Horia Gârbea în dialog cu Varujan Vosganian:

Un fragment semnificativ dintr-un interviu lung care va apărea în următorul număr al revistei „Ramuri”

Horia Gârbea: Sînteţi, presupun, un om foarte bogat, iar foarte tînăr nu mai sînteţi. De ce nu renunţaţi la politică în favoarea literaturii sau a simplei contemplări al lumii de pe puntea unui iaht? Vă place puterea? Vă place mai mult literatura?

Varujan Vosganian: Printre scriitori pot fi socotit un om bogat, pentru că nu scriu ca să-mi câştig pâinea, ci ca să-mi câştig linistea. Printre oamenii politici, mă pierd pe la mijlocul clasamentului. Îmi place puterea pentru că nu-mi plac nici plictiseala, nici neputinţa şi nici umilinţa. Dacă privesc înapoi spre viaţa mea, cred că sentimentul e reciproc, şi puterea m-a plăcut pe mine. De la grădiniţă şi până azi am fost mereu şef. Chiar şi în armată ori la puşcărie unde, datorita muşchilor mei, am fost desemnat şef peste ceilalţi patruzeci de arestaţi cu care împărţeam celula de la Jilava. Cred, însă, că puterea prin scris e mai statornică decât puterea obţinută prin vot. În artă, alegerile au loc cel mai devreme odată la mileniu. Se mai fac uneori, e drept, şi anticipate dar asta numai când arta se contaminează prea mult de manierisme şi oportunisme. Prefer puterea pe care o dă literatura. Arta e singura îndeletnicire umană care învinge făra să lase în urmă învinşi şi cucereşte fără să umilească. Un om cucerit prin artă devine aproapele şi nu duşmanul tău. E o putere care nu trebuie să lupte ca să biruie, ci dimpotrivă. Arta e pavăza învinşilor, nu a biruitorilor.