duminică, 23 ianuarie 2011

Cărți noi! Oliviu Crâznic - … și la sfârșit a mai rămas coșmarul, Editura Vremea * *


Am parcurs și eu, ca mulți cititori entuziaști care l-au votat într-o veselie la un sondaj de opinie despre cel mai bun roman al verii trecute (2010) romanul gotic cu vampiri și „nosferați” al lui Oliviu Crîznic. Am constatat că e bine scris, desigur, asta nu se poate nega. Eu îl iau, pînă la un punct, ca pe o parodie a genului. Lucrul acesta nu e din păcate sigur și aș prefera să cred că în această nesiguranță este doar un nou truc al autorului. Un naiv îl poate lua în sine, eventual se va îngrozi, altul va recunoște însă clișeele genului. Cumva și „Numele trandafirului” e un roman parodic la un nivel foarte subtil și înalt.

Mie mi se pare că și secțiunea finală (ce putea totuși lipsi) în care autorul ne dă exemple „reale” de licantropii, vampirisme etc. pune partea de epocă într-o lumină parodică. Mai mult, așa cum ziceam, sper că asta a dorit și nu se ia în serios. Oricum asta a ieșit, eu m-am distrat destul de bine. Cam aglomerate sînt, mai ales spre final cînd devin de-a dreptul obositoare - tot semn de parodie - „fenomenele” sinistre. E de văzut prin comparație ce face Doina Ruști cu un singur duh (Zogru), respectiv o singură stafie (Fantoma din moară). Ține un roman cu fiecare dintre ele. Oricum mi se pare că debutul lui Oliviu Crâsnic e de bine. Ce nu am apreciat: titlul complicat și numele autorului. Acum e prea tîrziu pentru un pseudonim. Ceea ce am prețuit este în primul rînd curajul noutății: să te apuci în ziua de azi de un roman de această factură, mai ales într-un peisaj literar ca al nostru care cotează mai bine realismul jegos, e o îndrăzneală ce nu poate fi ignorată. Desigur, fără talent, această încercare în sine nu înseamnă mai nimic. Dar prozatorul îl are. El și editura urmăresc un anumit efect asupra publicului cu supra-titlul „Horror”, dar pentru un cititor lipsit de naivitate literară contează mai mult abilitatea conducerii acțiunii și stilul, ca și umorul conținut.

Personajele romanului sînt nobile. Naratorul e cavalerul Arthur de Seregens invitat la Castelul Ultimelor Turnuri la nunta unei marchize cu un cavaler austriac. Apare și un inchizitor acolo, apar și niște străini misterioși, unul fiind chiar mirele și acțiunea, cam lungă totuși și la un moment dat cam încîlcită, se desfășoară alert, fără a încetini la curbe. E păcat că realitatea istorică, detaliile de epocă nu sînt prezentate mai pregnant, însăși situarea în timp a acțiunii rămîne incertă, probabil pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea. Dar prozatorul n-a avut timp să se documenteze și s-a preocupat de rezolvarea complexei intrigi și de cumulul de orori. Tocmai aceste hecatombe, în care e de mirare că supraviețuitorii își mai păstrează mintea întreagă sub atacul forțelor malefice, accentuează aerul parodic. Dacă s-ar ecraniza, acest roman ar conduce sigur la o comedie horror.

E de salutat ideea lui Oliviu Crâznic și realizarea sa. Aștept acum însă de la el un roman de cu totul altă factură ca să mă conving că știe ce face. Acesta ar putea fi un roman realist și grav sau unul decis burlesc. În orice caz, încă o aventură „gotică” ambiguă nu mai e de dorit. Pentru că, dacă romancierul e talentat cum sper, drumul valorificării harului său e altul.

3 comentarii:

  1. multumesc pt aprecieri, recenzie si incurajari!
    cu deosebita stima,
    oliviu craznic

    RăspundețiȘtergere
  2. @Oliviu Crâsnic
    Cu bucuria descoperirii unui autor nou. Vedeți că ștacheta e sus acum... săriți înalt! Baftă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma voi stradui - multumesc!
    oliviu craznic

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog