vineri, 30 septembrie 2011

Traumatismele Albei ca Zăpada



Ieri, joi, fiul meu Tudor (Huppy, 4 ani și 10 luni) a fost la teatru cu grupa „medie” de la grădinița lui. A urmărit spectacolul „Albă ca Zăpada”. Acțiunea și numele personajelor îi erau perfect cunoscute din carte și din filmul lui Disney. La final, la întoarcerea la „sediu”, copiii au fost întrebați cum le-a plăcut spectacolul. Majoritatea au admis convențional că le-a plăcut. Huppy a declarat că „nu prea i-a plăcut”. De ce? „A fost cam violent și Albă ca Zăpada a fost traumatizată”, a răspuns el.


Educatoarea, cam uimită probabil de vocabularul tînărului critic, a convocat-o pe mama acestuia și i-a comunicat situația și spusele lui. Cu acest prilej, s-a aflat că Huppy, deși cunoaște literele și cifrele și calculează cu dexteritate, refuză să le scrie de mînă, ceea ce arată rolul PC-ului și tastaturii în viața noilor generații.

Dincolo de hazul întîmplării, mă tem cu adevărat că spectacolul a fost „cam” violent și că, deși nu au putut exprima atît de clar și neologistic nemulțumirea lor, mulți copii au resimțit neplăcerea că biata Albă ca Zăpada a fost traumatizată. Dvs. știți ce vede copilul dvs. sub aparența blîndă a unui basm?

Foto: Albă ca Zăpada în varianta soft a lui Disney și Huppy studiind fenomenul cavitației la pompele centrifuge

7 comentarii:

  1. E clar că păpuşarul care-a jucat rolul Albei ca Zăpada a intrat prea tare în rol (voce înlăcrimată, un dialog cu kinderii prin care să-i introducă în poveste, gesturi de spaimă, graţioasa mână de lemn întinsă spre ei, cerşind parcă o clipă de viaţă – am văzut şi eu asta cu fiica mea lângă mine -, etc.) şi el, păpuşarul, trebuie certat/felicitat după cum crede Huppy de cuviinţă. Ce vede copilul sub aparenţa blândă a unui basm? Ştiu sigur că vede şi ce-a fost “antrenat să vadă”. Ex: copil privind un desen cu lupul şi barza. Lupul: gură căscată. Barza: cioc lung gata să scoată osul din gâtul lupului. Soare pe cer, baltă albastră, copaci în jur, în copaci păsări. Întrebare: vezi ce curajoasă e barza? Răspunsul copilului: Dar tu vezi ce milată-i pasălea din copacul ăla?

    RăspundețiȘtergere
  2. Băiatul e genial ! Iar copiii sunt uneori cei mai buni critici !

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt poveşti foarte brutale, care pe ecran sunt mai dure decât dacă sunt citite copiilor din carte; la aceaşi vârstă cu Huppy, fiica mea Cristina s-a ascuns sub scaun când a văzut balaurul cu X capete din vechiul film Sindbad marinarul... sora ei mai mare cu 2 ani nu a reuşit să o scoată la lumină decât după un minut-două...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, mi se pare că la noi se exagerează în teatru, chiar dacă sînt piese pentru adulți, încercînd să fie concurate filmele horror. Și mai ales se face abuz de decibeli.

    Nu-i mai puțin adevărat că și poveștile au o cruzime intrinsecă, ea nu le poate scăpa copiilor. Am în vedere și observațiile lui N. Moanolescu din „Andersen cel crud”. În filmele lui Disney este înmuiată voit componenta prea dură a acțiunii, de exemplu în clasicul Pinocchio sau în Cartea junglei (jupuirea tigrului de către Mowgli e ocultată).

    RăspundețiȘtergere
  5. Hmmm, îmi aminteşte de fiica mea, care la vremea când avea vreo 5 ani mi-a spus că poveştile lui Creangă, în special Capra cu trei iezi sunt horror (ea pronunţa oror). Sincer, sunt de aceeaşi părere, descrierea cu capetele iezilor "rânjite-n fereşti" mi-a bântuit şi mie nopţile copilăriei...

    RăspundețiȘtergere
  6. Există o lucrare pe tema „ororilor” din basmele lui Creangă, chiar anterioară observațiilor lui N. Manolescu despre cruzimea lui Andersen. Mai de curînd s-a speculat că „Soacra cu trei nurori” e incorectă politic (gerontofobie, omor cu cruzimi etc.). Dar pățania popii din „Povestea poveștilor” e blasfemie curată într-o țară unde 75% fac danii bisericii. Una e literatura, care trebuie să fie și are sens dacă e doar des-frînată (nu mă sperie nici corozivele lui Creangă, nici ale lui Geo Bogza, M. Gălățanu sau Stoian G. Bogdan) și alta e ce se prezintă pe scenă copiilor sub o anumită vîrstă.

    Evident că un copil văzînd un cotidian de banală înfățișare poate să își întrebe părintele de ce doamnei de pe pagina I îi este atît de cald.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog