Reproduc cu bucurie, în calitate de membru al SRSFF comunicatul de mai jos primit de la dl. Dănuț Ungureanu, cunoscut autor de SF și membru al conducerii SRSFF.
O ştire excelentă! Anul acesta, la congresul european de science fiction şi fantasy, Eurocon 2010, care s-a desfăşurat la Český Těšín, Cehia / Cieszyn, Polonia, România a câştigat două
premii importante:
Premiul de încurajare pentru autor tânăr i-a fost atribuit Lucianei Brânduşa Grosu,
nominalizată de către Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy.
Premiul pentru cea mai bună revistă/website a fost atribuit site-ului www.srsff.ro, al societăţii deja menţioinate mai sus, site nominalizat de către Marea Britanie.
A fost o seară magnifică pentru delegaţia României. Cele două premii obţinute dovedesc faptul că fandomul românesc are potenţial şi se află în acest moment într-o ascensiune evidentă. Iar acest lucru a fost posibil datorită tuturor iubitorilor de science fiction din România.
Au participat peste 1500 de fani, polonezi, cehi şi slovaci, dar şi din Ucraina, Rusia, ţările baltice, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Bulgaria şi vest-europeni (Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Spania şi Scandinavia). Delagaţia României a fost compusă din Marian Truţă, Ileana Buşac, George Lazăr, Viorel Pîrligras, Alexandru Maniu şi Dinu Buceceanu.
Mai multe detalii, precum şi numeroase imagini de la faţa locului, pe proaspăt premiatul www.srsff.ro
duminică, 29 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
▼
2010
(391)
- ► septembrie (35)
-
▼
august
(25)
- Kitsch-ul de pe copertă
- Obiceiuri proaste. Un apel din inimă
- Cărți noi! Gabriela Adameșteanu - Provizorat, Ed. ...
- Cîte ore muncește un prof?
- Întîlnire ANUC - Guvern
- Se caută un scriitor român pentru o rezidență de l...
- România, dublu laureată Europeană!
- Să mai și gătim, să mai și mîncăm
- Impostorii agramați și editorii cu avere
- Remember Virgil Mazilescu
- Apocalips II. Dărîmarea școlilor
- 1924. Sinaia. Trecute vieti... de personaje
- Ion Hobana: Jules Verne e retradus cel puțin îndoi...
- Un poem remarcabil de Iulia Pană
- Apocalips. Acum!
- In trei minute poezia va fi devorată? (Daniel D. M...
- Noi cronici la „Kalașnikov”
- O decizie legată de „Săptămîna financiară”
- Mulțumiri după aniversare
- Subvenții, subvenții...
- Sub balconul Thaliei! Concursul „Dramaturgie în doi”.
- „Martori apropiați” (* * *) sau Despre anonimat și...
- Cărți noi! Nichita Danilov - Ambasadorul invizibil...
- Prea elegant cu anonimii
- Cărți noi! Radu-Ilarion Munteanu - Trompetistul ca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu