joi, 4 noiembrie 2010

O precizare legată de primirea în Uniunea Scriitorilor

Un membru nou primit în Uniunea Scriitorilor (la cererea sa, firește, conform statutului) mi-a trimis o invectivă în limbaj suburban, cam neobișnuit pentru un laureat al premiului USR, fie el și de debut. Motivul? Nu i s-a acordat calitatea de membru titular, ci doar de stagiar. Asta s-a întîmplat pe 24 septembrie, protestul vine cam tîrziu și nu e adresat cui trebuie. Dar o lămurire e necesară de la cineva care cunoaște statutul. Cît despre amenințarea cu justiția, au mai încercat și alții dar n-au avut decît de pierdut niște bani cu avocații.

În privința primirii DIRECT ca membru titular, ea este la latitudinea comisiei de validare, conform art. 7 din statut: "POT fi primiti de la început ca membri titulari..." Daca în loc de POT scria TREBUIE, avea dreptate jăluitorul (reclamantul în limbaj contemporan). Așa nu are! Comisia PUTEA să îl propuna titular și Consiliul (la ședința din 24 oct. 2010) PUTEA să aprobe propunerea Comisiei, dar a considerat, pe bună dreptate, zic eu, că un autor cu o singură carte, fie și premiată, e cazul să confirme statutul de profesionist. Mulți primiți pe calea aceasta pe vremea cînd nu exista stagiatura au dezertat pur și simplu din literatură și au dispărut în neant rămînînd un balast pentru cvorumurile filialelor din care au făcut parte. Autorului nostru și așa i s-a acordat o derogare (întemeiată statutar) fiind primit cu o carte, pentru că altfel (conform Anexei 2, art. 4 din statut) sînt necesare 2 cărți. Sper că e clar și că l-am scutit pe preopinentul meu de cheltuiala unui proces. Dacă totuși dorește să se judece, pîrîtul trebuie să fie comisia de validare din care subsemnatul nu fac parte nicidecum.

5 comentarii:

  1. Daca tot e vremea precizarilor, in calitate de presedinte ASB, poate este cazul unei precizari oficiale si in legatura cu Mânărie sau eroare la premiile ASB 2010 pentru cărţi din 2009 Stiu ca lipsa de reactie este buna uneori, insa ... Poate si acum trebuie "delegare" de la membrii juriului?

    Mateius N Vasile

    RăspundețiȘtergere
  2. orgoliile scriitoricesti sunt dincolo de puterile mele de intelegere, parca intrarea in uniune inseamna cel putin primirea nobelului = 1 milion euro. or fi nisacaiva stipendii, dar totusi...

    de ce ar vrea cineva sa intre musai?
    phui!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mateius N. Vasile
    Nu pot sa iau act de toate atacurile diferitilor anonimi la adresa USR, sau la adresa mea. Cu atît mai puțin să le răspund. Nu am nimic de împărțit cu aceste persoane care atacă josnic din plăcerea de a macula. Ceea ce Alex Ștefănescu numea nevoia irepresibilă de a zgîria o limuzină de lux, doar din invidie și neputință. De altfel, cu cineva care scrie: “100 de metrii garduri” (sic!) si apoi își permite să judece premiile acordate de o comisie formată din doctori în filologie dialogul ar fi complet infertil. O opinie pertinentă poate avea doar cineva care a citit măcar cele mai importante cărți dintre cele luate în discuție. Restul e doar scandal gratuit pentru creșterea ratingului. Mai reamintesc, finalmente, că nici nu am făcut parte din juriu (organism suveran asupra deciziilor sale).

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Garbea, nu e cazul sa deturnati discutia legandu-va de o eroare de tastare!Astfel de tehnici le-am fumat de mult!Mai mult,erori de tastare gasesc chiar in cartile dvs. Da! Le am chiar daca nu sunt in Ro. Nu sunteti curat la acest capitol....al redactarii perfect corecte. Nu stau sa caut 3 zile o eroare! - asa ca dvs. Spun aceasta pentru ca atunci am semnalat neregula :)) (sic!) Stiu, abia acum aflati! va fi raspunsul presedintelui ASB. Nu sunt anonim, sunt Mateius N Vasile in buletin si-n suflet- ma puteti citi pe cel mai bun blog de literatura si estetica Atacul meu nu este josnic! Nu e un atac, va ceream sa lamuriti o situatie neplacuta, pentru ca imaginea ASB sa nu fie patata!Cui sa cer, daca nu presedintelui care se ingrijeste de respectarea regulilor! Invidie? Neputinta? A cui? Eu nu judec valoarea hotararii lor,a doctorilor in filologie, doar intreb! Reactia dvs. este foarte violenta! Ceva de ascuns? Scandal gratuit? Unde? Pentru o neregula asa de mica? Eu nu fac scandal oricum! Doar sunt Mateius N Vasile. Cat despre limuzina...acesti filologi cu doctorat, intr-o vreme scriau despre mine ca as fi un tanc! Lucios! Si vor mai scrie! Acestea sunt detalii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu ma refeream strict la dvs. vorbind de anonimi. Poate ca este blogul dvs. `cel mai bun blog de literatura si estetica`, eu nu va judec si nici nu doresc sa-l urmaresc. Nu stiu ce juriu v-a acordat aceasta calitate de `cel mai bun` si nici nu doresc sa aflu. Asta pentru că folositi cuvinte ca ”mînărie” și căutați nu esteticul ci scandalul.

    Daca nu ati inteles va mai explic o data:
    1. Nu aveti calitatea sa-mi cereti socoteala mie sau juriului pentru ca nu sinteti nici membru ASB, nici candidat, sinteti un simplu chibiț.
    2. Nu am facut parte din juriu ale cărui decizii sînt suverane și pe care nu am calitatea să le cenzurez in niciun fel. Ați putea eventual să vă adresați juriului deși nu văd cu ce îndreptățire. Juriul nu-și motivează deciziile, trebuie doar să le ia. Dacă vă ocupați de literatură ar trebui să cunoașteți uzanțele domeniului în care vă considerați atît de bun, chiar cel mai bun.
    3. La premiile ASB eu m-am ocupat de procurarea fondurilor si de organizare. Ambele importante, dar fără legătură cu deciziile.

    De altfel, pentru că scopul acestui blog e să evidențieze partea frumoasă a literaturii si a vietii, din acest moment orice postare agresivă, jignitoare, lipsită de urbanitate nu va mai fi publicată.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog