Un flash-back la Shakespeare în Richard al III-lea

Piesele lui Shakespeare au în general o desfășurare strict cronologică. Deși nu întotdeauna. În cazul pieselor istorice, chiar dacă unele episoade sînt imaginate iar altele aglutinate, curgerea acțiunii respectă de regulă principiul succesiunii faptelor. Excepții se pot cita, dar nu au un caracter „flagrant”.

Iată însă că, în Richard al III-lea, se petrece un lucru interesant căruia, din cîte știu, comentatorii nu i-au dat atenție.

Actul I începe cu celebrul monolog al lui Richard, doar duce de Gloucester pe atunci, Azi iarna dezbinării s-a schimbat/ Prin soarele familiei York în vară. (I.1) Soarele, de pe blazonul lui Eduard al IV-lea, răsărise pentru clanul York după bătălia de la Tewkesbury (4 mai 1471) și moartea lui Henric al VI-lea (21 mai 1471). Deși monologul începe cu „acum” (Now), tradus prin Azi, Richard vorbește de un lung răstimp de pace care îl plictisește și pune la cale ascensiunea sa la putere. Una dintre manevrele preconizate este înlăturarea fratelui său George, duce de Clarence, prin calomnii strecurate fratelui aflat la tron, Eduard al IV-lea. Îndată apare și Clarence escortat spre Turn. Richard jură că-l va sprijini în fața regelui, plănuind de fapt ca el să nu apuce ziua următoare. Ne aflăm deci în apropierea zilei de 18 februarie 1478, data morții lui Clarence înfățișată de altfel în actul I scena 4. Reamintesc că împărțirea convențională pe scene a survenit ulterior scrierii pieselor.

În aceeași scenă, Richard află de la Hastings că regele nu se simte prea bine, ceea ce-l face să se grăbească să-l înlăture pe Clarence:

HASTINGS: (...) Rege bolnav, slăbit și melancolic.
Iar doctorii îngrijorați de-a dreptul.
GLOUCESTER: Da, proaste vești. A dus un fel de viață
Ce ni l-a obosit peste măsură.
E greu să te gîndești la el, sărmanul.
Dar este tot la pat? (I.1)

Gloucester face referire la destrăbălarea notorie a fratelui său și strecoară o aluzie răutăcioasă printr-o ambiguitate, întrebînd dacă „e tot la pat”. Eduard va muri însă la 9 aprilie 1483, la peste cinci ani de la moartea lui Clarence.
Despre apropiatul său sfîrșit, soția lui Eduard, regina Elisabeta vorbește cu îngrijorare în scena a 3-a.

Între arestarea lui Clarence și scena aparentei împăcări între Richard și rivalii săi din partida reginei Elisabeta (pe care îi va executa cînd va veni la putere), se plasează o altă scenă memorabilă.
Richard de Gloucester o seduce pe Anne Neville, văduva prințului Eduard și nora ucisului rege Henric al VI-lea. Deși conform lui Shakespeare Richard îi omorîse pe amîndoi, lucru pe care acesta, în piesă, îl recunoaște.

Iau de nevastă fata cea mai mică
A contelui de Warwick... Ce contează
Că i-am ucis bărbatul și chiar tatăl?(I.1)

Aici, tată fiind folosit în sensul de socru (father-in-law).

Pentru dramatism, Shakespeare plasează scena memorabilă a pețitului lîngă sicriul regelui Henric în preajma morții lui Clarence (18 februarie 1478) și a lui Eduard al IV-lea (9 aprilie 1483)? Așa s-ar crede. De fapt, Richard și Anne erau căsătoriți din 12 iulie 1472.

Cu simțul său dramatic magistral, Shakespare, adună credibil trei evenimente petrecute la mare distanță în timp într-un mozaic unic. El crează și scena trecerii Annei de la ură la acceptare, neatestată istoric. Regele murind în 21 mai 1471, mutarea trupului său de la Saint-Paul, unde au avut loc ceremoniile funerare, după cronici, la Chertsey, nu se putea face (mai ales în sicriu deschis) decît la cîteva zile de la moarte. Se desprinde clar ideea că scena 2 nu este plasată cronologic, ci este un „flash-back”.
Mai spune Gloucester, după seducerea Annei, care ieșise din scenă:

L-a și uitat pe prințul curajos,
Pe Eduard, soțul ei, ce-acum trei luni (s.m.)
La Twekesbury l-am ucis cu ură. (I.2)

E limpede acum, din aceste versuri, că seducerea Annei are loc curînd după bătălia de la Tewkesbury (4 mai 1471), deci că scena 2 a actului I nu se înlănțuie cronologic cu scenele 1 și 3, care au loc mult mai tîrziu.
În acest context însă, rămîne un anacronism afirmația lui Richard din scena 1 că o va lua (la viitor) de soție pe fiica lui Warwick chiar dacă i-a ucis fiul și socrul. La momentul întemnițării lui Clarence, faptul era consumat demult.
Aceste aspecte nu au mai fost, din cîte știu, cercetate sau revelate în vreun fel pînă acum. Chiar și montările piesei lasă acțiunea să curgă ca și cum episoadele actului I s-ar desfășura cronologic.

E clar că Shakespeare a realizat intenționat această „întoarcere în timp”, chiar dacă nu a marcat-o explicit, pentru a închega acțiunea piesei. E un flash-back implicit ca să-l numim așa. De care autorul, cunoscător al cronicilor, nu avea cum să nu-și dea seama.

O eventuală montare ar putea specula plasarea în timp a acestei scene, de altfel ficțională în raport cu istoria, prezentîndu-l pe protagonist costumat altfel și mai tînăr cu 10 ani în scena 2 decît în scenele 1 și 3 ale primului act.

Iată că Shakespeare inaugurează un procedeu dramaturgic care a devenit uzual abia după cîteva secole. Geniul său incomparabil se dovedește și prin acest fapt.

(Traducerea versurilor: Horia Gârbea din Richard al III-lea în W. Shakespeare - Opere, vol. VIII, ediție îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editua Tracus Arte)