Cărți noi! Șerban Anghene - Viața unui șef de departament povestită de fiul lui Supermen, Ed. Cartea Românească

Îmi spunea Alexandru George, făcînd o teorie, că în secolul nostru, dat fiind progresul tehnologic, oamenii vor avea (prea) mult timp liber ca să își cultive hobby-uri. Literatura va fi pe primul plan. Ea nu necesită cheltuieli materiale majore, nici abilități explicite. Oricine are amintiri, un vocabular mediu și cunoștințe de ortografie, se poate institui ca scriitor. Iată, la nici 22 de ani, Șerban Anghene a scris două romane. El a exploatat cu abilitate două „trenduri” ale literaturii recente: relatarea autobiografică și ipostaza de copil a naratorului. Primul e cel mai la îndemînă. Toți avem, la orice vîrstă, cîțiva ani sau cîteva decenii de experiență. Felul cum ne plimbam în parc, cum ne scobeam în nas cînd aveam febră, portretele rudelor apropiate și ale colegilor de școală primară, visele nocturne reale sau imaginare, sînt un material excelent! Apoi tonul copilăresc e ușor de mimat chiar dacă pe spații mari plictisește. Și gata romanul! Mutrele odioșilor părinți, de la Jules Renard și Hervé Bazin citire nu trebuie să lipsească. Înainte de a fi talentat, Șerban Anghene e un șmecher. A mai absolvit și „jurnalism și științele comunicării” adică un fel de „visul Maicii Domnului”, deci e îndreptățit, ca orice ziarist, să le știe pe toate, ba și ceva pe deasupra. Asemeni Pici de Mirandola se află pretutindeni. Teoria lui Alexandru George are un corolar pe care mi-l arog: scriitorul viitorului nu trebuie să fie inteligent. Dimpotrivă! În lumea post-modernă accesul la studii și vocabular, la mastere și sintaxă, la dicționar și internet îl au categorii largi de tineri dintre care, după distribuția normală Gauss, cei mai mulți au o inteligență medie. Selecția inteligențelor e tot mai puțin aplicată, examenele de admitere au fost abolite, niciodată proștii nu au avut un mai mare acces la instruire! Un prost instruit minimal, prin scăldare sau doar înmuiere în apele școlii, e un posibil scriitor. „Bine înmuiat e pe jumătate spălat!” clama o reclamă a anilor 1970. Și cînd tot n-ai nicio treabă, de ce - Doamne iartă-mă – n-ai scrie?