși dulci la mîncare picantă, de la tradiționalii mititei la cosmpolitele pizza și sharorma, lipsește bună-voia celor care le oferă, picul de grație și fărîma de zîmbet ca să te simți la largul tău. Servicile turistice, care furnizează de fapt locuri de muncă și prosperitate stațiunii, atîta cîtă este, nu sînt însoțite de o minimă deferență față de turiștii din banii cărora orașul subzistă și nu cade complet (căci pe alocuri se năruie) în paragină.

Ce i-ar costa pe sinaioți, care trăiesc 80% din banii noștri, să arate o oarecare bunăvoință față de cei ce, desigur, tot le dau banii pentru a se simți cît de cît bine? Dar ei se manifestă, cel mai adesea, într-un chip care le trădează resentimentul față de aceia din fondurile cărora trăiesc. Blestem național, boală națională incurabilă, sindrom genetic irecuperabil al românului de la munte, deal, șes? Cine ar putea s-o spună?

Am trăit clipe frumoase la Sinaia dar și momente penibile în care am simțit că sînt detestat și am simțit, din păcate, nevoia să urăsc la rîndul meu. Poate că s-ar putea și altfel… Cu surîs și bunăvoință.

vineri, 7 septembrie 2012

Bacalaureatul, DNA-ul și statistica


Presa ne informează că:

„Ștefan Vlaston, președinte al Asociației EDU CER, a anunțat că a depus o sesizare penală la Direcția Naționala Anticorupție (DNA) referitor la modul în care s-a derulat sesiunea de toamna a examenului de Bacalaureat in judetul Giurgiu. În ea se scrie: La nivel national, rata de promovare la sesiunea de toamnă a fost de 24,27%. Vă rugăm să rețineți că în ceea ce privește județul Giurgiu, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2012 a fost de 50,22%.”

În sesizare sînt date cu titlu de exemplu 8 județe și promovabilitatea lor. Ca să mă conving, am făcut media și am calculat abaterea simplă de la medie pentru cele 8 județe și pentru Giurgiu. Iată rezultatele:

22 -7,625
24 -5,625
25 -4,625
28 -1,625
29 0,625
35 5,375
36 6,375
38 8,375
50 20,375

29,625

Pe prima coloană promovabilitățile (rotunjit la 0 zecimale, penultimul rînd e al jud. Giurgiu), pe ultimul rînd media. Pe coloana a 2-a abaterea față de medie.

Se vede clar că Giurgu se abate de la medie de 3-4 ori mai mult decît celelalte județe. Deci sesizarea e justificată! Ar trebui să urmeze cătușe, dube, mascați.

Totuși, o remarcă. În Giurgiu sînt vreo 15 licee. S-ar putea ca 10 dintre ele să se fi înscris în media națională: 30% și alte cinci să vină cu 90%, de unde media pe județ 50%. Normal e ca procurorii să le calce numai pe cele 5!

miercuri, 5 septembrie 2012

US Open, "Gazeta sporturilor", Ilie Năstase și noi, cititorii frustrați

În plină desfășurare a US Open, unul dintre primele trei turnee de tenis din lume, Gazeta Sporturilor nu dă de zile întregi nicio știre. Acum, cînd US Open a ajuns în faza semifinalelor, ultimele știri GRP din tenis sînt: că Maria Șarapova s-a despărțit de logodnicul ei (știre din 2 septembrie) și că Ilie Năstase a avut un puseu de hipertensiune (știre de ieri). Nici un scor, nici un tabel al jocurilor, nimic!

Îi dorim sănătate marelui jucător Ilie Năstase. Dacă ar fi jucat azi, GSP n-ar fi scris nimic despre el, cum nu a scris dici de performața lui Tecău care, orișicît, a ajuns în optimi la dublu.

Nu înțeleg de ce se mai numește „Gazeta Sporturilor” (la plural) și nu simplu: „Faptele lui Becali și Pițurcă”.

112. Sunați Diacritica!


Ar trebui, zic eu, ca pe lîngă opțiunile Poliție-Pompieri-Salvare, să existe la 112 și opțiunea Diacritica. Eu adesea am impulsul de a o chema să intervină cu umorul ei nimicitor-asanator. Pentru cine nu știe, Diacritica e autoarea unui blog care pune și rezolvă probleme de limbă dar și de logica limbajului.

Acum îi fac apel de urgență: E vorba de agrafele de birou Marshalls. Excelente de altfel și mari. Pe cutie scrie:

„Agrafe Biuro” (sic!! cu B mare)

iar pe altă latură

„Marshalls office products”, respectiv, pe latura opusă, traducerea:
„Marshalls produse biuretice” (sic!!)

Această combinație între birotice și diuretice e de-a dreptul laxativă!

Pe capac e o stea galbenă pe fond roșu ceea ce m-a făcut să cred că sînt produse în Vietnam (de unde eroarea devenea scuzabilă). Dar nu, sînt produse în Vitan. Vitan 104 Buc. (sic!) Romania. Din cîte știu presurtarea Buc. e consacrată pentru „bucată”, de unde și fericita etichetă: „Gumă China, lei 2 buc.”

Aud pe stradă o sirenă. De-a lui Roaită, nu de-a lui Ulise. O fi Diacritica?


marți, 4 septembrie 2012

Shakespeare în Mileniul III. Micile plăceri ale traducerii



O dificultate a traducerii lui Shakespeare în metrul original este numărul - mare și așa - de cuvinte monosilabice ale limbii engleze pe care Shakespeare parcă le alege. Desigur, era mai simplu pentru el ca versificator, dar și pentru rostirea actorilor. În română e greu să potrivești atîtea cuvinte monosilabe, chiar recurgînd la aglutinări care nu fac bine rostirii și în principiu ar trebui reduse la minimum.

He but a duke / would have his son a king (10 silabe a 10 cuvinte)
And rise his i-ssue / like a lo-ving sire. (10 silabe 8 cuvinte)

El, nu-mai duce, / vrea pe fi-su re-ge, (11 silabe în 8 cuvinte)
Tru-dea ur-ma-șii / să-i ri-di-ce-n rang. (10 silabe 6 cuvinte)

*

Iată și capul marelui dușman
Ce ar fi vrut pe el a ta coroană. (8 cuvinte monosilabice + 1 de 3)
1 1 1 1 1 1 1 1 3
(That sought to be encompassed with your crown)
1 1 1 1 3 !! 1 1 1 (8 cuvinte monosilabice + 1 de 3)

Aici, în original, normal că „encompassed” se va pronunța în trei silabe.
În treacăt, atenție la „s”, nu e o eroare: sought!

Am remarcat însă că un cuvînt lung „costă” enorm în compunerea unui decasilab, chiar dacă ideea e întinsă pe două sau trei versuri. De obicei le afectează pe ambele sau pe toate trei. Dimpotrivă, găsirea unui număr mare de cuvinte monosilabice permite răsfățul cîte unui termen expresiv mai lung. Foarte rar se întîmplă ca în română să poți avea o structură de tipul: 2 - 2 -1 / 2 – 2 – 1 sau măcar 2 - 3 / 2 – 3. Eventual - în caz fericit – poți găsi cîte un 1-2-1-1 / 2-2-2 respectiv 1-1-1-2 / 1-1-1-3 ca mai jos

La cine să se / uite galeș leii?
Doar nu la fiara / ce le ia culcușul.

Desigur, cînd traduci, ritmul ți se impune oarecum instinctiv, nu stai să numeri „pe degete” măsura decît în cazuri foarte rare. Dar problemele le simți automat, în minte, „pe fundal”.

Se înîmplă rar să poți avea un singur cuvînt bisilabic pe vers (penultimul în exemplul dat mai jos) sau o succesiune de monosilabice să permită, cum ziceam, un termen sesizant cum e diminutivul batjocoritor „ochișori” (3 silabe) din ultimul vers al exemplului de mai jos:

Privește, York, prosopul înmuiat
În sînge scos din el cu vîrful spadei
De Clifford cel viteaz. E mort copilul
Și, dacă poți să plîngi, ți-l dau pe loc
Ca să te ștergi cu el la ochișori.

Firește că, la limită, poate fi luată în discuție exprimarea ideii cu un vers suplimentar, dar miza noastră este traducerea vers pe vers. Foarte rar am recurs la soluția dilatării unei idei din original cu un vers în plus, compensînd prin „mîncarea” altui vers de mai jos.

Toate exemplele sînt din Henric VI partea a III-a la care lucrez acum. Dar situația e identică și la alte piese.

Imaginea: Act I, scena 1.
Richard (țestei dușmanului): Vorbește tu și spune cum a fost! (bătălia n.m.)
variantă: Tu să le spui cum m-am purtat în luptă. (Thou speak for me and tell them what I did).

luni, 3 septembrie 2012

Lansare la MNLR. Ziua de dinainte și Katanamorfoze de Liviu Georgescu.

Editura Paralela 45 vă invită marţi, 4 septembrie 2012, ora 14.00,
la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, la lansarea volumului
Ziua de dinainte de Liviu Georgescu.

Va fi lansat și volumul Katanamorfoze de același autor (Ed. Brumar)

La eveniment vor participa: Mircea Martin, Dan Cristea, Liviu Georgescu.

„Liviu Georgescu este, probabil, ultimul optzecist care debutează editorial (Călăuza, 2000). După alte câteva plachete, destul de numeroase, ca şi cum poetul ar dori să recupereze, formula poetică pare a se fixa. Radu G. Ţeposu l-ar fi ataşat neoexpresioniştilor din generaţia optzeci. Gh. Grigurcu vede în el un suprarealist. Lirismul pletoric trimite la Liviu Ioan Stoiciu, violenţa limbajului la Elena Ştefoi, vizionarismul, la Mariana Marin. În fond, originalitatea lui Liviu Georgescu constă în puternica lui înclinaţie către eschatologic.” (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură)

Bacalaureat 2012. Previziuni politice. 95 500 vs. 3 900

La Bac-ul din acest an (examen altădată banal, devenit acum prilej de isterie mediatică) s-au înscris în a doua sesiune, tradițional mai ușoară, peste 99 400 de elevi dintre care au promovat 24,27 la sută. Deci peste 75 500 au căzut sau nu s-au prezentat.
M-am uitat puțin la subiecte, atras de vîlva stîrnită în jurul acestei „verificări” a „maturității”. Au fost ridicole, mai ales la istorie și geografie, foarte ușoare la română, trebuia doar să știi românește. La matematică s-au acordat cinci puncte, din 90 (10 fiind din oficiu) celor capabili să rezolve ecuația: 3 la x + 3 la (x+1) = 4. Dar măcar la matematică și mai ales la fizică subiectele erau „posibile” ca subiecte, adică solicitau oarecum unele cunoștințe și raționamentul. Desigur, pentru notele mari. Nota 6 sau 7 se obțineau, pentru un elev slab dar atent, în maximum o oră. Compunătorii cam bănuiau ce va urma și au încercat să-și dea pomană din viață.

Așa încît îi consider nu numai pe cei 75 550 care nu au luat media 6 ci pe cei 95 500 care nu au luat nici 7 drept persoane cu grave dezechilibre fie psihice fie de altă natură (de conștiință, sociale etc.). Aceste 95 500 de persoane, aflate cel puțin la a doua încercare, au anumite tare care, manifestate la 18-20 de ani, vor fi greu de corectat.

Dar ei, cei 95 500, au drept de vot. Cine nu și-ar dori, mai ales în contextul scăderii populației, să aibă 95 500 de voturi ale lor? Și nu pe cele ale „deștepților”, abia 3 900? Și asta numai într-o promoție! În cazul unui plebiscit, cei 95 500 i-ar zdrobi cu votul lor pe cei 3 900, ba și pe ceilalți, cei care au promovat în vară.
Așadar, firesc, pragmatic, discursul oricărui politician va trebui să se adapteze celor 95 500. Care vor vota niște reprezentanți după mintea și asemănarea lor. În acest context, este cu desăvîrșire exclus la noi ca un intelectual să ajungă la conducerea treburilor prin vot universal. Grohăitorii și rîgîitorii vor fi matematic favorizați. Unde mai pui că, foarte probabil, „promovații” vor părăsi relativ repede țara.

Este limpede că votul universal nu reprezintă o soluție pentru România în acest moment. Cum este exclus însă un alt sistem, cît sîntem încă în UE, va urma o accelerare a dezastrului țării pentru că ignoranții și troglodiții îi vor aduce în frunte pe cei mai reprezentativi pentru tagma lor.

Desigur, din această clipă, oricine vrea să nu-și pună împotrivă această masă de netrebnici va trebui să-nceapă să-i cultive, să-i giugiulească, să-i ogoiască. Dacă se poate, în detrimentul celor 3 900. Căci 4% - rest neglijabil, nu-i așa... Sub pragul electoral.


duminică, 2 septembrie 2012

130 000 de vizitatori

De cînd am început contorizarea, acest blog a depășit 130 000 de vizitatori unici. Ultimul venit exotic este din Insulele Faroe.
La mulțumesc tuturor, interesul lor mă stimulează să postez.
Mulțumiri speciale celor aproape 190 de prieteni ai blogului.
În curînd se vor împlini 3 ani de la pornirea acestei mici aventuri mediatice.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog