Shakespeare în versuri!

            În pragul zilei lui Shakespeare și al lansării cu acest prilej a volumului VI din seria de Opere ale acestuia, în versuri, în ediția cu traduceri noi coordonată de profesorul George Volceanov, am primit niște semnale bizare că unii traducători și critici refutează demersul de a traduce Shakespeare în versuri.

            Această scărpinătură, pe care o pun pe seama dîmbovițenei invidii, n-ar merita nici măcar salva de onoare cu care Prihor Prunc-Bun îi salută pe meșterii din Atena:

„S-au risipit cu pantalonii-n vine.

I-am escortat c-o salvă de ....!”

Ultimul cuvînt: în Vis de-o noapte-n miezul verii, act III, scena 2.

Totuși, chestiunea prezintă o aberație care se cuvine combătută, înainte de-a se întinde, cu argumentele cele mai simple.

Shakespeare e un mare poet, unul dintre cei mai mari ai lumii, ca și Dante sau Goethe. Ce-ar fi să traducem Divina Comedie în proză? Sau Faust? Toată strictețea și tăietura de bijutieri a unor asemenea autori s-ar duce pe-o copcă. În proză te lăbărțezi oricît. Cînd Shakespeare simte că trebuie să scrie în proză, apoi o face Shakespeare însuși, slavă-Domnului. Bufonii și meșterii vorbesc liniștiți în proză. Care ar mai fi diferența între duce și pălmaș dacă ar vorbi toți în proză? Dar între cupletele lui Mosor sau cîntecele Ofeliei și replicile vorbirii curente între personaje?

E de conceput ca un concert pentru pian să fie interpretat la țambal sau chiar violoncel pentru a fi mai „accesibil” lenei de judecată a realizatorilor sau spectatorilor? Mai bine să punem în scenă Povestiri după Shakespeare ale lui Charles și Mary Lamb, că-s mai simple. De fapt bag seama că destule montări ale lui Shakespeare cam la nivelul ăsta se află. Așa că să facem un „Shakespeare pentru to(n)ți”.

Mergînd mai departe, nume ca Northumberland, Rosenkrantz și Gloucester sînt cam dificile și atunci ar urma recomandarea să-i numim mai familiar: Nae, Gogu, Sile, iar pe Romeo neapărat Romică. Astfel l-am face pe Shakespeare nu numai contemporanul, ci chiar conaționalul nostru.

Faceți experiența de-a pune în proză declarația de dragoste a Titaniei către Mosor, cel cu cap de măgar, și veți obține o măgărie mai mare decît urechile personajului:

TITANIA:       Din codrul meu să nu-ți dorești să pleci.

De vrei sau nu, te-oi ține chiar pe veci.

Află că nu sunt simplu duh de rând:

Domnesc într-un ținut senin oricând

Și dacă te iubesc, vei sta cu mine,

Slujit de spiriduși cum se cuvine.

Îți vor aduce din adânc comori

Și-ți vor cânta când vei dormi pe flori.

În loc de muritor, vei fi un duh

            Plutind cu noi deasupra, prin văzduh...

În continuare, vom putea transpune în proză și sonetele ca să nu mai trudim la metrică și potrivirea rimelor. Să realizeze asta cine vrea, făcîndu-se de rîs, noi preferăm să muncim din greu decît să comitem asemenea blasfemie și de cei dipuși la comoditate ne despărțim cu versurile lui Shylock:

                        La minte leneș-melc și lenevos

                        Ca un cotoi sălbatic. Nu-mi plac trântori,

                        De-aceea ducă-se. Să meargă-n pace.