Cărți noi! Constantin Stănoiu „O viață împreună” - Editura Sfîntul Ierarh Nicolae- Brăila * * *

Foarte ciudată este cartea lui Constantin Stănoiu („Nea Costache” pentru cei, într-un fel ce-l veți afla, apropiați lui), un debut literar ce a coincis aproape cu momentul în care autorul a devenit bunic, unul tînăr, ce-i drept. Dar Nea Costache însuși este un personaj aparte. Locuiește într-un sat din Gorj, unul destul de izolat, și este binecunoscut în lumea internauților pentru „Blogul lui Nea Costache” care are sute de cititori și fani. Numeroși oameni care nu l-au văzut pe scriitor decît în poze îl cunosc și schimbă idei cu el zilnic sau măcar iau act de părerile lui, totdeauna originale și inteligent expuse.

Nu-i de mirare că, deși pe Constantin Stănoiu nu-l știe mai nimeni, pe Nea Costache îl cunosc și-l îndrăgesc atîția. E ca și în cazul celebrei „Diacritica”, iubită (uneori și detestată) de mulți pentru limba ei ascuțită, dar care a cărei identitate civilă este practic secretă.

Revenind la cartea lui Constantin Stănoiu, aceasta poartă, nu se putea altfel, pe ultima copertă, o prezentare caldă de Oana Stoica Mujea, cunoscuta autoare de policier, care, desigur, nici ea nu l-a întîlnit pe debutant decît sub formă de pixeli. Vocația lui Nea Costache este aceea de gazetar și eseist, de „tabletar”, de unde și succesul blogului său. Romanul este însă unul autentic, „clasic”, poate chiar prea ancorat în tipicul consacrat al speciei, cu epic, personaje și dialoguri, urmărind destinul unui personaj din adolescență pînă la sfîrșit, o existență însoțită de iubita lui soție. Nicolae și Rusanda sînt un cuplu memorabil precum, ca să nu ne întoarcem la „Paul & Virginie”, Felix și Otilia, Codrescu și Adela ori altele. Numai că dragostea lor nu îi desparte ci se întinde de-a lungul vieții, fericindu-i pe protagoniști deasupra tuturor întîmplărilor ei.

Dar ceea ce individualizează, chiar unicizează romanul lui Nea Costache, nu-mi vine să-l numesc pe numele lui de copertă, este faptul că e scris în grai oltenesc așa cum se vorbește în Gorj. Așa ceva nu s-a mai făcut din cîte știu. Nu doar dialogurile personajelor, acțiunea petrecîndu-se în mediul rural oltenesc, ci și părțile naratorului (omniscient) sînt realizate prin transcrierea fonetică a particularităților rostirii gorjene, urmînd și topica specifică a frazei, cum se construiește ea în Gorj, puțin aparte de cea a limbii literare: „Sara, odată cu asfințîtu’, Nicolae termină de cosît. Își lo coasa și porni agale pe câmp, spre casă. Iera obosît, iar mintea-i rămăsăsă la zgâtia aia de fată a lui Codin. (...) Cân` intră pe poartă, deja apărusără primele stele”. N-am priceput ce vrea să marcheze autorul prin alternarea semnelor â și î în interiorul cuvintelor („obosît”, dar „câmp”). O fi știind el ceva.

Volumul se încheie cu un glosar care, ca și la Creangă, nu e foarte important pentru că înțelegem ce vrea să spună autorul prin expresivitatea textului său. M-am bucurat totuși să regăsesc termeni gorjeni tipici: mestecău, palangă, scuteală (acoperămînt, adăpost). Alte cuvinte sînt simple variante de pronunție: ălălante (celelalte), șerpe (șarpe) etc. Constantin Stănoiu intră cu bine în literatură și, poate, cu timpul, va ajunge să concureze popularitatea celuilat eu: Nea Costache.