Cărți noi! Ioan Es. Pop Unelte de dormit, Editura Cartea Românească – * * * * (I)

Ca și în cazul lui Ioan Mureșan cu „Cartea alcool”, volumul lui Ioan Es. Pop este o operă mult așteptată de cititori și critici, autorul fiind cotat între cei mai valoroși poeți contemporani. Nu ar fi de mirare ca destinul ei să fie la fel de triumfal ca al volumului lui Mureșan și să „ia tot ce se poate lua” în materie de premii și recunoașteri critice. Psihologia publicului, chiar a celui specializat, căci mai ales acesta citește poezie, a construit în ultimii ani un model al „campionului literar” cîștigător de „mari șlemuri” și un model ierarhic cu clasamente care nu pot avea decît un „number one across the nation”. Orice alternativă sau sugestie că scriitorii nu se înșiră pe verticală sînt blamate cu indignare. S-ar putea ca Ioan Es. Pop să devină și el un beneficiar al acestei percepții. În acest caz ar fi favorizată de context o carte cu adevărat bună și pe-alocuri surprinzătoare.

Volumul lui Ioan Es Pop este de o mare varietate. Intențional, tematic, stilistic textele oferă un registru larg. Materia este tratată cu gravitate, mult mai rar cu amară ironie, diminsiunile textelor oscilează între două versuri, dintre care primul e și titlul și cinci pagini scrise ca proza propunînd chiar mici narațiuni cu personaje, fragmente memorialistice perfect încadrabile speciei, poleite însă cu poezie pentru că dicțiunea lui Ioan Es. Pop nu poate să părăsească modul liric. Să fie totuși aceste episoade, răspîndite în tot volumul și destul de numeroase, încercarea de coborîre a îngerului poetic pe solul prozei? Va fi oare următoarea carte a lui Ioan Es. Pop un volum de proză ficțională ori un jurnal? Sînt semne destul de clare în acest sens în „unelte de dormit”.

În textele evident lirice, Ioan Es. Pop este ușor de recunoscut. Preferințele tematice ale poetului, pe care nu le-aș numi obsesii, rămîn cele din volumele anterioare între care retrăirea copilăriei, somnul și visul care se suprapun treziei și realității ori se amestecă derutant cu ele și privirea prin filtrul stării etilice care deformează datele obiective, dar poate crea revelații. În tratarea copilăriei, poetul insistă asupra unor date ale abuzului lumii adulte, a părinților în primul rînd și mai ales a mamei care traumatizează copilul și chiar adultul rămas copil ul părinților săi, mereu dezamăgiți de o devenire a acestuia neconformă cu așteptările lor în fond triviale.

Surprinzător oarecum, ceea ce frustrează „personajul” care ne vorbește este educația religioasă impusă și necredința pe care o atrage. Motivul „inutilității”, „neproductivității” sociale se prelungește în tema somnului invocat ca binefăcător dar chinuit, a celui care doarme ca să se regăsească și să „repare” eșecul, ar mai rău se pierde ca și în cealaltă, a alcoolului ca soluție corectivă a realului.

(va urma)