luni, 10 ianuarie 2011

Cărți noi! Octavian Soviany - Viața lui Kostas Venetis, Editura Cartea Românească * * * *


Puțini autori contemporani corespund cu profilul autorului complet precum Octavian Soviany. Reputat și premiat ca poet și critic, doctor în litere, mentor în plus de tinere talente, aria scrierilor lui cuprinde cu egal prestigiu teatrul și proza. Dacă primele două genuri păreau să-i fie mai prielnice, cu acest roman, Soviany urcă multe locuri în topul prozatorilor. Proiectul cărții e ambițios: un roman cu sertare și unul picaresc totodată, unul inițiatic dar și de acțiune.
Traseul lui Kostas Venetis și al ucenicului și amantului său poreclit „Nemțoaica”, tînărul care-i și scrie, după dictare, biografia sînt complicate, sinuoase, pline de orori. Venetis este coțcar (trișor), scamator, ucigaș, sodomit prin vocație, dar și prin ură: „Mie fututul din ură [îi declară undeva Kostas tînărului său discipol în ale vieții și ale cărnii] mi s-a părut mai presus decît fututul din dragoste”. Ca urmare, june fiind, el îi cere primului dintre amanții săi, turcului Yussuf, în schimbul virginității, favoarea de-al sodomiza pe Vanghelis, argatul care o coțăia pe maică-sa. Zis și făcut, numai că ura penetrării îl blochează pe Kostas în măruntaiele lui Vanghelis, de unde se extrage cu greu și, ca răzbunare, mai cere, asemeni unei Salomee masculine, capul aceluia. Nicio problemă! Yussuf retează capul și-l oferă spre pălmuire adolescentului apoi, de pe o tavă de aur, capul asistă holbat la deflorarea răzbunătorului.
Un șir uriaș de fapte dar și de personaje atroce și memorabile (ca amputarea piciorului unui călugăr mușcat de un scorpion pe cînd i se citește, ca anestezic de epocă, Psaltirea) este „viața” lui Venetis și nici aventurile „Nemțoaicei” care-i notează trecutul, cîtă vreme el își trăiește ultimele zile, nu-s unse cu dulceața lumii. Cei doi se întîlnesc la Veneția și acolo are loc întremarea lui Kostas cu ajutorul „scribului” său, dictarea memoriilor, scrierea ultimelor pagini de către însuși Venetis și dispariția lui fără urmă. Partea finală a vieții lui Kostas Venetis stă sub semnul racolării lui de către boierul Mihalache, eminență cenușie a curții domnești a României, țara în care, grec fiind, ajunge prin impostură, dîndu-se drept combatant și supraviețuitor de la Plevna, după terminarea războiului ruso-turc. El este o unelată a acestuia care, puternic lider al unei organizații oculte vrea „binele general și pacea de o mie de ani”. Mihalache profețește - oarecum sibilinic, oarecum inteligibil - zilele de acum.
Învățătura lui Kostas pentru posibilul său urmaș e anticreștină, amorală și violent misogină. „Pizda femeii duhnește a gropniță” – zice el. Dar amoralismul lui Venetis devine o unealtă a lui Mihalache în făptuirea unui ipotetic „bine universal”. Principiul răului își găsește rostul ca unelată a binelui și, vorba „Nemțoaicei” din ultima frază a cărții: „poate Kostas Venetis n-a murit niciodată”.
Meșteșugit scris, luînd-o adesea ca voce narativă pe cea a lui Kostas, supus delirului agonic, înțesat cu episoade stranii și crude, cu personaje ilustrînd o scufundare infernală a lumii, romanul lui Octavian Soviany este și o reușită la nivelul lexicului și sintaxei. Dulce și vîscos ca mierea din baclava sau iute ca iataganul, stilul voit și justificat „balcan peninsular” produce desfătare. Lucrată șapte ani (după datarea finală), acestă realizare nu poate fi ignorată. La finalul ei, sertarele se închid și concluzia decurge clar, deși oarecum surprinzător, din premise.

27 de comentarii:

  1. Vă doresc să aveti comentarii pe măsură la prezentarea pe care o faceti acelor „delicii”,presărate cu expresii pe măsură pe care se pare că le considerati esenta,sarea si piperul acestei cărti.Nu stiu dacă eu am deschis balul pentru comentarii,dar le astept cu nerăbdare pe următoarele,mai putin generale decât ale mele.Vă multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am inteles ca violul lui vanghelis e doar in imaginatia lui venetis.
    cartea ar fi meritat mai mult decat de a fi povestita. :(

    RăspundețiȘtergere
  3. @poezieevelics
    Cred că am expus clar faptul că nu violențele de limbaj sau de situație fac deliciul cărții. Ele în sine nu rezolvă nimic dacă nu e gîndul mai înalt: al binelui care se naște din rău.
    @ dragoș c
    De acord cu dvs. nici măcar să povestesc n-am apucat, e prea mult (am omis povestea lui Manoil, a venețienilor la care trudește Nemțoaica, povestea cu Iorgu, Parisul etc.). dar nu pot aici, în max 3500 semne cit imi propun sa fac totul. Cartea merită o cronica amplă. Eu i-am dat patru stele și asta e. Nici pe o pagina din Romania literara (8000 semne) nu ar avea cît merita. Eu m-am resemnat, încercați și dvs.
    Nu sînt însă de acord cu dvs. privind scena cu Vaghelis. Voi reciti, dar cred că e pe bune...

    RăspundețiȘtergere
  4. @poezieevelics
    Revenire.
    Fraza care se pare că v-a deranjat:
    „Mie fututul din ură mi s-a părut mai presus decît fututul din dragoste” nu e una oarecare și nici „sarea și piperul”, ci însăși esența personajului. N-am citat-o la întîmplare. Puteam cita chestii mai dure. Citiți întîi cartea și apoi comentăm. OK?

    RăspundețiȘtergere
  5. Refuz din start să citesc asa ceva desi,dacă stăm să ne gândim,am citit deja în minicronica dv..Poate,în fond este o carte bună,dar...Nu doresc să supăr pe nimeni,dar nu înteleg nevoia unor autori de a fi atât de exacti, cu o exprimare care,după mine nu-si are locul într-o carte.Poate niste obsesii,poate niste frustrări,poate o presiune interioară generată de ceva ce li se refuză în viata reală,poate...Oricum,întotdeauna am crezut că se pot spune foarte multe lucruri de genul celor la care ne referim aici,cu alt limbaj si emotia (artistică si nu numai)poate să fie obtinută.Este cam ca în cazul unei femei care poate tulbura uneori mai putin când este mai dezbrăcată,decât atunci tinuta sa mentine misterul cât de cât.Părerea mea.Vă multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  6. @poezieevelics
    Dacă nu citiți, pierdeți ocazia de a citi o carte excelentă. Cuvintele îi aparțin lui Kostas și nu autorului. Faptele la fel. Dacă le spunea „pe ocolite”, era altă carte. De altfel în roman nu abundă expresiile fruste, dimpotrivă, Kostas (și implicit autorul) recurge la perifraze care amintesc de „Princepele” lui Barbu. Fiți sigură că dacă „Princepele” nu apărea în comunism se modifica (eventual radical) limbajul.
    Fraza esențială a rostit-o țăranul lui Creangă: „D-apoi cum să-i spun cocoană, dacă .... se cheamă?!” Punctele sînt concesia mea pentru dvs., dar Povestea poveștilor rămîne o capodoperă. Despre Kostas... mai știi?

    RăspundețiȘtergere
  7. aveti o lectura foarte la suprafata domnule Garbea. si intr-adevar confirm si eu ca acel eveniment cu moartea lui Vanghelis este in mintea lui Kostas, ca si multe alte fantasmagorii. pacat ca ati extras tot ce era neesential (desi privind inapoi la cronicile dVs la SGB si Nemerovschi era intr-un fel previzibil ca nu veti patrunde mai adanc). din citatele extrase de Dvs se intelege ca miza cartii e cu totul alta... in fine, au remarcat si ceilalti cititori ai acestui blog aceste lucruri asa ca nu mai insist. astfel de cronici fac o nedreptate imensa cartii.

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonim (poezieevelics)
    "refuz din start sa citesc asa ceva...": asta e fundamentalism!
    Literatura e arta cuvintelor, totusi si nu exista cuvinte care sa nu-si aiba locul intr-o carte.
    "Poate niste obsesii,poate niste frustrări,poate o presiune interioară generată de ceva ce li se refuză în viata reală": poate ca asta e cauza reactiei dumneavoastra!
    A! dar dumneavoastra sunteti ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).
    OK, eu nu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Recunosc că scena cu Vanghelis poate fi un episod oniric. În rest cred că am găsit o posibilă cheie a volumului. Sigur, repet, în 3000 de semne asta se poate face. Aștept desigur cronica dvs. dar asta nu o anulează pe a mea. E un punct e vedere succint, de întîmpinare.

    RăspundețiȘtergere
  10. mie mi se pare unul dintre putinele romane romanesti curajoase "sexual", in sensul lui sade, ceea ce nu e putin lucru la cititorii romani, care, in sec.21, cand copiii se uita la firme porno pe net de la 7 ani, sunt inca oripilati de cuvinte porcoase pe hartie.

    ce am scris mai sus era o observatie, nicidecum o critica :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @dragos c
    Excelentă observația cu Sade. Da, la Soviany e un curaj real nu o șarjă ca la alții despre acre am mai scris.
    @ toți
    Se vede cum fiecare observație critică îmbogățete opera. E deplasat să spui că o interpretare sau alta „fac o mare nedreptate cărții” (mai ales cînd calificativul acordat valorii e maxim :) ). Nu e suficient să spui „miza e alta” trebuie s-o enunți și-apoi miza unei astfel de cărți e multiplă. Interpretările multiple asupra lui, să zicem, I.L. Caragiale, contrazicătoare între ele dau seama de complexitatea operei. Dacă miza (una dintre) lui „Kostas...„ n-ar fi una majoră: binele născut din rău de ce ne-ar interesa viața unui aventurier invertit pe nume Kostas Venetis?

    RăspundețiȘtergere
  12. @msr
    Sunt de acord cu dv..Nu sunteti într-adevăr un anonim civilizat.Dacă ati fost atent(ă)eu m-am identificat.Dv.v-ati adresat mie nu prea reverentios,fără să faceti acest lucru.Dacă veti privi si asculta în jurul dv.veti observa că scriitorii si în general oamenii de un anumit nivel,care nu practică exprimarea licentioasă sunt într-o majoritate covârsitoare.Si dacă nu suntem atenti cu totii si putin mai fundamentalisti,va deveni o regulă pentru copii(desigur si ai dv.)să pretuiască filmele porno si violenta ca pe ceva normal,pentrucă,cu cât un lucru este mai primitiv,este mai lesne însusit.Vă multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  13. @poezieevelics
    D-voastra v-ati semnat ca ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă)!, desigur din dorinta de a exprima nu un punct de vedere personal ci al unei categorii mult mai largi.
    Eu am vrut sa ma diferentiez.
    Evident ca majoritatea oamenilor (si nu numai cei de un anumit nivel) nu practica exprimarea licentioasa, dar o folosesc din cind in cind, atunci cind si unde este cazul! Ca si in literatura. Exprimarea licentioasa este un forma de exprimare perfect valabila, acolo unde are justificare (in literatura si nu numai).
    Dar va inteleg ingrijorarea cu privire la influenta asupra copiilor. Solutia nu este insa de a ascunde si a interzice. Pornografia si violenta nu sunt normale, dar exista! Copiii trebuie protejati (in primul rind de parintii lor) nu prin interdictii ci prin EDUCATIE! Ei trebuie invatati sa nu pretuiasca filmele porno si violenta. Eu asa fac.
    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cred că punctul de vedere exprimat de „msr” e corect și echilibrat. Se cuvine să avem în edere contextul folosirii cuvintelor, nu cuvintele în sine. Din păcate nu din literatură află oamenii vorble buruienoase ci de pe stradă și eventual din tabloide. Dacă ne găsește pudoarea la Soviany, ce ne facem cu Click, ca are și poze și se vinde la liber oricui? Obiecțiile mele la limbajul decoltat se referă la utilizarea lui „în sine”, fără nicio justificare de sens (de ex. cînd intervine în fluxul gîndirii unui absolvent de filosofie cu pretenții de profunzime).

    RăspundețiȘtergere
  15. :)
    mirific!
    ... buna seara, tuturor!

    In virtutea rationamentului emis de catre msr, adultii pot produce pornografie, pot recurge la violenta (desi nu sunt normale) dar sa protejeze copii, educandu-i: "nu e normal, dar avem nevoie!"
    :))
    Doctorul cu tigara intre cele doua degete ingalbenite spunandu-i pacientului:
    — NU MAI FUMATI! Fumatul va distruge sanatatea!
    — dar dumneata de ce fumezi?
    — de placere!
    suntem o natie extraordinara, adultii au voie pentru ca au nevoie; copii nu au voie pentru ca nu au nevoie.
    Proverbial.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cam asa cum spune cel ce semnează andreiradu stă situatia la noi.Ca o prelungire a tentei umoristice a inteventiei domniei sale,eu as spune că este cam ca în zicerea:„să faci ce zice popa,nu ce face popa!”

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu e vorba de nicio pornografie în romanul lui Soviany. Cum nu e vorba de imoralitate la Flaubert. Vă rog să citiți. Una este efectul literar scos dintr-o situație erotică/atroce etc. și alta pornografia care urmărește strict stîrnirea poftei sexuale. Cînd o să ne ardă de sex cu un cap tăiat pe masă, discutăm și de pornografie. Mai bine am discuta tema cărții care insist că este, în opinia mea: să potențezi răul ca să faci binele.

    RăspundețiȘtergere
  18. cititi aceasta cronica profunda si bine articulata a Ritei Chirian la acest volum. va raspunde tuturor nedumeririlor deschise aici pe blogul Dvs: http://revistacultura.ro/nou/2011/01/soarele-negru/

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Anonim
    Voi citi desigur, multumesc. Eu nu am nedumeriri în legătură cu romanul. A mai scris și Radu Aldulescu în Luceafarul nr. 2, consonant cu mine, zic eu, și după cum mi-a atestat și autorul.

    RăspundețiȘtergere
  20. iertati-ma, dar daca cititi cu atentie si cronica Ritei si cea a domnului Aldulescu, puse langa a Dvs, parca a-i compara un eseu de profesor universitar cu o compunere scolareasca.... si asta nu are legatura cu numarul de semne ci cu ideile exprimate, cu citatele alese... degeaba folositi lungimea articolului drept argument, caci nu are nici o legatura...

    RăspundețiȘtergere
  21. Eu consider ca avem pareri si argumente identice. Vedeti ca aveti o cratima pusa gresit in comentariu. E bine ca cititi eseuri critice, dar incercati si in paralel si cu o carte de gramatica.

    RăspundețiȘtergere
  22. 'Cei care vad raul si au curajul de a-l privi in ochi, fara a fi impietriti sunt cei care traiesc: cei care au o poveste. In rest, figuratie inepta, sclava a conformismului imaculat si taxidermic"
    ba, daca voi intelegeti ceva din comentariul ritei, si daca dati bani si pe cartile astea, sunteti probabil cei 20-30 de oameni geniali care ar trebui sa conduca romanica; ii faceti pe fraieri din vorbe, de raman cu gurile cascate ca la scrimpador. (o disciplina noua a excefelatiei)

    RăspundețiȘtergere
  23. Din nou numai comentarii excesive. Primul anonim (cel cu cratima aiurea) vrea să mă pălmuiască ca un mîrlan sub protecția anonimatului și numește cronica Ritei Chiran „eseu universitar” față de „compunere scolărească” deși e evindent că eu am rezumat sensul cărții.

    Al doilea anonim se face că nu înțelege sau eventual chiar nu înțelege: Rita Chiran e o tînără autoare care vrea să se afirme și își gonflează puțin fraza, uzează de formulări mai pretențioase și neologisme rare. Dar interpretările ei sînt corecte. Revenim la fabula cu tatăl, fiul și calul: indiferent cine încalecă și cine rămîne pe jos lumea tot critică.

    Tonul și lexicul cronicii unui profesionist se adecvează la conținutul cărții. Altfel comentez un romănaș de Cristina Nemerovschi și altfel teza Ralucăi Dună (vezi mai sus).

    Am mai promis că voi cenzura de acum mitocăniile anonime (comentariul anonim însuși frizează mitocănia) și mă tem că voi fi obligat să-mi țin cuvîntul.

    RăspundețiȘtergere
  24. „Comentatiul anonim însusi frizează mitocănia”.Dat fiind faptul că eu si am semnat mult timp ca un anonim,e drept unul civilizat,asocierea cu notiunea de mitocănie mă îndepărtează de acest blog.Succes în continuare si comentarii semnate si plate.Vă multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  25. Wellcome to my hell!
    Salut, sunt Venetis
    Kostas venetis,
    Am starnit furia!

    Ghimizdroc nascut in genunea colonului, din searbada impreunare intre urina si excremente
    sunt un cinic hybrid trans-autarhic de bos taurus si tzatziki.

    Transcend pe Bonaparte si nu reusesc, rational, sa ma deşert in mintea ta, cititor pălăurat, ce ai putea avea impresia ca ma poti poseda cu una cu doua, vazandu-mi iconul auctorial intr-o dupamiaza linistita, cu un pahar de urina calda alaturi si chitinoase eurygaster integriceps rontaind viguros.

    Transigent, pot totuşi exista pentru ca, vezi, nu am nimic de pierdut: nu am familie, nu am iubit, nu am ţel in viata; de aceea fiinta mea nu poate fi trebuincioasa in vreun fel. Nimanui. Nici chiar Mosad-ului sau CIA-ului sau MI6-ului. Pentru ca desi pot teroriza, nu am pentru ce sa fac acest lucru.

    In turpitudinea existentei mele sunt fara noimă; sunt ca un toron pretensionat in istorie de gheara unui autor pălăurat si sunt gata sa explodez, sa va improsc cu pidosniciile nefiintei mele de temut, sunt un declansator, sunt valiza atomica, sunt butonul rosu, feriţi-va, am aparut!

    Nu pot pleca atat de repede cum si-ar putea amăgi aleanul unii, pentru ca gravez holografic, in mintea ta, paiul imens al falusului meu viril, iţi înnod neuronii si te fac sa-ţi doreşti sa nu ma fi citit/cunoscut/penetrat vreoadată; acum e prea tarziu, ai furat-o, wellcome in the club! urăşte-mă cat poti, dar, realizeaza acest lucru hidos: nu ma mai poti sterge, decat daca te dilesti pe tine, îţi dilesti hardul si te resetezi. Cum poti face oare acest lucru? Intreaba-te si raspunde-ti INAINTE sa ma cunosti. Daca rupi sigiliul iti asumi consecintele si nu raspund de nicio pierdere provocata direct sau indirect tie sau persoanelor dragi tie. Daca dupa ce ma cunosti devii nevropat, nu am nicio vina.

    Hai sictir la toti, si mi-e ciuda ca v-am st’rnit...frumuşeilor!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog