Kitsch-ul de pe copertă

O formă de kitsch editorial care trebuie combătută cu putere este plasarea pe copertă a unor ilustrații „cu apropos” reprezentînd mari opere plastice, binecunoscute pînă la tocire. La noi zeci de cărți de la romane și culegeri de poeme la cărți de bucate au pe copertă cîteva, puține, tablouri celebre și prin asta coperta devine kitsch. În top: Turnul Babel de Brueghel, cîteva Dali celebre, „Strigătul” de Munch, ”Geneza” de Michelangelo (aia cu deștul divin spre Adam), vreo două Picasso, Magritte cele mai fumate. Am pățit-o si eu cu un editor care mi-a pus un Magritte care mai apare pe vreo 234 de coperți. O dată am comis-o singur, punînd pe „Căderea Bastiliei”, dar deliberat, ca mistificarea să fie totală, „moartea lui Marat” de David, ultracunoscut. Însă pe formatul copertei ilustrația e prevăzută la mărimea unui timbru, nu e deloc ostentativă, cred. Oricum - atenție! Evident că mai rea e compunerea unor kitsch-uri „originale” ale ilustratorilor cu îngerași, fecioare despletite, tei scuturîndu-se în lacuri, lună sub lotcă sau invers etc., mai ales pe coperți poetice.