O scrisoare importantă!

Vă redau mai jos un relevant schimb de emailuri cu un reputat scriitor român, mult apreciat de mine şi cotat sus de tot pe scara mea de valori, rezident în SUA, schimb care chiar ar putea naşte o dezbatere…


Dragă Horia,Şi mai e o ciudăţenie: cele trei romane (din sondajul meu de pe blog n.n.) nu prea circulă azi pe plan internaţional. Mai mult încă, ele se referă la lumi incomprehensibile cititorului american de azi, să zicem. Îţi spun asta ca să măsurăm perimetrul unde se situează valorile noastre, măsura modelelor noastre de excelenţă...
Cu prietenie,
B…

Dragă B…,Pui o problemă esenţială!
Aşa pare sa fie. Realităţile chineze sau vietnameze sînt sigur, scrise sau nu, de neînţeles pentru un european sau american. Înseamna însă ca ele nu există? Depinde cum sînt scrise. Înseamnă să limităm literatura la o fîşie îngustă de ceea ce e “inteligibil” şi pe plan internaţional ca şi cum bucătaria s-ar limita la Mac Donald că ăsta are gust (mijlociu) în toata lumea. Ar fi să nu se mai gătească nici cîine în Coreea şi Vietnam, nici sushi, nici sarmale, nici tandoori etc., ci numai hamburger de vită (porcul e prohibit în 1/3 din lume) în chiflă pufoasă... obligatoriu pufoasă.
Şi totuşi ai dreptate... Da, mă tem că se va ajunge la asta. Sigur, vor dispărea expresii precum "pară-n coadă", "opt şi cu-a brînzei nouă", "fa, dosădito, tu-ţi adineaurea mă-tii" sau îndemnul cinic, de un comic sec inegalabil, al lui Moromete către nevastă după ce Duţulache a mîncat brînza: "dă-i apă!", Ele sînt de pe acum ininteligibile nu numai pentru american, ci şi pentru bucureşteanul de ultimă oră. De Mateiu Caragiale ce să mai spun? 90 la sută dintre studenţii mei nu ştiu ce înseamna "fanţi" şi "birlici". Am aflat că, în Bulgaria, limba folosită în mod curent în poezia cultă este ininteligibilă pentru oamenii de rînd. CTP dădu deunăzi un interviu în calitate de "cel mai" ziarist de după 1989 şi spuse că, faţă de 1989, vocabularul oamenilor de presă s-a înjumătăţit.
Am văzut o comedie antiutopică americană cu unii criogenaţi care se trezesc peste 500 de ani într-o SUA ce vorbeste în onomatopee. Ce va face scriitorul? Va alege să-şi reducă vocabularul pîna la al Hertei Muller ca să ia Nobelul? Va recurge - eu am şi făcut-o în ultimul roman - la glosare şi note de subsol? Nici cea mai simplă aluzie mitologică nu va mai fi înţeleasă, că doar n-o să ceri bietului cititor, împovărat de ale vieţii, să ştie cine a fost Paris - personajul, nu oraşul - şi ce legătura are el cu mărul, alta decît Newton. O editură de la noi mă pistonează să accept un contract prin care să fac niste "digest" după Cervantes, Balzac şi Proust, eliminînd floricelele de stil, descrierile lungi şi mai ales termenii “ininteligibili”. Nu ştiu cum va supravieţui literatura, poate nu va supravieţui şi pace. În fond Divina Comedie este o splendidă vulgarizare în folosul celor ce nu ştiau latina şi anunţa o Renaştere... La fel dramele lui Hugo faţă de tragediile lui Corneille. Pierdem sau cîştigăm...? Cine ştie?

Cu drag,
Horia