„Limba noastră-i o comoară”

Preiau citatul dintr-o recentă postare de pe blogul său a doamnei profesoare Camelia Săpoiu care a făcut o poză memorabilă, de privit aici.

Dar îl completez: „în adîncuri scufundată”. Ce-i drept, biata noastră limbă s-a scufundat în adîncuri cît groapa Marianelor și de-asupra ei s-au depus straturi de „balastru” și „moluz”. După cîțiva ani de facultate de construcții unii dintre studenții mei încă mai scriu: „balastru” și „înconvoiere”! L-am întrebat pe unul: de ce? Doar la cursuri li s-au dat termenii corecți. Răspunsul uluitor: „se mai spune și așa”. 

Deunăzi, într-un autobuz o doamnă tînără și „corectă” în înfățișare și purtări, negreșit cu studii superioare, repeta în telefon exuberantă (euforia libertății): „Am stat decît trei ore la servici!” Ce să-i faci dacă „se” mai spune și așa? Puteam eu „să mă risc” - altă construcție care „se” utilizează intens - să-i smulg telefonul și să-i ard o palmă?