marți, 30 noiembrie 2010

Un Senior al bridge-ului - Coriolan Neamțu


Cu ocazia întîlnirii de luni seară de la Club A, am evocat și figura unor bridgeiști și gazetari de gen. Între ei desigur pe Coriolan Neamțu, aflat acum la 85 de ani. Un troglodit s-a găsit să scrie pe blogul lui că am spus că „există un anume C.N. bun la nu știu ce”. Vreau să spun, nu acestui (sub)”om recent” cu care nu am ce discuta, ci unor cititori de bună credință ceea ce am precizat destul de clar și atunci pentru cine avea urechile la el și mințile acasă: Coriolan Neamțu este cel mai vechi și multă vreme a fost singurul ziarist de bridge de anvergură din România. Am descoperit situl domniei-sale și am preluat de acolo coperta celei mai recente cărți a acestui maestru al donelor. Pentru cine nu știe, Coriolan Neamțu este și autorul unei cărți de căpătîi în domeniul chinologiei într-o epocă în care acest tip de volume nu existau: „Cîinele, prietenul meu”. Omagiu necondiționat, domnule Neamțu.

UPDATE
Dintre volumele de mare utilitate și succes ale dlui Coriolan Neamțu amintesc: „Bridge Competițional”, ”Bridge distractiv” (1982), „Bridge de la A la Z” (2002).
O legendă protocronistă e că bridge-ul a fost inventat în România. Oricum marele Ely Culbertson, fondatorul jocului modern prin volumele sale „Red Book” și ”Gold Book”, s-a născut în România, tatăl său fiind un inginer petrolist care lucra în zona Prahovei. Un articol pertinent din 2006 despre bridge-ul din România și care îmi face onoarea de a mă cita pentru omagiul pe care îl aduc unor scriitori-jucători citiți aici.

3 comentarii:

  1. S-ar părea că pentru Domnia Voastră ziua și noaptea au mai mult de 24 de ore... :) Pentru mine e un mister când aveți timp să le faceți pe toate...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Șerban
    Nu e mister, se cheamă insomnie.
    @karina
    Da, e zi națională! La mulți ani tuturor și mai ales: Deșteaptă-te române! Azi la 12 „defilez” la Primăria 2

    RăspundețiȘtergere
  3. am in memorie un garbea rezonabil 0734199591:)

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog