sâmbătă, 5 iunie 2010

Comunicare pentru Festivalul de la Neptun


Mîine începe la Neptun Festivalul Zile și nopți de literatură, ediția a IX-a.
Vă invit să citiți în avanpremieră textul comunicării pe care o voi susține luni în sesiunea a II-a a colovcviului pe tema grandorii și decadenței personajului.

Personaje second-hand și de personaje de unică folosință

Există în lume numeroase obiecte folosite de mai mulți proprietari succesiv. Pentru unele, cum ar fi hainele, sau vasele de uz curent, folosirea consecutivă poate crea un sentiment de oarecare jenă. Dar altele pot fi utilizate fără sfială: casele în primul rînd, autovehiculele, obiectele decorative, chiar unele produse electronice și, desigur și unele obiecte banale înobilate tocmai de statutul de antichitate. De ce te-ai rușina să folosești un samovar sau chiar un set de lingurițe care au trecut de la o generație la alta? Pentru a nu mai vorbi de bijuterii sau chiar de coroanele regale.
Condiția folosirii unui obiect care a aparținut sau a fost creat de altcineva este aceea a rezistenței lui și, eventual, a unei valori peste media celor de același fel. Ei bine, așa se întîmplă cu personajele literare.
Cele rezistente au o vitalitate și un timp de folosință care depășește cu mult durata uzului lor într-o piesă ori într-un roman. Nu înseamnă că nu există și personaje de unică folosință – ele sînt chiar majoritare. Dar, din tot ce compune o operă literară, personajele rezistentă cel mai mult în timp. Sigur, ca orice lucru folosit, uzura se înlătură prin întreținere, prin reparații, chiar capitale, sau prin schimbarea destinației. Un simplu sifon poate deveni obiect decorativ, o ceașcă veche e bună de bombonieră.
Autorii înșiși își refolosesc personajele care au dat dovadă de calitate și fiabilitate. Sherlock Holmes trece din carte în carte și, cînd autorul a murit, s-au găsit ingenioși să-l repare puțin și să-l pună la treabă. Dar acesta e și cazul lui Hamlet transformat la final, cînd biologia nu l-a mai ținut, în mașinărie. Ba chiar și cazul unor personaje aparent mult mai neînsemnate din jurul său: Rosenkrantz și Guildenstern. Cazurile de mai sus sînt eroi imaginari concepuți relativ de curînd și care au, în opinia mea, multă viață înainte. Dar cît de bine se pretează refolosirii eroii reali sau aproape reali, perfect sau vag atestați, începînd cu personajele mitologiei clasice, cu personajele biblice și cele ale mitologiei fiecărui popor, ajungînd la regi și împărați, conducători de oști sau de comploturi.
Nici eroii mitologiei moderne nu fac excepție, aici fiind vorba mai ales de scenariu de film, un tip aparte de operă literară. Producători și scenariști succesivi au creat mereu, cu mijloace diferite, pățănii ale unor personaje care nu se defectează niciodată. Uneori personajele împrumutate de la înaintași își mai schimbă culoarea, sînt upgradate și tunate pentru a impresiona noile generații. Își mai schimbă uneori și numele, dar rămîn în esență aceleași.
Aș spune chiar că arta unui prozator sau a unui dramaturg depinde esențial de modul în care el știe să își aleagă, din parcul de personaje second-hand, distribuția potrivită precum și dozajul dintre acestea și cele de unică folosință. Există apoi personaje-copie. Ele apar cînd autorul nu-și permite cele mai bune materiale din care a fost creat originalul și, împrumutînd doar forma, le realizeză din ghips polisat sau ceară.
Sînt convins că, fie conștient fie inconștient, autorul recurge la refolosirea personajelor pentru că este un procedeu eficient. E greu și pînă la urmă inutil pentru un autor să își conceapă o nouă Doamnă Bovary sau un nou Tarzan cîtă vreme cele vechi sînt atît de bine păstrate, practic parcă ar fi noi. El, autorul, trebuie numai să refacă distribuția și să scrie un scenariu credibil în care să poată folosi resursele uriașe ale acestora.
Cînd știu că resurse globale dintre cele mai importante precum petrolul sau cărbunele, sînt epuizabile sau se regenerează greu, îmi vine să mă uit cu o ușoară superioritate la cei care depind de utilizarea lor. Eu, ca scriitor, am zăcăminte imposibil de exploatat de personaje, colecții nu numai vaste numeric, dar formate din exemplare care nu se vor strica niciodată.
(imaginea este de la colocviul din 2009)

4 comentarii:

  1. Am marit poza, cea cu prezidiul, care mi-a confirmat, daca mai era nevoie, un acut sentiment al saraciei Uniunii Scriitorilor. Apa minerala (sau plata), nimic alaturi, majoritatea buteliilor neincepute, multi indiferenti si citiva ce au de comunicat ceva intre ei. Doar domnul Garbea se uita spre o iluzorie poarta, ce poate aduce inviorarea.
    Daca ar putea privi aceasta fotografie, Labis, Velea, Mazilescu sau Nichita, ar putea crede ca e vorba de un parastas al unei secte religioase unde alcoolul e prohibit.
    Si à propos de second-hand, nu numai lucruri gasim in acest bazar, chiar si neveste...
    Textul e o gluma, nimic altceva!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim
    :) Vedeti ce inseamna manipularea prin fotografie! In realitate festivalul a fost colorat de prezenta a multe lichide cu compozitie diferita de a apei. In 2009 USR nu era asa de saraca si nici membrii ei. Incit festivalul a fost reusit din punct de vedere oenologic-bahic. Ii puteti intreba pe expertii participanti (Traian T. Cosovei si Dan Cristea sint doar doua nume, la fel de ilustre ca si cele mentionate de dvs.) daca s-au simtit insetati ca intr-un desert.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici presa literară nu mai este ce a fost până nu demult,probabil tot din cauza sărăciei.Mă gândesc la România Literară,pe care as dori-o cel putin la nivelul începutului de secol.Se poate face ceva în acest sens?

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca Rom lit. s-a modenizat si arata bine mai putin scaderea nr. de pagini de la 32 la 24. Sigur ca totul e perfectibil si sracia joaca rolul ei.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog