Fotografia unei scări, așezată astfel încît treptele merg perfect pe verticală, iată coperta (semnată de Mircia Dumitrescu) a volumului, primul cred, publicat de Eusebiu Ștefănescu. Cine nu-l cunoaște pe maestrul Sebi Ștefănescu a pierdut enorm, dar nu totul, pentru că poate recupera oricînd, distinsul actor fiind o persoană prin excelență afabilă și accesibilă, deschisă dialogului. Dar o cale de cunoaștere este și prezentul volum.
Eusebiu Ștefănescu se definește perfect ca un om al clipei, al versului sau catrenului ivit în clipa de inspirație – cea de la masa cafenelei sau terasei, de la marginea scenei, a arlechinului sau din ușa cabinei teatrale - a calamburului isteț care unește prin admirația în fața vervei pure poeți, critici, actori, pictori. Clipă trecătoare, moment fulgurant, destinat minunării pe loc și apoi uitării. Dacă nu cumva, reținîndu-l din mers, „arhivarul clipei”, cu memoria sa uluitoare, îl va restitui cîndva. Cîte versuri de Nichita Stănescu, edite sau inedite știe Eusebiu Ștefănescu, cîte catrene improvizate de regretatul Dan Laurențiu, cîte maxime de atîția alții, unii geniali iar alții anodini dar care, iluminați de privirea zeilor sau de o sută de votcă, și-au spus, vreodată măcar, gîndul memorabil, adînc sau doar spiritual? Nimeni nu va putea contabiliza. Cîți scriitori, actori, regizori, de toată mîna și din toată țara a cunoscut? În privința asta e mai bogat decît magnații și mogulii, dar bogăția lui e mai trainică, pentru că nicio criză nu o poate seca.
Cartea lui Eusebiu Ștefănescu e jovială și exactă, e generoasă cu lectorul, este o mărturie prețioasă a celui care „a fost acolo”. E excelent că ea există. Iată încă o anecdotă, dintre cele demne de condeiul lui Eusebiu Ștefănescu. Se punea problema, în ziua de marți 13 septembrie, fix la ora 13 și 13, pe terasa Muzeului Literaturii, autorul mai avînd un simplu exemplar asupra sa, cui îl va dărui: lui Dan Cristea sau mie? Eu, bănuind că volumul are sub 200 de pagini, am zis: „Îl rupem în două, dar eu iau prima sută de pagini”. Din fericire, criticul Dan Cristea, generos ca totdeauna, dar și cartezian, a replicat: „Ia-l tu pe tot și, după ce-l citești, mi-l dai și mie”. Așa voi face, dar numai cu împrumut, deoarece doar eu m-am ales cu dedicația prețioasă a actorului.
Ar fi frumos să vă povestesc măcar cîteva dintre întîmplările și evocările din cartea lui Eusebiu Ștefănescu, dar, povestindu-le eu, le-aș răpi hazul intrinsec al autorului, pe care merită să-l gustați direct și, mai ales, n-aș ști pe care s-o aleg, avînd în vedere hazul tuturor. Pe unele, cunoscute oral, precum cea cu Horia Lovinescu și cele două pahare, unul mare, unul mic, aparent cu apă și vodcă, dar în care era exclusiv vodcă, am relatat-o și eu cîndva, Eusebiu Ștefănescu are meritul de a le fixa scriptic pe toate adăugîndu-le farmecul personal al relatării.
De aceea vă voi spune „una cu Dan Laurențiu”, aflată de la Eusebiu Ștefănescu și care nu apare în carte, actorul fiind nu pudibond, ci pur și simplu decent. Poetul Dan L. care a scris atît de grav, risipind doar oral umorul său, luase act de replica, fals atribuită de altfel, unui personaj memorabil al vremii noastre: „oscilez între metafizică și clitoris”. Omul spusese „metafizică și catharsis”, dar jurnalista care-l intervieva nu a înțeles ultimul cuvînt sau i s-a părut mai „șic”, mai „breaking news”, al doilea. Oricum, aflînd butada care făcea epocă, Dan Laurențiu a improvizat un catren parodic păstrat de memoria lui Eusebiu Ștefănescu:
„Metafizic și emfatic,
Eu aștept să-mi faci un semn
Și-n l.... tău sălbatic
Bat cu limba mea de lemn”.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu