miercuri, 10 noiembrie 2010

O conferință despre Azerbaidjan


O imagine de la conferința suținută azi la Scoala 64 „Ferdinand I”, o conferință despre Azerbaidjan în fața unui pubic format din profesori, inspectori școlari și elevi. Mulțumesc doamnei director Violeta Dascălu pentru invitație și organizarea impecabilă și felicitări pentru felul în care arată școala (situată într-o frumoasă clădire interbelică). Au participat și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Azerbaidjan la București și ai Fundaței Heydar Alyev din România.

14 comentarii:

  1. Fără umor despre - Festivalul de umor "Ion Cănăvoiu", ediţia a XXII-a, sau Un "Kalaşnikov" odios! .GORJEANUL,Vineri, 12 Noiembrie 2010 , Vizualizari : 19 .
    În ziua de 23 octombrie a.c., notam în jurnalul meu: „Au îngheţat apele, dar ziua este superbă. Sunt Moşii de toamnă… La Runcu, ziua epigramei, sub zodia lui Jean Cănăvoiu. Cine, oare, va avea onoarea să fie premiat? Apoi, am aflat că unul dintre aceştia ar fi fost scriitorul(criticul literar?) Horea Gârbea pentru volumul „Fratele meu deştept al lui Kalaşnikov”.

    Nu ştiu cum a întâmpinat insul în cauză premiul, eu nefiind de faţă, dar trebuie să fi mulţumit cel puţin juriului pentru acest noroc. În ce mă priveşte, numele autorului Kalaşnikovului amintit mi-a revenit, automat, în memorie, din zilele din vara argheziană de la Târgu Cărbuneşti, prezent şi în acele manifestări, mai ales, din paginile revistei „Luceafărul de dimineaţă”, din 16 iunie a.c. Acolo, sub titlul „Osiris veghează”, Horea Gârbea recenzează patru cărţi, acestea fiind: „Calea Târgului” de Ion Horea, „Ochiul lui Osiris” de Mircea Muthu, „Opera filozofică a lui Tudor Vianu” de Petru Vaida şi „Poeţi şi poezie” de Ion Mocioi. Dacă la adresa primilor trei s-a dovedit un recenzent de bun-simţ, făcând referire la „Poeţi şi poezie” a experimentatului autor de gen, dr. Ion Mocioi, limbajul criticului cade, abrupt, ca un bolovan primitiv şi soios peste „moaştele” a doi valoroşi epigramişti gorjeni (şi nu numai), respectiv Ion Cănăvoiu şi Adrian Becherete. Căci scrie acest (S)gârbea: „Un anume Ion Cănăvoiu (1939-1992), de pildă, epigramist lipsit de orice haz, veritabil antitalent care a chinuit hârtia cu aberaţiile lui „mai bine de patru decenii” din scurta sa viaţă, beneficiază totuşi de treizeci de pagini de creştinească pomenire cu mici elogii şi mai ales cu reproducerea unor versuri efectiv sinistre.”

    Şi, mai departe: „Aflăm că Societatea Umoriştilor Gorjeni poartă numele lui Adrian Becherete (1925-1983) care stupefiază, în zona recunoscută prin vorba iute mişcătoare, cu lipsa cronică de haz. Epigramele răposatului sunt penibile!”

    Şi în acest mod a căzut neobrăzata ghilotină a recenzentului de duzină, dar cu sufletul devastat de ură, asupra a doi epigramişti ai Gorjului şi, desigur, ai ţării. Aşadar, la creştineasca pomenire a excelentului poet şi epigramist Ion Cănăvoiu, a cărui operă s-a bucurat de aprecierile lui Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Gheorghe Pituţ, Marin Sorescu, Radu Beligan şi altora de acelaşi calibru, a fost premiat scriitorul denigrator al acestuia, un pitecantrop literar, (S)gârbea, demolat, la rândul său, într-o revistă militară pe profil tocmai pentru volumul respectiv!

    Se pune întrebarea: ce interese extraliterare au dictat membrilor juriului în cauză să premieze un pseudo-talent literar, bun doar să tragă cu un Kalaşnikov în fantoma unui geniu ca Ion Cănăvoiu, din pomana căruia s-a înfruptat cu atâta nesaţ şi neruşinare?

    Dumitru Dănău

    RăspundețiȘtergere
  2. Din fair-play am reprodus acest comentariu făra legatura cu ceea ce am postat eu (conferinta despre Azerbaidjan). Evident că atunci cînd am acceptat să vin la Tg. Jiu și să primesc premiul, la invitația dlui Ion Cepoi la care țin, uitasem complet recenzia mea la Ion Mocioi. O uitasem pentru că nici Ion Mocioi, nici regretatul Cănăvoiu, nici numitul Becherete nu sînt autori care să suscite interesul și admirația cuiva. Dacă mai are cineva răbdare să le citească epigramele, va înțelege imediat că am dreptate. Nu am nicio ură împotriva acestor răposați, nu i-am cunoscut și opera lor a fost demult acoperită de uitare. Iar dl. Mocioi e un om cumsecade firește, care s-a lăsat dus de patriotismul local. Oi fi eu pitecantrop, dar citiți epigramele (pe care preopinentul meu nu le citeaza, cred și eu că nu-i convine) și vedeți dacă rîdeți sau măcar zîmbiți! Și-apoi ce atîta caz de niște epigrame, gen minor și demult desuet! E vorba de orgolii provinciale mărunte și de pofta irepresibilă de a denigra care se manifestă și la Gorj ca peste tot în România.
    Kalașnikov a avut recenzii elogioase în 15 reviste literare, cu recenzenți de marcă și poate suporta să-l scuipe pe țeavă un anonim într-o revista militară. Și-apoi unanimitatea mi s-a părut totdeauna suspectă. Puteam să nu las comentariul dlui Dumitru Dănău dar l-am validat anume ca să vedeți cum sînt oamenii, chiar și dragii mei gorjeni!

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Gârbea, literatura ar trebui separată de mercenariatul literar dacă nu prin bariere deontologice cel puțin prin conștientul fiecăruia dintre noi. Vă depreciați, domnule Gârbea. Campania dumneavoastră pro Azerbaidjan, bazată pe materiale propagandistice azere ce conțin neadevăruri istorice, este lipsită de onoare și vă poate aduce în viitor oprobiul celor care vă apreciază în acest moment. Istoria nu durează o viață de om, ne supraviețuiește.
    Heydar Alyev este un personaj controversat. Fundația care îi poartă numele duce actualmente o agresivă campanie antiarmeană pe care o susțineți, sper eu, din naivitate. Probabil vă bazați pe muțenia de până acum a comunității armene din România. Armenii nu sunt făcuți din mămăligă. Să nu aveți dubii depsre acest lucru.
    Vă rog să vă documentați temeinic înainte de a vă declara susținătorul unei istorii fabricate și acuzatorul unor fapte care nu au avut loc.

    Preot Paul Bogdan, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

    RăspundețiȘtergere
  4. @Preot Paul Bogdan

    Sfinția Voastră, mi se pare destul de curios că la o postare datată „miercuri, 10 noiembrie 2010”, Sfinția Voastră răspunde abia pe 5 aprilie 2012. Nu fac nicio ipoteză asupra motivelor. Constat însă că, prin agresivitatea amenințătoare, deloc creștinească, a replicii dvs., dată în chiar ajunul Paștelui, acreditați perfect teza celor care ar considera că unii dintre coreligionarii dvs. sînt potențial mai agresivi decît credincioșii Islamului.

    Mă voi adresa organelor în drept în privința amenințărilor Sfinției Voastre și vă asigur că nici noi, românii, nu sîntem făcuți din mămăligă, ca să acceptăm să fim amenințați în propria noastră țară de niște minoritari care să dicteze asupra conștiinței noastre și în legătură cu ce trebuie sau nu să scriem.

    RăspundețiȘtergere
  5. Post Scriptum. Conferinta mea nu a avut nicio legătură cu Armenia sau Armenii ci s-a referit la impresiile mele culese pe viu din țara Azerbaijan.

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă rog să nu amestecați conștiința românească cu cele ce faceți dumneavoastră. Dumneavoastră falsificați istorii și susțineți politica azeră, menită să îi discrediteze pe armeni. Fac aici referire directă la evenimentele de la Kodjaly, un fals de propoții, pe care dumneavoastră îl susțineți până și literar. Un program care propagă ura de rasă. ”Amenințările” făceau referire la o luare de poziție publică și nu la cine știe ce agresivitate fizică... în fraza anterioară pomeneam de ”muțenie”. Dar, desigur, n-am să vă învăț acum limba română, tocmai pe dumneavoastră. Totuși, un proces ar fi interesant.
    Intelectualii armeni au avut întotdeauna o problemă când a fost vorba despre luarea de poziție în spațiul românesc. Mi-a rămas mie, păcătosului, ”chiar în ajunul Paștelui”, să fac acest lucru.
    Exprimarea asta cu ”noi” și voi, ”minoritarii”, chiar nu am înțeles-o. Adică ar trebui să lăsăm capul în jos pentru a accepta o minciună doar pentru că suntem ”minoritari”?! Domnule Gârbea, armenii sunt cei mai vechi ”minoritari” de pe teritoriul istoric al României. Suntem aici de mai bine de o mie de ani și, după spusele lui Iorga, nu am fi chiar străini, având o legătură sangvină.
    Pe scurt:
    Faceți ce vreți. Nimni nu vă impune nimic. Vă atenționam asupra erorii în care vă aflați și vă rugam să verficați cele susținute în public deoarece nu pe Horia Gârbea l-au cooptat azerii, ci pe Președintele Uniunii Scriitorilor din București, care semnează însușindu-și acest statut toate aparițiile sale pe această problemă.

    Pr. Paul Bogdan

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Garbea, eu, un minoritar din Romania, caci nu este numai tara dvs, va spun cu mare indignare si dispret fata de afirmatiile facute de dvs, ca va multumesc ca ati scris acest raspuns pe 6 aprilie 2012 pe blogul dvs. De ceva vreme, de fapt din data de 19 martie 2012, cand dvs ati avut acea emisiune de prost gust la TVR2, unde spre rusinea dvs prezentati "amabilitatea extrema a azerilor" si unde ati facut afirmatia cum ca Azerbaidjanul a fost prima tara care a adoptat crestinismul ca religie de stat, o afirmatie demna de o persoana care nu are pic de intelectualism sau macar cunostiinte generale, eu sunt pornit, iarasi in calitate de minoritar, sa va actionez pe dvs prin caile juridice si legale romane, ce nu va permit dvs sa ma jigniti, sa imi jigniti poporul, istoria si religia, precum si toata reputatia natiei armene, care observ din cunostiintele dvs, habar nu aveti cat de veche este si ce istorie bogata are, atat de bogata incat majoritatea tarilor lumii ar visa sa aiba.
    Totusi cu aceasta postare pe blogul dvs mi-ati creat premiza juridica de a va actiona in fata organelor competente pentru discriminarea pe care ati facut-o prin afirmatiile de mai sus.
    Domnul Garbea, este de inteles ca interesul dvs personal, de orice natura ar fi, va indeamna sa fiti azerofil, dar totusi o pesoana ca dvs, presedintele USR filiala Bucuresti, ar trebui sa dea dovada de mai multa intelepciune si cultura generala, dvs dovedind fix invers. Ii reprosati PC Parinte Paul Bogdan ca a raspuns la o postare din 2010, dar ce spuneti dvs despre emisiunea recenta in care nu numai ca ati dat de pamant cu cultura si bucataria armeana dar si cu religia, o ofensa care nu poate fi iertata de niciun armean pe lumea asta. Nu o sa stau eu sa va dau lectii de religie sau cultura generala, in speranta ca un om in postura dvs a invatat sa caute si sa invete.
    Cat despre agresivitate, nu sunteti in masura sa ne spuneti dvs despre agresivitate, atata timp cat dvs promovati cu tarie si convingere in societatea romaneasca agresivitatea azera, fapt ce va face cu siguranta partas la aceasta.
    Despre jignirile discriminatorii nici nu va mai vorbesc, intrucat dvs am observat ca stiti foarte bine sa vorbiti despre organele de drept, sintagma care nici nu exista in domeniul juridic, si sa ne spuneti cum ne veti pedepsi dvs, dar pe dvs inaintea acelor "organe de drept" va va pedepsi Dumnezeu, apropo de ajunul Pastelui, pentru faptul ca minititi cu nerusinare si faceti afirmatii calomnioase.
    Si va mai spun un lucru, eu sunt de parere ca dvs si persoanele de genul dvs care isi vand neamul, poporul, istoria si chiar tara pentru interesele personale, sunt facute din mamaliga si mamaliga veti ramane.
    Noi, armenii, ne stim valoarea si aportul la societate dea lungul timpului, chiar si societatii romanesti, si nu ne este rusine de cine si ce suntem, dar atunci cand persoane ca dvs, care totusi ar trebui sa aiba o valoare in societate, ne pateaza istoria si ne adancesc rana deja foarte adanca din cauza secolelor de tortura de acesti barbari pe care dvs ii sustineti, nu putem sa stam la umbra si sa tacem, ci o sa actionam.
    Asadar, va spun cu certitudine ca voi face tot ce imi sta in putiinta pentru a va aduce in fata unei sanctiuni legale pentru afirmatiile facute de dvs, ca sa intelegi ca coreligionarii nostrii nu sunt agresivi ci sunt corecti si nu vor lasa sa fie calcati in picioare, domnule Garbea.
    In final, nu uitati, ca si dvs sunteti coreligionar cu noi, intrucat suntem crestini ortodocsi, asta numai daca nu v-ati convertit deja la Islam.
    Numai bine va doresc si un Paste cat mai fericit!
    Hovakimyan Vahe,
    un simplu minoritar

    RăspundețiȘtergere
  8. Ar fi interesant sa stiu ce cadouri ati primit din partea gazdei?Apropo,sunt armeanca nascuta in Azerbaidjan.Am fugit de acolo ca sa raman in viata.Si acum fac parte "de niste minoritari"in tara Romaneasca.Sinteti cumva rasist?

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi se pare ca felul in care va adresati despre minoritati este destul de jignitor, as ca v-as ruga sa vorbiti mai cu respect. Un om ce isi exprima parerea nu trebuie etichetat pentru intreaga comunitate si in special toate minoritatile. Doar pentru ca este o minoritate, nu cred ca are cu ceva in minus fata de dumneavoastra! Si cu toata parerea de rau, treceti printr-o spalare de minte.
    Astept sa ma raportati si pe mine organelor in drept.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi se pare ca felul in care va adresati despre minoritati este destul de jignitor, as ca v-as ruga sa vorbiti mai cu respect. Un om ce isi exprima parerea nu trebuie etichetat pentru intreaga comunitate si in special toate minoritatile. Doar pentru ca este o minoritate, nu cred ca are cu ceva in minus fata de dumneavoastra! Si cu toata parerea de rau, treceti printr-o spalare de minte.
    Astept sa ma raportati si pe mine organelor in drept.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dl.Garbea primesc si eu un raspuns pentru comentariu de ieri?Si apropo,unde este comentariu meu?

    RăspundețiȘtergere
  12. @Vahe si altii

    Unde si cînd "am dat de pamant cu cultura si bucataria armeana dar si cu religia, o ofensa care nu poate fi iertata de niciun armean". La emisiunea în care am vorbit fix 5 minuute despre Azerbaidjan nu am pronunţat niciun cuvînt despre Armenia sau armeni. Cu atît mai puţin despre bucătăria (!) sau religia lor. De altfel nu ştiu nimic despre bucătăria armeană. Deşi mi-aş dori. Afirmaţia dvs. e neadevărată şi acest lucru e simplu de probat pentru oricine a văzut emisiunea. La conferinţa din 2010 nu am spus acelor copii nimic din ce-ar fi putut să-i îngrozească şi nimic despre Armenia: am prezentat impresii despre Azerbaidjan: cultură, muzică, arhitectură etc.

    Eu respect toate minorităţile şi spun doar atît: dacă îmi plac Azerbaidjanul şi Vietnamul despre care am scris cu plăcere e opţiunea mea liberă şi nu vexează pe nimeni. După dvs. cui îi place rahatul turcesc e rasist, islamist şi duşmanul Armeniei?

    Un scriitor din etnia dvs. a devenit celebru arătînd crimele comise împotriva armenilor. Aţii au prezentat şi alte realităţi. Fiecare popor e bine să-şi asume păcatele lui. Eu nu confund niciun moment (spre deosebire de dvs.) vinovaţii. Nu cred că dvs. aţi tras vreun glonţ împotriva vreunui azer. Responsabili sînt cei care au făcut-o şi nu neamurile lor, rudele, coreligionarii etc. Aşa că nu văd ce vă implică în afară de intoleranţa pe care mi-o reproşaţi însă mie.

    Eu sînt gata să recunosc că unii români nu s-au purtat bine cu unii minoritari în decursul istoriei. Dar cînd s-au întîmplat acele lucruri eu nu mă născusem. Nu mă simt vinovat pentru ele. Toate acestea fapte ale istoriei pot fi discutate şi fără patimă. Ceea ce văd că nu e cazul la dvs.

    @omar1996
    Nu am primit comentariul dvs.

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Garbea,

    Va urmaresc de cand am aflat ca duceti o propaganda pro-azera si antiarmeneasca, asa ca doresc sa discutam asupra catorva fragmente din lucrarile domniei voastre “fara legatura cu Armenia sau armenii” ci, doar cu impresiile domniei voastre culese pe viu, asa cu ati declarat:
    Horia Gârbea Apr 6, 2012 11:05 AM
    "Conferinta mea nu a avut nicio legatura cu Armenia sau Armenii ci s-a referit la impresiile mele culese pe viu din țara Azerbaijan."

    sâmbata, 23 ianuarie 2010
    Cultura din Azerbaijan și gustul ei minunat

    "Bucataria azera conține, ca un relicvariu, rețete vechi de secole dintre care 90 numai pentru plov (pilaf) și citeva zeci pentru dolma (sarma, umplutura), aceasta devenind chiar un brand disputat, pe care hrapareții vecini de la Vest ar vrea sa-l treaca pe numele lor."

    Dolma-Tolma vine de la armenescul toli = frunza de vita de vie. Armenii prepara dolma cu precadere din frunza de vita de vie. Oamenii ce traiau pe teritoriul Armeniei, descoperisera vita de vie inca de acum 6000 de ani domnule Garbea. Aici a fost descoperit cel mai vechi teasc din lume si au fost gasite urme de vin pietrificat si seminte de struguri. Despre stravechea arta a facerii vinului in tara Nairi (Armenia de mai tarziu) ne vorbesc Herodot, Strabon si Xenophon, stiti aceste lucruri domnule Garbea ?

    Cu ce tupeu va permiteti domnule Garbea sa-i jigniti pe armeni numindu-i „hrapareti” ? Armenii sunt la ei ACASA ! Ce sa trecem pe numele nostru, mancarurile pe care mamele, bunicile si strabunicile nostre le prepara de mii de ani ? Ne cunoasteti ? Ne cunoasteti cultura, istoria, stiti cati mii armeni au murit doar pentru ca erau crestini ? Cine sunteti dumneavoastra sa catalogati un popor ?

    marți, 19 ianuarie 2010
    Ilustrata din Baku

    “Prefectul, aflat in exil, al regiunii Șușa din Karabah, cea care a dat Azerbaijanului zeci de oameni de cultura și acum a ramas in miinile ocupanților…”

    Armenii stapaneau aceasta regiune inca din sec. II IdH. Istoricii antici Strabo, Pliniul cel Batran, Plutarh, Ptolemeu si altii mentioneaza Artsahk-ul ca provincie a Armeniei.
    Regiunea Nagorno-Karabah (Artsakh in armeana) a fost infiintata de catre liderii sovietici in 1923, in partile muntoase ale provinciei istorice armene Karabah, regiuni locuite de o populatie majoritar armeana (peste 90%) atribuite abuziv R.S.S Azerbaijene in perioada stalinista.
    Cu atat de multe marturii istorice, a pune in discutie legitimitatea armenilor in Karabagh este un act rusinos si iresponsabil.

    Cum aveti domnule Garbea curajul sa ne numiti pe noi „ocupanti”in tara noastra, cum va permiteti un asa gest ireponsabil ? Domnule Garbea, noi in Karabagh suntem si vom fi ACASA, asa cum am fost de mii de ani ! Nu conteaza cate milioane de euro vor cheltui propagandistii azeri pe intoxicari si pe mercenari de presa.

    “Pentru toate acestea țin sa mulțumesc Fundației Heydar Aliyev care m-a invitat și m-a gazduit cu o perfecta ospitalitate.”

    Domnule Garbea, Heydar Aliyev a fost cel care a orchestrat masacrarea armenilor la Sumgait in 1988 cand sute de armeni, in general femei si copii, au fost macelariti, le-au fost sparte capetele cu pietre, au fost trasi in teapa, incendiati sau batuti in cuie pe pereti. Acesta este cel cu fundatia care v-a gazduit si va ofera perfecta ospitalitate.

    Am cunoscut sute de armeni, domnule Garbea, nascuti in Romania sau veniti din alte tari. Nu am auzit niciodata vreun armean sa aduca vreo jignire poporului roman sau Romaniei, asa cum domnia voastra procedati fata de Armenia prin sustinerea propagandei de falsificare a realitatii si istoriei de catre Azerbaijan.

    Domnule Garbea,
    va vom urmari cu atentie si, va asigur ca noi nu-i uitam pe cei ce ne fac rau sau ne ponegresc istoria, fratii si stramosii. Nu o considerati amenintare, stim ca sunteti sensibil si nu dorim sa va intimidam..

    RăspundețiȘtergere
  14. Semnez sub fiecare cuvint scris de Dl.Bohros!!!!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog