În ce mă privește, mi-am adus aminte de povestea omului care se simțea nefericit și s-a dus la înțelept (la rabin într-o variantă). Acesta l-a sfătuit să-și ia în casă un cîine. Apoi și o mîță, apoi o capră, un porc, un papagal. Casa și viața omului ajunseseră un iad, motiv pentru care el s-a plîns imediat rabinului. Înțeleptul l-a sfătuit să dea afară din casă toate lighioanele. Omul l-a ascultat și a trăit, pentru prima dată, senzația fericirii.
Postări
Draga Horia, ca una care am aplicat cu multă consecvență această învățătură rabinică în scopul de a-mi asigura fericirea (şi mă pregătesc, la toamnă, s-o aplic din nou), nu pot decît să te înţeleg.
RăspundețiȘtergereÎţi doresc, deci, fericire - dacă asta îţi doreşti într-adevăr.
Motanii rămân dar,din nefericire,niciodata fără un nou stăpân pentru care să miaune frumos.Asta-i soarta motanilor și nu le rămâne decât sa aibă abilitatea de a cădea mereu in picioare...Nu știu care este semnificația celor scrise de dv.;pur si simplu am„filozofat”putin pe tema motanilor.Vă mulțumesc.
RăspundețiȘtergere@Lucia
RăspundețiȘtergereDragă Lucia, mă tem că nu sîntem totdeauna destul de înțelepți ca să alegem fericirea și să dăm afară chiar toate fiarele care ne complică viața.
@poezieevelics
Motanii cad totdeauna în picioare, stăpînii nu.
Ce părere aveți despre...felinele mari?Cad mereu in picioare,dar nu miaună la stăpân.E-adevarat că pericolul mare vine,în ce le privește,de la vânător,pe care nu ajung niciodată să-l schimbe,precum motanii stapânul....Vă mulțumesc.
RăspundețiȘtergereVorba lui Borges (parcă): „Tigrii îmi plac. Gîndacii mă înspăimîntă.” La stăpîn nu trebuie să miauni. Ori latri, ori taci.
Ștergere