vineri, 7 ianuarie 2011

Bucătăreasa de pe Titanic


Este știut că, în timpul scufundării Titanicului, orchestra a continuat să cînte. Dar bucătarii ce făceau? E de presupus că strigau: “Pompati apa, că mai trebuie să fiarbă un sfert de ceas perișoarele”! Pentru un adevărat artist, catastrofele nu contează. Piară lumea, numai cozonacii să nu se ardă! Un personaj remarcabil este Cănuță-Om-Sucit care rabdă totul de la nevasta și soacră, dar divorțează cînd acestea îi ard superbul crap de 4 kg.
Și atunci mă întreb: cum să nu fim Europa, cu asemenea personaje? Politic, noi am intrat în Europa. Culinar, ea intră în noi prin cavitatea bucală. Și nouă ne face plăcere să gustăm pizza (o noutate absolută în anii ’70, va amintiți?). Dar și puddingul, hamburgerul (care vine de la Hamburg, nu de la McDo), polonezii, gulașul, ciocolata elvețiană (extracomunitară), bitterul suedez și cîte altele.
Da, Europa e delicioasă, de asta și-au dat seama și americanii cînd au adoptat felurile și le-au răspîndit peste tot prin fast-food-uri, dar le-au și trivializat, ce să zic... Problema, ca să fim cît se poate de corecți, nu este ce luăm noi de la Europa, ci ce dăm. Cînd vine vorba de integrare, toți se întreabă “ce ne-a ieșit”. Nimeni nu zice: dar UE ce-a cîștigat la chestia asta?
Eu cred că, măcar dinspre partea mîncării, putem să fim liniștiți. Europa are ce lua de la noi. De aceea e de neînțeles de ce restaurantele românești adoptă o listă de bucate aberantă. Felurile “românești” sînt fie... străine, fie inexistente (gen “Mușchi Dracula”, adică în sînge). Cele străine sînt preparate și ele după ureche și scrise în meniu tot așa. În zeci de locuri am văzut “Cordon Bleu” scris “Gordon Bleau” sau chiar “Gordon Blue”. Și de scris, trecă-meargă, dar cum era preparat nu ziceți? Păi să nu ne fie rușine cu europenismul nostru?
Ceea ce trebuie să ne intre în cap și în burtă este că Europa înseamnă reguli, norme și rețete de la care nu te poți abate fără a merge “la cremenal”. Europa înseamnă să-ți poți alege tipul de pîine la restaurant și tipul de zahăr la cafea (alb, brun sau îndulcitor). Europa înseamnă bucătăreasa de pe Titanic cîntînd pe claviatura plitei chiar cînd ghețarul e colea și chelnerul folosind asupra numitului ghețar instrumentul din “Basic Instinct” ca să-și împrospăteze rezerva de cuburi. Integrarea trece prin stomac.

(Am descoperit într-un folder vechi acest articol și m-am gîndit că e încă actual. În imagine - Cordon Bleu)

3 comentarii:

  1. Ce parere aveti despre faptul ca au disparut si retetele preparatelor traditionale romanesti? Au reaparut altele, care includ zeci de ingrediente si metode alambicate de gatit dar care nu au nimic in comun cu bucataria traditionala romaneasca sau poate-si mai pastreaza doar denumirea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Vechile rețete se recuperează. Există cărțile lui Radu Anton Roman, păcat că nu mai e printre noi și autorul. Mai nou, pe blogul lui Dan Silviu Boerescu, bucatarescu.ro, Florica Bud postează des rețete tradiționale din Maramureș (zona ei) dar nu numai. Foarte savuroase.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am toate volumele lui Radu Anton Roman.Exista o singura problema...Caut o reteta, deschid cartile lui si ma apuc sa citesc:) Si sunt atatea povesti:))
    Voi citi si retetele. Ce am vazut acolo, imi place tare mult. Am si o carte de bucate din 1930.De la bunica. Foarte rara dar cu retete magice:)

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog