Cărți noi! Lilian Zamfiroiu - Relații diplomatice româno-italiene 1918-1940, Editura Tritonic * * *

Volumul reprezintă o variantă „pentru publicul larg”, totuși nu una excesiv populară, bogăția referințelor și notelor o atestă, a tezei de doctorat susținute de diplomatul de carieră Lilian Zamfiroiu despre cea mai interesantă epocă a relațiilor diplomatice româno-italiene: cea interbelică. Interesantă pentru că este o perioadă a frămîntărilor și modificărilor radicale, a creșterii unui val care avea să se spargă în 1939 la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la foarte scurtă vreme după închiderea primului. România și Italia, în ascensiune în Europa, se preocupă fiecare reciproc de politica țării celeilalte tatonîndu-se, gestionînd tensiuni, pentru că era în discuție ratificarea tratatului privind Basarabia, și încheind pactul de amiciție și colaborare din septembrie 1926. După un interval de evoluție fastă, vor urma ascensiunea la putere a lui Hitler în 1933 și conflictul italo-etiopian, fenomene pe care istoricul și diplomatul Lilian Zamfiroiu le comentează pe larg, citînd documente pline de interes, atît din arhivele diplomatice cît și din zona reacților publice. Situarea Italiei față de Mica Înțelegere, în termeni mai direcți se poate vorbi de ostilitate, este un fapt demn de luat în seamă și autorul îi consacră nu puține pagini și reflecții. Foarte interesantă este atitudinea lui Nicolae Titulescu, pe care o subliniază Lilian Zamfiroiu, în aplicarea nunațată a deciziilor Societății Națiunulor în cazul Italiei, declarată țară agresoare în conflictul cu Etiopia. Fără a folosi argumentele de tipul „impunerii civilizației superioare”, diplomatul român determină aplicarea exactă și fără excese a sancțiunilor impuse Italiei. Cu toate acestea, atitudinea sa în cazul discursului împăratului Etiopiei, bruiat la Geneva de huiduieli din loja publicului, îi va atrage lui Titulescu puternice reacții negative din partea presesi și chiar a guvernanților italieni luînd forma unor veritabile „execuții” mergînd pînă la insinuarea că Titulescu nu este de „rasă albă”, ceea ce ar explica „simpatia” pentru etiopieni. Acest segment al cărții lui Lilian Zamfiroiu este extrem de incitant și e meritul său de a-i fi relevat toate fațetele. Lucrarea se încheie cu prezentarea ultimelor luni precedente celui de-al Doilea Război Mondial și cu constatarea evidentă că Italia a susținut pretențiile teritoriale ale Ungariei asupra țării noastre încheiate cu momentul nefast al Dictatului de la Viena. Cartea lui Lilian Zamfiroiu, palpitantă în multe segmente asemeni unui roman de calitate, se va citi cu mare ușurință, grație stilului elevat și a preciziei frazei, dar și cu plăcere de către cei interesați. Astfel, departe de a fi o aridă teză, volumul va trece firesc spre cititorul pasionat de istorie.