Radu Aldulescu - laureat al premiului „Augustin Frățilă” pentru roman

Un comunicat din partea Editurii Cartea Românească m-a făcut să aflu știrea și m-a obligat să-i pun semnele diacritice, care lipseau:

„Joi, 7 noiembrie 2013, la Hotel Intercontinental, din București, a avut loc gala de decernare a celei de-a doua ediții a Premiului „Augustin Frățilă”, în valoare de 10.000 de euro. Scriitorul Radu Aldulescu a obținut Premiul „Augustin Frățilă” pentru romanul „Cronicile genocidului,” apărut la Editura Cartea Românească, în seria dedicată autorului, disponibil și ca eBook.

Din 56 de romane înscrise în competiția pentru marele premiu, cele 5 finaliste – Craii și morții, de Dan Stanca (Editura Cartea Românească, 2012), Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu (Editura Cartea Românească, 2012), Hotel Universal, de Simona Sora (Editura Polirom, 2012), Omar cel orb, de Daniela Zeca (Editura Polirom, 2012), Șoseaua Cățelu 42, de Alina Nedelea (Editura ALLFA, 2012) – au fost selectate de juriul concursului format din criticii literari Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache, dar au primit voturile finale din partea a 23 de bloggeri desemnați să acorde punctaje de la 1 la 5 fiecărei proze finaliste.”

Mă bucur pentru autor, ocolit de regulă de premiile literare. E pentru mine un îndemn de a-i citi romanul pe care nu am avut ocazia să-l parcurg. Mă bucur că literatura se mai premiază (și cu bani) într-un moment în care juriile sînt pe cale să acorde niște diplome goale. Mărturisesc că majoritatea romanelor românești citite în ultimul timp m-au cam dezamăgit în sensul în care, fiind mai toate onorabile (lumea a învățat să scrie), niciunul nu mi-a produs o revelație și, pentru economie de timp, am început să le ocolesc. Felicit juriul dacă a avut timp fie și să răsfoiască un număr de 56 de romane pentru a alege 5 și pe cei 23 de bloggeri dacă le-au citit pe cele cinci nominalizate.

Cum nu am fost ales printre cei 23 de bloggeri pricepuți, am fost bucuros că nu am avut nicio obligație în acest sens.
Mărturisesc că și unele romane care au atras atenția publicului și criticii în ultimul deceniu și pe care am încercat să le citesc (sau recitesc) acum nu au reușit să mă intereseze. Am ajuns probabil la o saturație pe care prefer s-o numesc înțelepciune și, cum deschid un roman „nou” și citesc vreo cinci pagini, știu la ce să mă aștept, nu numai ca acțiune dar și stilistic. E foarte interesant că o monografie critică sau un eseu nu-mi dau deloc senzația asta de „déja vu”.

Revenind la comunicatul inițial (ce bizar că o mare editură își permite să scrie fără diacritice chiar și numele său!), repet că inițiativa cu Premiul care poartă numele regretatului meu prieten, cîndva și tovarăș de pescuit, mi se pare excepțională, de repetat și de multiplicat. Nu cred că e bine să ne strîmbăm la modalitatea neobișnuită de alegere, ci să ne bucurăm că premiul se dă. Felicitări lui Radu Aldulescu, primul efect al premiului este că măcar un sceptic îi va căuta și citi cartea.