Miercuri, 9 octombrie 2013, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) a avut loc conferinţa „Arhitecţi români în închisorile comuniste 1944-1964” susţinută de arh. drd. Vlad Mitric-Ciupe. Au luat cuvîntul și invitaţii săi, prof. dr. arh. Sorin Vasilescu și arh. Emanoil Mihailescu, fost deținut politic între anii 1958-1963.
Printre victimele regimului comunist s-au numărat şi cei mai de seama arhitecţi ai României interbelice. Profesionişti de prestigiu precum G.M. Cantacuzino, I.D. Enescu, Constantin Iotzu, Arghir Culina, Constantin Joja, Nicolae Goga, Ștefan Balș, Virgil Antonescu și alții au îndurat chinuri groaznice doar pentru vina de a fi fost unii dintre cei mai buni specialişti în domeniul lor și de a se fi opus – într-un fel sau altul – comunismului.
Proiectul de cercetare „Arhitecții români și detenția politică 1944-1964“ – finanțat de Ordinul și Uniunea Arhitecților din România – a identificat și documentat aproximativ 100 de cazuri. El se va finaliza prin lucrarea doctorală a autorului și printr-o serie de volume ce vor fi publicate de acesta în viitorul apropiat.
La conferință a participat un public extrem de numeros, sala de festivități a ICR fiind neîncăpătoare. Conferențiarul, cu o rigoare deosebită, cu prezentarea de documente, fotografii de epocă, planuri și desene ale arhitecților trecuți prin închisori, a fost urmărit cu un viu interes. Arh. Emanoil Mihailescu a povestit cîteva episoasde din detenția sa și a făcut un apel emoționant la memorie, împotriva totalitarismului. Toți protagoniștii au fost aplaudați cu căldură de publicul prezent.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
▼
2013
(212)
-
▼
octombrie
(26)
- Clubul Dramaturgilor la a doua ediție a stagiunii
- Hainele noi ale teatrului pentru copii
- A murit marea traducătoare Olga Zaicik
- Cărți (ca și) noi! Gheorghe Săsărman - Cuadratura ...
- Cine a fost Maica Smara?
- La Mulți Ani, Adrian Mihalache!
- Lucia Verona la Clubul Dramaturgilor. 28.10.2013 o...
- Tina Ionescu-Demetrian - 90. Artista a fost sărbă...
- Shakespeare la cub! Henric al VI-lea părțile unu, ...
- În curînd! „Luceafărul de dimineață” - nr 10/ 2013
- Cărți noi! Toma George Maiorescu - Geopoeme rătăci...
- Vești rele pentru revistele de cultură
- Antoniu și Cleopatra - reflecțiile unui traducător
- „Arhitecţi români în închisorile comuniste 1944-19...
- Colocviul național de dramaturgie „Mircea Ghițules...
- Noua conducere a Uniunii Scriitorilor. Comunicatul...
- După cutremur. Învățături
- Manolescu - Cipariu 705-196 (37 de voturi nule)
- Nicolae Manolescu a fost ales preşedintele USR
- Cărți noi. Elena Vulcănescu - „Veronica Micle, muz...
- Aventuri cu cărți. O lucrare rară și un autor imag...
- 170 000 de vizitatori
- Anunț. Competiție pentru tinerii poeți (sub 30 de ...
- In memoriam Domnica Gârneață
- Imagini din Baku
- Clubul Dramaturgilor – debut de stagiune reușit!
- ► septembrie (17)
-
▼
octombrie
(26)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu