Covorul de o mie de dolari şi pisica din Ohio (o povestire)

La Istanbul, gazdele amabile ale schimbului nostru de experienţă ne-au rezervat în program cîteva ore de bazar. Bazarul mare într-o zi şi a doua zi cel egiptean. Ce să iei din Turcia? Neapărat un covor! Sub influenţa unei povestiri de Jeffrey Archer, dar şi cu de la mine putere, eram decis să-l iau şi să mă tocmesc. Ştiam desigur că nu mai e loc în casă pentru niciun covor, dar asta nu conta.
Timp nu aveam prea mult, deci am găsit repede un magazin mic dar arătos, o boxă de bazar de fapt, şi am cerut covoare aşa, cam la 60 pe 90 de centimetri, valiza fiind oricum plină. Îndată mi s-au arătat specimene dintre care unul superb. Avea cam 70 de centimetri pe 120, mătăsos să-l mîngîi, magnific lucrat şi reprezentînd “arborele vieţii”, tema turcă de predilecţie. După mîrîieli admirative şi inevitabilul:
-Where are you from?
-From Romania.
-Aha, Romania! “Ce face? Bine?”
Am trecut la negocieri. Cît costă?
-O mie de dolari!
-O mie? Imposibil. Nici dacă zboară.
-Ştiu că România are dificultăţi economice. Îl las pentru dumneata la 800.
-Exclus, iartă-mă. Eu vreau unul de cel mult 80 de dolari.
-Asta nu avem. Trebuie să te conduc la prietenul meu Selim.
A luat-o înainte, ne-am răsucit pe la cîteva cotituri ale bazarului uriaş şi am ajuns la prăvălia lui Selim. Acesta avea cafeaua făcută şi m-a poftit, ceea ce în Turcia nu se refuză, deşi eu de felul meu nu beau cafea.
Domnul Ilham a plecat la standul lui cu covoare de o mie de dolari, iar Selim mi-a arătat colecţia lui de covoare de optzeci. Unul mi-a plăcut în mod special. Avea cam 70 de centimetri pe 120, mătăsos să-l mîngîi, magnific lucrat şi reprezentînd “arborele vieţii”. Era mai frumos decît al lui Ilham.
-E de mătase? zic.
-Mătase curată!
-E lucrat de mînă?
-Aş, zice. E un covor de 80 de dolari. Vezi aici? E “arborele vieţii”.
-Văd, zic eu. Dar noi în România trecem printr-o criză. Aşa că nu pot să-ţi dau decît 50 de dolari.
-E mare criza la voi!
-Da, uriaşă. Voi o duceţi mai bine.
-Bine, spuse Selim. Atunci dă 60 şi ia-l.
Mi l-a împachetat frumos, l-a pus într-o sacoşă pe măsură şi ne-am urat să ne revedem cu bine.
Nu i-am spus soţiei mele nimic de covor. Să fie o surpriză.
I-am spus doar că i-am luat un superb colier cu pietre mari şi aproape preţioase. Povestea colierului o s-o spun altă dată.
Cînd am ajuns, am despachetat cu gesturi rituale covorul.
-Uite covorul! Cum să vii din Turcia fără un covor? Ai fi crezut că m-am dus de fapt la Amsterdam să mă destrăbălez, nu la Istanbul.
-Drăguţ, zice ea. O să aibă Dosia pe ce să stea.
-Niciodată! Cum să stea mîţa pe covor de mătase, cu arborele vieţii, de o mie de dolari?
-O mie? Ai dat o mie de dolari pe chestia asta?
-Tu ce crezi?
-Sper că glumeşti! De fapt nici nu aveai la tine atîţia bani.
-Sigur că glumesc. I-am spus că în România e criză şi mi l-a lăsat cu zece dolari. Dacă ţii seama că pe un tricou de copil am dat cinci dolari, nu e rău. Dar asta nu înseamnă că o să stea Dosia pe el. Ştii că data trecută, din altă ţară, am adus un covoraş de lînă de 40 pe 40? Pe care nici nu l-am despachetat? Pe el o să stea Dosia.
Am pus covoraşul de lînă sub o vitrină şi mîţa, care adoră lucrurile noi ca toate pisicile, s-a şi urcat pe el. După două minute dormea ca pe un covor de mătase şi zburător pe deasupra.
De fiecare dată cînd mă uit la covorul lui Selim, mătăsos ca şi cum ar fi din mătase, ceea ce mă îndoiesc, cu “arborele vieţii”, ceea ce e sigur, îmi place şi mai mult. Mă gîndesc îndată ce american bogat o fi cumpărat acelaşi covor de la Ilham cu o mie de dolari şi ce pisică din Ohio o dormi pe el în faţa şemineului.