sâmbătă, 25 iunie 2011

Cărți noi! Dan Coman Irezistibil, Editura Cartea Românească * * *




Cine mai știe ce e proza? Să fie cartea lui Dan Coman prima autoficțiune fantastică din literatura română cum afimă pe copertă Teodor Dună? N-aș zice. În fond ”Gemenii” lui Cărtărescu nu abundă de aceleși „grotesc, autobiografic și fantastic” pe care le identifică foarte corect poetul „de-a viului” la Dan Coman. Autobiograficul trece în fantastic sau în imaginar la mulți prozatori „desantiști”. De fapt Dan Coman mixează abil memoriile lui Dan Coman cu ceea ce ar fi trăit-scris-spus Dan Coman dacă realitatea existenței lui ar fi fost (puțin) alta și el ar fi fost D Great Coman. Relația autorului cu personajul său, care nu e tocmai un alter-ego, e incitantă pentru cititor. La fel scriitura lui Dan Coman prin care ajung să ne intereseze întîmplări altfel anodine dacă le cîntărim semnificația în devenirea lunii sau chiar a personajului. Personajul, ca și autorul, e un om care scrie, e obsedat de scris și chiar de receptarea lui, de unde viziunea de coșmar din proza „o întîlnire cu cititorii”, un vis nebunesc al „poetului neînțeles”. Obsesia „autorlîcului” nu e de natură să facă simpatic un personaj, și totuși Great Coman devine pentru că el debordează de umanitate și de banalitate, el e scriitor prin ce (afirmă că) scrie, dar altfel e omul cu trup real „îmbrăcat în ștofă”, cum zicea Nichita Stănescu despre Eminescu. Din acest punct de vedere, pot să afirm cu admirație că „Irezistibil” este una dintre cele mai vii și puternice demitizări ale „autorului demiurg” din literatura noastră. Mai ales că Dan Coman nu vorbește de un autor generic, ci despre sine sau despre cel care ar fi putut el să fie sau... poate despre cu totul altceva. Rămînînd însă ceea ce trebuie să fie scriitorul: un seducător al cititorului său.

4 comentarii:

  1. Domnule Gârbea, cu respect vă întreb(pornind chiar de la dubitația cu care vă începeți recenzia, dar și de la îndoielile-desigur, nu valorice-exprimate și de ați exegeți ai momentului): ”Irezistibil” aparține genului prozaic, ori celui liric? Dacă ar fi să propuneți cartea la premiere, ați încadra-o la secțiunea ”proză”, ori la ”poezie„? La hibrizi, evident, nu mă gândesc nici o clipă, mai ales că, în genere, himerizarea literară implică(precum cea medical-genetică)experimente cvasi-ratate.
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu absolutizez clasificările pe genuri, mai ales în epoca noastră. Totuși „Irezistibil” mi se pare proză: are personaje, epic... Mai degrabă aș apropia de proză unele poeme recente chiar ale unor autori importanți, să zicem Ion Mureșan, decît invers.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă referiți cumva la ”Cartea Alcool”, a lui I.Mureșan? Eu o percep ca fiind producție pur lirică, și încă de cea mai bună calitate. Cât privește alt poem de proporții, ”Torrentul” lui S.G.Bogdan, este mai mult prozaic, cu accente lirice. Ei, aici recunosc cu fair-play, că am greșit, condamnând prea repede uneltele(acelea ce se scriu cu p...), în pofida lirismului real, și acut, și afurisit! Sper că autorul va avea înțelepciunea olimpiană(pe care Dvs. sigur o împărtășiți), pentru a nu acorda vreo impotanță unor contraziceri circumstanțiale, cum sunt acelea pe care orice operă le implică inerent, în procesul receptării ei estetice. Și gata, dau în șabloane critice marxiste (cum mă și acuzase distinsul SGB), așa că mă opresc.
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  4. E bună cartea lui Ion Muresan, desigur. E lirică, dar are și atingeri cu proza în sensul amintit (poveste, personaje, dialog). La SGB e si mai marcată dimensiunea narativă, „Torrent” e un adevărat roman (liric) cu personaje care evoluează, suspans etc. Vom întîlni asta și la Diana Iepure, în recentul volum, dar nu și de pildă la Elena Ștefoi în „Raport de etapă” care e un volum pur liric.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog