sâmbătă, 23 iulie 2011

Răspuns la un comentariu

Nu știu de ce nu m-am putut autentifica pe propriul blog!
Pot intra în tabloul de bord, dar nu pot comenta din pagina principala.
De aceea răspund astfel la un comentariu al lui Evelics la cronica mea despre Ioan Es. Pop.

Sînt multe traume mari și mici care pot fi defulate, exorcizate prin expunere (publică sau nu, consemnare în jurnal etc.). Așa cum înveți mai bine „cu creion și hîrtie”, scriind ceea ce ți se pare esențial și refăcînd demonstrațiile și algoritmii. Oricine, poet sau nu, se poate elibera scriind.

Ceea ce face diferența este modul de a expune. Versurile angoasate ale unui diletant fără har nu sînt mai puțin „sincere” decît ale lui Eminescu, Bacovia sau Ioan Es. Pop. Dar aceștia găsesc modalitatea (sintaxa, stilul) de a induce altora „catharsisul”. Este ca în fizică fenomenul de rezonanță care este o mărire a amplitudinii prin coincidența frecvențelor. Frecvența lui „Guță Popîndău” să zicem rezonează cu spiritele kitsch sau în cazuri mai nefericite cu nimeni. În timp ce un mare poet transmite o gamă largă de frecvențe impresionînd mulți receptori, inclusiv peste timp.

Un comentariu:

  1. Asa este,eu nu incriminam demersul în sine,pentrucă stiu prea bine că uneori simti nevoia să„azvârli”din tine răul produs cumva si una dintre modalităti este să scrii.M-am gândit la instrumentul utilizat,în cazul de fată imaginea sumbră si la faptul că te poti descărca si prin imagini putin mai subtile.Cel putin aceasta este frecventa pe care eu as putea ajunge la rezonantă cu spiritul emitător la um moment dat,ajutată fiind si de estetica exprimării.Oricum,nu detin eu adevărul absolut.De gustibus...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog