Cărți noi! Mihail Gălățanu - România aproximativă”, Editura Vinea * * *

La data imposibil de uitat de 11 septembrie s-a născut Mihail Gălățanu, acum 48 de ani, la Galați. Urîndu-i cu toată căldura La Mulți Ani, mă voi referi și la cel mai recent volum al său: „România aproximativă”, Editura Vinea.

Mihail Gălățanu este mai cunoscut, mai ales naționaliștilor și celor care de regulă nu citesc poezie, cu atît mai puțin poezie contemporană, pentru un ciclu poetic intitulat „O noapte cu patria”. Textele din acel ciclu, de care diferiți inși obtuzi nu încetează nici azi să se indigneze, deși ei nu au citit din creația lui Mihail Gălățanu decît citate din citate, necum măcar volumul incriminat, au provocat un mare scandal acum vreo 15 ani.
Acum Mihail Gălățanu revine cu oarecare masochism la opera care nu că l-a consacrat dar l-a aruncat ca pe un creștin ce este în groapa leilor gata de indignări gratuite. Cel mai folosit cuvînt care apare în volum este numele patriei pe care poetul vrea s-o aproximeze. România lui Gălățanu nu este una abstractă, „hermetică” așa cum zicea Călinescu despre țara nenumită din „La noi” de Goga. E o patrie concretă pe care poetul, ce a avut ocazia să o părăsească definitiv, nu a lăsat-o totuși ci a continuat s-o iubească, precum Crăcănel pe Mița Baston, în ciuda multelor și numeroaselor ei defecte dintre care infidelitatea și disprețul pentru poeți sînt doar două, nu cele mai grave.

Patria lui Gălățanu, dulce dar cam scîrboasă totodată, „e o dulceață pe mîini/ cu toți ne murdărim de ea/ dăm și pe haine/devine lipicioasă”. România e o „Țară în care țigănia, nu țiganul, e rege./ Țară de fotbaliști/ și de soții de fotbaliști/ de maneliști/ și de tabloizi”. În descendența versurilor care au oripilat, probabil ipocrit, multă lume „de bine”, poetul își continuă idila cu patria pe care o posedă carnal ca pe vremuri: „Te apăr și te penetrez, patria mea”. Autorul plusează: „ Îmi fac felul în tine. Fac tot ce vrea mușchii mei în pat cu tine”. Riscă să stîrnească mînia altor și altor proletari analfabeți sau patrioți de fațadă.

Poetul dă diferite și inedite definiții ale patriei sale pe care „ a aproximat-o cu fiecare clipă a vieții”. Patria e un iceberg, e o Românie care a făcut dintr-o biserică o cîrciumă de cartier, o zare cu multe zecimale, a eroilor noștri etc. Spre finalul volumului, el se lasă în voia unor filipice la adresa celor care l-au denunțat pentru lipsă de patriotism și maculare a imaginii patriei înjurîndu-i „Euthanasia mamei ei de viață!”. El zice: „Cei care m-au denunțat n-aveau nicio treabă cu literatura/ erau doar niște fătălăi bătrîni/... /erau doar niște foci bătrîne pe margine de recif/.../morse pline de osînză/.../ niște ageamii care își pot închipui că pot ei judeca cu ocaua/cărînd-o cu obrocul”. Desigur, ”e ușor să fii patriot de doi bani în SUA/ ori Canada/ ia și Patria cu tine dacă pleci”. În orice caz „patria mea este contradictorie”. Ultimul text e o rugăciune: „Domnul să nu ne uite și să vină la noi în morminte”.

Și în acest volum, deși poate mai puțin decît în altele, Mihail Gălățanu apare ca un poet ingenios și talentat, stăpîn pe limbaj și pe lumea sa. Cele mai izbutite texte sînt însă cele din afara temei. Neîmplinirile volumului mi se par a fi reluarea unei partituri care și-a avut momentul de strălucire, insistența asupra acesteia, cu reveniri care ajung uneori redunanate pentru că nu se ridică la un alt nivel decît enunțurile inițiale pe aceeași temă. Ca și faptul că, deși original și excentric prin definiție, poetul rămîne uneori la nivelul gazetăriei sau al comentariilor anonime de pe internet, configurînd o patrie iubită, poate, dar blamată prin clișee jurnalistice curente. Totuși, această carte dă certitudinea că Mihail Gălățanu este un poet capabil oricînd de texte memorabile și poate fi doar un popas (poetul scrie cam mult) în declanșarea unei ofensive veritabile pe un alt front.