Cărți noi! Radu-Ilarion Munteanu - Trompetistul care semăna cu Melchiade, Ed. Limes * * *

Radu- Ilarion Munteanu, pe scurt pentru toți (mulți) ce-l îndrăgesc RIM, seamănă cu un desen ce-l reprezintă pe Apollinaire. Figura lui inconfundabilă, nelipsită de tichie și ochelarii rotunzi și groși sugerează deopotrivă un bibliotecar, păstrător de comori doar de el știute, și un pianist de jazz. În literatură, RIM este la fel: inconfundabil, bibliotecar fanatic al propriilor preferințe literare pe care le mixează în operă și improvizator neîntrecut.
Prozele lui RIM par scrise, fiecare, de alt autor. Nici cele din volumul de față nu fac excepție. RIM nu e tributar niciunui program în afara lipsei programatice de sistem cu excepția improvizațiilor lui. Maxima pe care am extras-o dintr-una dintre ele este definitorie: „Literatura nu se citește, se recitește!” Prozatorul nostru este un mare re-cititor și un mare re-inventator în marginea literaturii universale, a cinematorgrafului de la Chaplin încoace.
Pentru că a debutat tîrziu în literatură și pentru că este de o scandaloasă discreție, fizicianul prozator este nedrept de puțin cunoscut în lumea literară ca și în rîndurile publicului mai larg. Totuși el are, printre amatorii de literatură fani devotați, între care se prenumără și critici importanți, ce nu ezită să lase la o parte romane dintre cele mai galonate pentru a parcurge un text de șase pagini semnat de RIM. Cum ar fi, ca să iau un exemplu chiar din acest volum, cel intitulat „Trandafirii roșii”. Omonimia cu feeria lui Zaharia Bârsan e justificată de o lectură – nu se putea altfel – a personajului central narator, cel ce se suprapune poate autorului. Acesta ne relatează al său Mai 68, cu August 68 cu tot și cu 21 august 1968 „ale sale”, timp în care citea exact piesa lui Zaharia Bârsan. Povestirea e dedicată tuturor fetelor cu numele Lia și este fermecătoare. Cum demne de atenție și captivante sînt toate cele 17 povești din carte.
Își pune undeva, pe la pagina 73, RIM întrebarea dacă, avînd libertatea de a orienta așa cum vrea reflectoarele poveștii, are dreptul să o facă. Falsă problemă și ridicată glumeț, mai ales din perspectiva lui, care își ia libertatea să apeste toate clapele, într-o viteză derutantă dar și delicioasă, și parodiază, parafrazează, deturnează toate celelalte povești pe care le știe.
Adesea RIM recurge la relatarea în fragmente, mărunțind povestirile și așa scurte în bucățele de proză care compun un mozaic pe care cititorul e chemat să îl recompună. Procedeu de efect, pe care îl practică mulți prozatori ai momentului, ce nu mai au răbdare, cum nu mai are nici cititorul, să recurgă la fluvii narative.
Citit oricînd, dar mai ales în vacanță, cu negrăbire pentru a savura toate nuanțele ce se împletesc în fiecare dintre texte, volumul lui RIM, cam al șaptelea dacă nu mă înșel, este o experiență de lectură de o mare savoare. La fondul său de povestaș nativ s-a adăugat experiența, încît se poate spune că avem în față cea mai bună carte pe care a publicat-o pînă acum. La mai multe!