Editura Allfa reia acum romanul ”Anotimpuri de trecere” care apare și mai interesant în partea sa de reconstituire a ceea ce a devenit, la propriu, istorie: Piața cu protestul Golanilor, devenită teatrul sîngeroasei mineriade din iunei 1990, lumea întoarsă pe dos de Revoluție și de clocotirea clădirii din nimic a unei lumi noi cu aspecte patetice sau grotești. Un bătrîn preot de cartier „se privatizează” în branșa comerțului și vinde tocmai ca „produse” alimentele euharistice: pîine, apoi și vin. Cu ele îi împărtășește pe minerii care vin „să apere democrația” și care profită de ocazia dezordinii să se ucidă între ei dînd vina cu cinism pe „studenți”. Birtul „Înfrățirea” unde se poartă discuțiile dezlînate pe teme socio-politice devine luxosul local „Tiffanny”, șoferii ștabilor noi sînt cei ai nomenclaturiștilor și au văzut multe. Dar personajul principal este un ziarst, mai precis un fotograf de ziar, un anume Matei Bucur care încearcă să devină cineva în Bucureștiul turmentat al acelor ani 1990-1991, trăiește o poveste de dragoste, o aventură bizară într-un grup care face un experiment despre manipularea maselor și în final dispare fără urmă, probabil în străinătate, convins că vreo 20 de ani nu mai e nimic de făcut pentru orașul său.
Iată că au trecut cei 20 de ani cei prevăzuți de „profetul din Dămăroaia” ca un interval necesar pentru o minimă emancipare a poporului eliberat. Privim evenimentele acelui timp altfel decît le perceprea în direct Matei Bucur sau le descria Cătălin Țîrlea în 1990, altfel decît le citea publicul în ediția princeps din 1998? Mai important este că, dacă am uitat sau nu le-am trăit, cartea le pune în lumină cu multă veridicitate. Ca și personajul său, Cătălin Țîrlea este un „fotograf” de talent care găsește imagini ale unei realități șocante, înregistrează și redă, cu principala sa calitate - care este aceea a simțului de a surprinde vorbirea oamenilor vii, autenticitatea limbajului – și sunetul epocii.
luni, 1 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
▼
2010
(391)
- ► septembrie (35)
-
▼
februarie
(44)
- Cărți noi! Angela Marinescu - Probleme personale, ...
- Cărti noi! Nicoleta Popa - Fragmente din inima mea...
- Săptămîna Mărțișorului vs. Decada Babelor
- Blog de blog. Diploma
- Blog laureat!
- Dreptate pentru Hodjalî
- Cînd (nu și de ce) sărbătorim femeile?
- Imagini de la conferința „Focul viu- Impresii din ...
- Conferința “Focul viu - Impresii din Azerbaijan”
- Un joc cu steluțe, dar un joc serios
- Un mesaj de la Nora Iuga
- Patru mii!
- Invitație la conferința “Focul viu - Impresii din ...
- Cărți noi! Raluca Dumitran Zbor clandestin, Ed. Pa...
- D-ale sesiunii
- Cărți imaginare
- Cărți noi! Șerban Anghene - Viața unui șef de depa...
- San Valentino întîrziat
- Buon San Valentino!
- Lista cu nostalgii - adăugiri
- Cărți noi! Raluca Dumitran - Zbor clandestin, Ed. ...
- Nostalghia
- Tinerețea noastră, tinerețea patriei
- ”Întoarcerea tatei din război. Subiecte” în limba ...
- Cărți noi! Ioana Drăgan - Mafalda, Ed. Allfa
- Votati! O șansă pentru o literatură citită
- Mă puteți vota la blogul anului
- A aparut "Luceafărul de dimineață” nr.7/2010
- Cărți noi! Elena Emilia Vasilescu - Punctul de tre...
- Cărți noi! Dănuț Ungureanu - Români deja deștepți,...
- O idee inteersantă: Lansare si concurs!
- Întoarcerea tatei din război. Subiecte. - fragment...
- Reamintire date de contact
- Cărți noi! Șerban Tomșa - Ghețarul - Editura Carte...
- Cărți noi! Constantin Stan - Trăiește dă mai depar...
- „Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (alte fra...
- Link. Un tînăr are nevoie de ajutor!
- Cărți pentru premii ASB și chiar USR
- “Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (fragment)
- Intoarcerea tatei din război. Subiecte - acum și î...
- O istorie a bridgeului la noi
- 101 postări
- Alex Ștefănescu - Jurnal secret -dezvăluiri comple...
- Cărți noi! Cătălin Țîrlea - Anotimpuri de trecere,...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu