luni, 5 septembrie 2011

Vis de noapte-n miezul verii. Actul V


Mă apropii de finalul traducerii magnificei piesa „Vis de noapte-n miezul verii” de William Shakespeare. Am trecut de curînd de monologul memorabil al lui Tezeu de la începutul actului V, cel cu care începea la fel de neuitata montare a lui Alexandru Darie, de la Comedie, atît de admirată la Londra în 1992, cînd am văzut-o și eu la Lyric Hammersmith. Tezeu (și Oberon) era Șerban Ionescu. Iată versiunea mea.







HIPPOLYTA:
Ciudat, Tezeu, ce-au spus îndrăgostiții.

TEZEU:
Mai mult ciudat, adevărat - nu știu.
Eu n-am crezut poveștile cu zîne.
Îndrăgostiții sînt ca și nebunii:
Ei țes fantasme vii în care cred,
Cum mintea sănătoasă nu cuprinde.
Lunaticul, îndrăgostitul și poetul
Au cam același fel de rătăcire.
Unul visează draci mai mulți ca-n iad:
Ăsta-i nebunul. Cel îndrăgostit
Vede Elena Troiei într-o cioară.
Ochiul poetul cuprinde totul
Pămînt și cer, văzduh și glod deodată,
Închipuirea lui are putere
Din lucruri neștiute, din neant,
Să facă trupuri vii, iar din nimic
Să modeleze chip și să dea nume.
Acesta-i trucul celui ce visează:
Cînd se gîndește la ceva ce-i place
Va ști să-l facă să apară aievea.
Așa cum noaptea, dacă mergi orbiș,
De spaimă, crezi că-i urs orice tufiș.

Imaginea: „Hora spiridușilor” de William Blake

3 comentarii:

  1. @ Șerban Tomșa
    Mulțumesc. Cu Shakespeare simți că zbori și tu. Totdeauna traducerea unui mare autor mi-a dat această senzație, care apare și în vis, că mă poartă cineva și eu dau din mîini, care nu au aripi, și totuși zbor și eu.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Stiu, zîne, nebunii, cred, cuprinde, poetul"...Cuvinte care încheie versuri fără să creeze o rimă anume, ci una călătoare pe care o iei cu tine când se încheie lectura.
    Frumos, aproape desăvârşit.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog