luni, 12 decembrie 2011

Cărți noi! Nicolae Prelipceanu - Odioseea – un jurnal pe sărite, Institutul European * * *


Umorul lui Nicolae Prelipceanu e binecunoscut printre scriitori, iar judecățile sale logice și tranșante, care nu-și menajează interlocutorii prinși cu contradicția sînt la fel de notorii și de temute. Chiar și poemele sale au o construcție carteziană în care lirismul e ascuns iar înduioșările lipsesc. Aceste trăsături ale autorului transpar perfect în colecția sa de tablete, de fapt niște contra-editoriale publicate în ziarul România liberă între 2006 și 2011.

Deși sînt riguros datate și se referă la momente precise ale istoriei recente, articolele nu sînt afectate de trecerea timpului. Se întîmplă acest lucru din două motive: autorul are capacitatea de a ridica evenimentele deasupra conjuncturalului, mai ales prin concluziile trase (asta e bine) și stările de fapt, de regulă contradictorii și ilogice cînd nu aberante de-a binelea, se mențin cu voioșie în lumea noastră (și asta e rău). Chiar dacă, prin absurd, societatea românească s-ar curăți peste noapte de tarele ei, articolele lui Nicolae Prelipceanu ar rămîne interesante pentru că ele sînt radiografia precisă a elementelor unei lumi care a existat, realizată cu mijloace precise, cu obiectivitate dar și cu talent. Astfel, ceea ce reiese din volum, care poate fi citit de oriunde și care este foarte unitar în stil și intenții, este că „libertatea” și „democrația” ultimelor două decenii au schimbat prea puțin, și eventual în rău lumea românească. Au rămas perene: prostia, slugărnicia, lipsa de logică, parvenitismul, hoția etc.

Fără a fi neapărat mizantrop, deși o doză bună de pesimism este în scrisul lui, Nicolae Prelipceanu expune neconcesiv faptele și trage cuvenitele încheieri care-i confirmă starea de nemulțumire și îi alimentează în subsidiar umorul. O întrebare dintr-un titlu mă urmărește: „Împreună, dar cu cine?”. Ea revine adesea sub diferite formulări în textele lui Nicolae Prelipceanu iar răspunsul l-am auzit foarte adesea, tot interogativ, cînd se puneau la cale mărețe fapte alimentate de optimism: „Nu vezi că n-ai cu cine?” Autorul jurnalului refuză alinierea, nivelarea „la bază” în mediocritate și „tribalizarea” politică sau de altă natură. Inteligent și sceptic, Nicolae Prelipceanu se izolează dar nu tace. Celor care mai au urechi de auzit, scrisul lui le poate spune multe și le dă senzația regăsirii de sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog