Ion Hobana: Jules Verne e retradus cel puțin îndoielnic

Redau cîteva fragmente revelatoare în legătură cu o anumită atitudine față de editare și traducere dintr-un interviu al dlui Ion Hobana acordat revistei Observator Cultural. Textul integral poate fi găsit aici.


Michael Hăulică: La începutul anului, într-un interviu dat ziarului Adevărul, aveați cuvinte de laudă privind inițiativa reluării ediției „Jules Verne“, cea în 40 de volume din anii ’80 de la Editura Ion Creangă. Iată-ne ajunși la trei sferturi din acest proiect, 30 de volume au fost deja publicate în noua serie de la Adevărul. Cum vedeți această inițiativă a ziarului? O faptă bună pentru tînăra generație de cititori? Un omagiu adus lui Jules Verne? O afacere excelentă?
Ion Hobana: Spuneam atunci, într-adevăr, că ideea este excelentă, precizînd însă, imediat, că succesul ei este condiţionat de respectul faţă de textele originale ale Călătoriilor extraordinare şi de calitatea traducerilor. Nu citisem-recitisem romanele apărute pînă în acea zi de 4 februarie, aşa că nu mă puteam pronunţa în legătură cu îndeplinirea celor două criterii. Recent, confratele Andrei Niculescu mi-a atras atenţia asupra modului în care le-a fost oferit cititorilor romanul Douăzeci de mii de leghe sub mări. Efectuînd o confruntare cu textul original, am descoperit că lipsesc fraze întregi, traducerea fiind de o calitate cel puţin îndoielnică. Nu dispun de timpul necesar pentru a vedea cum au fost transpuse în limba română celelalte volume, dar dacă această capodoperă verniană a fost supusă unui astfel de tratament...
Respectul faţă de textele originale se referea şi la un alt aspect. Au fost reluate din ediţia „Ion Creangă“ romanele postume substanţial modificate de fiul scriitorului, Michel Verne, cum s-a aflat după multe decenii. Mă refer, în ordinea apariţiei, la Vulcanul de aur, Goana după meteor, Secretul lui Wilhelm Storitz, Pilotul de pe Dunăre. Iar Uimitoarea aventură a misiunii Barsac este, în întregime, opera lui Michel şi ar trebui să poarte pe copertă doar numele lui.
Nu am nimic împotriva afacerilor, atunci cînd se desfăşoară sub semnul seriozităţii, ceea ce, din păcate, nu este cazul în privinţa retipăririi Călătoriilor extraordinare.

M.H.:Volumul 40 al ediției „Ion Creangă“ a apărut în 1989. Au trecut 20 de ani de atunci, istoria literară a făcut noi descoperiri. Ce noutăți s-au aflat despre Jules Verne și operele lui, noutăți despre care ați și scris, de fapt?
I. Hobana: Este vorba mai ales tot despre cîteva opere postume, care-i aparţin însă numai lui Jules Verne. Le voi aminti pe cele traduse de mine: Călătorie prin imposibil (o piesă de teatru scrisă în colaborare cu Adolphe d' Ennery), Călătorie de-a-ndăratelea în Anglia şi Scoţia, Parisul în secolul XX. Sînt cărţi care ar merita şi ele să fie reeditate, întrucît pun în lumină noi şi uneori neaşteptate preocupări ale autorului.

M.H.:Sînteți principalul exeget al lui Jules Verne în România. Normal ar fi ca orice editură care își propune să publice o serie „Jules Verne“ să vă consulte. De ce credeți că nu se întîmplă așa? E vorba de edituri și „edituri“, de nepăsare sau...?
I.Hobana: Poate că de vină e teama de exigenţa pe care aş fi manifestat-o în legătură cu textele modificate... De altfel, editura s-ar fi putut mulţumi cu lectura capitolului „Colaborare familială“ din cartea mea Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (ediţia a doua, Editura Gramar, 2000).