Cărți noi! Cornel Dimovici - Vremea trădărilor, Editura Sigma *

Personajul central, Alexandru Pop, iese din închisoare. Fără bani, fără acte, după ce fusese condamnat politic, el își caută un rost și o caută pe Livia, iubita de dinainte. Nu-i vorbă, găsise o altă femeie, pe Mona, dar relația cu ea era una camaraderească. O g[se;te apoi e una, Tamara, lucrează într-un spital dintr-un sat izolat din Covasna (fiind medic) apoi emigrează la Paris. Trece în Germania unde o cunoaște pe Ana cu care trăiește marital pînă la Revoluția din 1989 cînd își revede țara mergînd să ducă acolo ajutoare. Revenit în Germania este căutat de o femeie. Aceasta e Livia, iubita pierdută, care fusese arestată din cauza activității lui anticomuniste și obligată să colaboreze cu securitatea cu identitatea schimbată, fără să-și poată vedea fiica, făcută cu Alex dar de care el nu știa. Culmea, fiica lui Alex și a Liviei este Ana, actuala amantă a tatălui ei. Și ana, crescută la orfelinat, a fost pregătită pentru „misiuni speciale” și trimsă în Germania. Șeful ei, Savis, îi fusese și amant. Bulversat, Alex o părăsește pe Ana și... totul se termină, chiar și romanul. Pînă la finalul senzațional, care se consumă în cîteva pagini, cartea nu are suspans. Cornel Dimovici povestește corect și coerent. Dialogurile sînt și ele firești, dar nu mai mult. Pare să fie relatarea unei experiențe personale sau una bazată pe o experiență reală, cunoscută de autor. Acesta nu are însă un stil literar, nu reușește să aducă tensiune în relatare și nici personajele nu stîrnesc un interes special. E o lucrare, totuși, de amator, care se plasează în postura de omniscient și deapănă cronologic faptele. Cornel Dimovici se află în situația, foarte des întîlnită, a unui intelectual care a citit literatură, dar crede că orice întîmplare povestită pe hîrtie „așa cum a fost” sau cum își imaginează autorul că a fost este proză. Diferența între o asemenea relatare și un roman este cea dintre o sîrmă de cupru sau plumb îndoită în spirală și un arc de oțel.