Încă o enigmă la Shakespeare. Cina lui Humphrey

În actul IV al tragediei Richard al III-lea, am întîlnit un pasaj care a suscitat contradicții între exegeți și necesită o rezolvare și o notă a traducătorului. Bătrîna Ducesă de York se întîlnește cu fiul său, Richard, ajuns rege în urma unor asasinate asupra rudelor apropiate ale sale și ale Ducesei (George, Duce de Clarence, frate al lui Richard și Eduard și Richard, nepoți lui Richard după fratele său, Eduard al IV-lea). E unul dintre pasajele - puține în această piesă - în care Shakespeare folosește rima, dar numai în replicile Ducesei.

DUCESA DE YORK:Voi spune cu măsură și blîndețe

REGELE RICHARD:  Însă și scurt căci, mamă, sînt grăbit.

DUCESA DE YORK: Grăbit? Cînd eu l-am așteptat să vie

                                    Cu teamă și necaz, ca-n agonie…

REGELE RICHARD:  Și n-am ajuns, în fine, să te alin?

DUCESA DE YORK: Pe crucea sfîntă, ai venit pe lume

                                    Să faci un iad din viața mea, anume.

                                    Am pătimit născîndu-te, apoi

                                    Ai fost copil sucit, dintre cei răi,

                                    În școală: crud, nebun și apucat,

                                    Ca tînăr: imprudent, necumpătat.

                                    Apoi trufaș și sîngeros bărbat.  

                                    Poți spune doar o oră mai plăcută

                                    Care mi-a fost cu tine petrecută?

REGELE RICHARD:   Ei bine, ora cînd ai fost la Humphrey,

                                    Pentru un mic dejun, dar fără mine.

                                    De-s neplăcut vederii tale, gata,

                                    Mă lași să plec și scapi de neplăcere.  (IV.4)

Ce-a vrut să spună Richard cu expresia - în original „Humphrey Hour” - după unii însă „Humphrey Hower”? Sensul replicii e obscur. S-a sugerat că ar fi vorba de un anume Humphrey sau de o expresie proverbială „a cina cu ducele Humphrey” adică a rămîne nemîncat. În Catedrala St. Paul Veche, în acea vreme, ar fi fost un loc unde se adunau pentru a cerși o masă cei care nu-și puteau procura de mîncare, locul fiind cunoscut ca „monumentul (mormîntul) lui Humphrey” (Duce de Gloucester), înmormînat însă, de fapt, la St. Albans. În orice caz, Richard o ironizează pe mama sa afirmînd că ora plăcută a fost una în care el a lipsit.

Humphrey de Lancaster, primul Duce de Gloucester și primul Conte de Pembroke, (3 octombrie 1390 – 23 februarie 1447) a fost fiul lui Henric al IV-lea și fratele mai mic al lui Henric al V-lea. După moartea fratelui său, regele, a revendicat regența, Henric al VI-lea fiind minor. Soția lui a doua, Eleanor Cobham,  fiind acuzată de vrăjitorie în 1441, a fost la rîndul său arestat în 1447, murind după trei zile. S-a zvonit că a fost otrăvit, dar a murit, se pare, de un accident vascular cerebral. Soția lui a pledat vinovată de vrăjitorie, recunoscînd că a făcut vrăji doar pentru a rămîne însărcinată. A fost condamnată la închisoare pe viață.
La Shakespeare, cei doi apar ca personaje în Henric al VI-lea partea I și Henric al VI-lea partea a II-a.

Expresia lui Richard -dacă se referă la Ducele pomenit și nu la altă persoană - este strict figurată. El s-a născut după moartea lui Humphrey de Lancaster, pe care mama sa îl cunoscuse. Sugerez că Richard exact acest aspect îl vizează: ora s-a petrecut într-un moment cînd el, cert, nu exista. Și nu ideea că Ducesa ar fi rămas, cîndva, nemîncată, idee care nu se potrivește contextului. Ceva enigmatic rămîne însă aici, ca în multe alte pasaje din această piesă…

 (Traducerea versurilor H.G. din W. Shakespeare, Opere, volumul VIII, ediție îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Tracus Arte, În imagine ducele Humphrey și soția sa a doua).