marți, 1 octombrie 2013

Clubul Dramaturgilor – debut de stagiune reușit!


Luni 30 septembrie s-a deschis stagiunea spectacolelor-lectură cu piese românești inedite a Clubului Dramaturgilor, organizat de Filiala București – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. Debutul noii stagiuni, a șaptea de cînd ființează Clubul, a avut loc în Sala Mare a Institutului Cultural Român, în virtutea relațiilor statornice de colaborare între  ICR și USR și a fost organizat impecabil de instituția gazdă și de comitetul filialei USR.

În ciuda vremii nefavorabile, peste 50 de spectatori, oameni de teatru, scriitori dar și public iubitor de literatură și teatru, au aplaudat cu entuziasm noua piesă propusă de dramaturgul Dinu Grigorescu și interpretată cu har de actori binecunoscuți: Julieta Strîmbeanu, Adriana Trandafir, Dan Condurache, Alexandru Bindea, Doina Ghițescu, într-o regie foarte inspirată, cu surprinzătoare efecte sonore, semnată Vasile Manta. 

La discuțiile care au urmat, moderate de Horia Gârbea, președintele filialei, au luat cuvîntul dramaturgi, actori și scenografi dar și spectatori aflați în premieră la o ședință a Clubului. Opiniile au fost nunațate, diverse iar judecata de valoare finală a fost net în favoarea dramaturgului.

Următoarea ședință a Clubului va avea loc pe 28 octombrie și piesa propusă va aparține probabil Luciei Verona.

Aici puteți vedea 12 fotografii de la eveniment realizate de Mihai Cratofil.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog