Mai multe dintre piesele mele abordează problema perechii conjugale și a triunghiului conjugal:Doamna Bovary sînt ceilalți, Divorț în direct, Cleopatra a șaptea, Funcționarul destinului. Dintre ele,Funcționarul destinului, scrisă în 1992, se referă cel mai direct la criza comunicării între parteneri și la uzura relației, la suspiciunea și nesiguranța care înstrăinează doi soți care își văd căsătoria din unghiuri foarte diferite.
Deși soții Cleo și Fred au, fiecare, justificările lor, timpul a erodat înțelegerea față de viziunea celuilalt și lucrurile ajung să explodeze. Din fericire, intervine chiar atunci, din afară, un „străin” misterios care spune fiecăruia altă poveste și le provoacă o separație brutală pentru ca, ulterior, să le poată repara și „suda” la loc destinul comun.
Cine este „funcționarul destinului”, cei doi nu vor afla niciodată cu certitudine, dar întîmplarea aceasta bizară, de care își vor aminti mereu, îi va determina să se arate toleranți între ei și să rămână împreună. Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan și etern care caută soluția miraculoasă a continuării unei existențe împreună. Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice cînd se văd dinafară, dar nu toate au șansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.
Acum „Funcționarul destinului” are și pagină pe facebook aici
Premiera în curînd la Teatrul Nottara cu Vali Pena, Dani Popescu și Dan Bordeianu. Regia: Anca Maria Colțeanu.
Acum „Funcționarul destinului” are și pagină pe facebook aici
Premiera în curînd la Teatrul Nottara cu Vali Pena, Dani Popescu și Dan Bordeianu. Regia: Anca Maria Colțeanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu