sâmbătă, 31 iulie 2010

Cărți noi! Mihail Soare - gâlceava mea cu haydn sau despre romanța pentru clopot la patru mîini, Editura Brumar *

O trăsătură caracteristică a poeziei lui Mihail Soare este înscrierea într-o clasicitate a formei, o muzicalitate căutată care devine calofilie și care se transferă firesc și sensurilor poeziei. Poetul își asumă cu orgoliu demodarea în vers și tematică. Fiind un versificator bun, el se lasă pradă deliciilor ritmului și rimei, abordează meșteșugărește la modul arghezian poezia fără a avea însă, dincolo de sonorități, profunzimea aceluia. El abordează literatura dintr-un unghi uneori naiv, pur plezirist, refuzîndu-și accesul la un mod mai grav. Prefața volumului e semnată de regretatul Mircea Micu, poate unul dintre ultimele texte ale sale, ceea ce spune destul de mult despre miza și gustul poetului însuși și despre un tip al său de orientare în literatură. Desigur, Mircea Micu apreciază perfecțiunea formală - reală - a versurilor lui Mihail Soare și recursul său la referințe culturale care este unul de tip minulescian așa cum este viziunea însăși a poetului. Pe ultima copertă, se vorbește de poezia lui Mihail Soare ca despre „o incantație magic-muzicală, profunzime inteligență, univers aparte, metafizic, o minunată poezie a nefirescului firesc” (sic!). Semnat: Serafim Cuncea. Cine e acest exeget nici Google nu ne lămurește, în condițiile în care orice poet contemporan, fie și debutant, îți numără referințele cu zecile de mii! Frecventatorii publicațiilor de poezie știu că e un vag autor liric. Cuvîntul său, atît de elogios, nu are nicio greutate și faptul că Mihail Soare îl invocă îl pune într-o postură bizară pe cel care dă credit judecății lui. Desigur, nu referințele, mai mult sau mai puțin amicale, definesc valoarea unui autor, ci însăși opera sa. Dar vreau să arăt prin aceasta că poziția lui Mihail Soare față de poezie este piezișă și lucrul acesta se vede, de fapt, în chiar corpul textului. El caută excentricități de care, fiind totuși un scriitor care are ceva de spus, s-ar putea dispensa ușor: „Eram varanier, aș spune,/ Și nu oier prin munții Tatra,/ Mînam șopîrlele nebune/ În transhumanță prin Sumatra// Nu behăiau printre ciulini/ Și nu-și pătau cu lapte țâța,/ Se zbenguiau printre rechini/ Cînd se umfla în ei tărîța (sic!)” etc. etc. Poetul consacră patru catrene formal perfecte acestei futilități care a fost enunțată și consumată în primele patru versuri. Altă glumiță, încă mai aberantă, sună astfel (tot cu varani!): „Voi lua butoni de pe varani/ de pe calcanii cei bentonici/ Scăldați în vinul de Tohani/ și-n sîngele scurs din agonici.” Sunatul din coadă îl preocupă pe autor pînă a anihila orice urmă de gînd? Nu. Mihail Soare știe să scrie poezie: „greșelile mele sînt multe/ unele se numesc bâjbâieli altele urzeli/ ciopor de dureri au lăsat/ ușor sângerânde/ suportabile ca frigul rătăcit în martie/ dar, încărcat astfel (...). nu-mi pot ierta naivitatea de a fi crezut că mi se cuvine toamna” (Greșelile mele). Dar se prostește cu bună știință căutîndu-și poezia unde nu este și nici nu poate fi. De cum renunță la versurile zăngănitoare de flașnetă (fără a face nimic altceva!), poetul devine firesc, plauzibil, comunicant. Dacă ar mai pune și un pic de reflecție, Mihail Soare ar putea fi lăudat și de alții, nu doar de Serafim Cuncea. Păcat de cel ce-și irosește înzestrarea, la o vîrstă ce nu mai e a tinereții, cu zădărnicii!

7 comentarii:

  1. stoian_ruxandra@yahoo.com2 august 2010, 21:12

    Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Toate comentariile au fost șterse la cererea expresă a poetului Mihail Soare care a considerat că polemica în jurul cronicii la volumul domniei-sale îl vexează și nu are legătură cu acest volum. Nu voi mai accepta la moderare comentarii pe această temă. Cronica o mențin pentru că este punctul meu de vedere sincer și am dreptul la opinie critică. Ea va fi publicată și în „Luceafărul de dimineață„ la rubrica pe care o dețin acolo.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog