duminică, 27 octombrie 2013

Hainele noi ale teatrului pentru copii

M-a cuprins o deosebită emoție cînd, ajuns în noua sală a Teatrului Excelsior, pentru a asista împreună cu fiul meu și alte zeci de părinți și copii, unii sub 5 ani, la o premieră, am auzit, din difuzoare, vocea inconfundabilă a regretatului maestru Ion Lucian. Teatrul Excelsior, așa cum arată astăzi, cu o sală modernă, cu o trupă valoroasă și entuziastă și cu, mai ales, un succes de public indiscutabil este creația marelui actor care, înainte de a dispărea, a luptat ani de zile pentru existența acestei instituții (patronată acum de Primăria Municipiului București) și pînă la urmă și-a văzut visul cu ochii.

Teatrul Excelsior este un spațiu primitor pentru foarte tinerii săi spectatori, confortabil în ciuda spațiului nu foarte mare, și mai ales bine utilat. E păcat că nu există mai multe teatre pentru copii ori măcar mai multe spectacole pentru ei la teatrele profesioniste, de stat și independente. Asta face existența Excelsior-ului cu atît mai importantă.

Noua premieră, „Hainele noi ale Prințului”, este un specatcol foarte viu, antrenant, cu muzică frumoasă (George Marcu, autor și al versurilor) și coregrafie de calitate (Andreea Duță). Scenariul a fost adaptat de regizoarea Ilinca Stihi după două povești de Hans Christian Andresen iar scenografia și costumele aparțin cunoscutei artiste Luana Drăgoiescu. Nu este vorba, cum am bănuit, de parabola hainelor noi ale împăratului, lăudate de toți deși acesta nu poartă nimic. Acțiunea se petrece în lumea florilor și este orchestrată de majestuoasa și eleganta Zînă Toamnă (Silvana Ionescu). Prințesa frumoasă și mofturoasă Deea (de la Orhideea, jucată de Alexandra Velniciuc) trebuie să se mărite, altfel o va prinde oribila iarnă. Prietena și confidenta ei, la fel de atrăgătoare, Panseluța (Raluca Botez) o ajută cum poate, dar decizia e grea pentru că are de ales între timidul și stîngaciul Mugurel (Dan Clucinschi) și mirobolantul Prinț Crin (Robert Radoveanu), mult mai experimentat, dar mai pervers, dorind anexiuni teritoriale prin căsătorie.

Toți copiii înțeleg repede opoziția celor doi și miza piesei, o îndeamnă cu voce tare pe eroină să aleagă bine. Dar ea nu s-ar descurca dacă nu ar fi un cuplu foarte simpatic de spioni - deghizați în flori -format dintr-un Arici (Ciprian Cojenel) și o Cioară (Daniela Ioniță-Marcu), trimiși chiar de Zînă. Aceștia, sprijiniți eficient de o o Albinuță (Cosmina Dobrotă) harnică în polenizare, o Libelulă (Iulia-Diana Samson) și un Bondar (Marian Rădulescu) dejoacă planurile malefice ale Prințului Crin îmbrăcîndu-l într-o mantie care are darul de a-i determina pe cei care o poartă să spună adevărul.

Prințul o răpește pe Deea, dar forțele coalizate ale binelui sînt mult mai puternice. Tînărul Mugurel înflorește și îl învinge pe maleficul prinț, iar noua sa înfățișare dez-bobocită îl ajută să o farmece și pe frumoasa Orhidee. Astfel, spre satisfacția publicului, de la preșcolari la bunici, care își manifestă zgomotos entuziasmul, totul se termină cu bine și cu o cuvenită nuntă.

Spectacolul are mult umor, momentele comice și cele lirice sînt dozate potrivit și actorii joacă plini de însuflețire, intrînd inevitabil în dialog cu spectatorii care dau personajelor indicații folositoare, le aprobă și dezaprobă fără nicio reținere, după cum este cazul.

Teatrul Excelsior, cu o stagiune ce cuprinde multe spectacole deși are o trupă destul de restrînsă, îndeplinește un rol foarte însemnat în peisajul teatral bucureștean, lucru dovedit și de numărul mare de specatatori care îi fac sala neîncăpătoare. Receptivitatea acestui public special, care nu poate fi înșelat nicicum și care își exprimă spontan aprecierea, îi asigură pe realizatori că și-au atins scopul. Am fost impresionat și chiar invidios pe candoarea specatorilor care trăiesc teatrul deasupra oricărei convenții sau mai exact intră fără ezitare în ea. Pledoariile pentru rolul educativ și formator al teatrului pot fi înlocuite cu succes cu o simplă participare la un spectacol precum acesta. Toți cei care contribuie la realizarea unei asemenea piese și-ar dori, poate, să facă teatru „mare” și sînt sigur că ar avea capacitatea să-l facă, pentru că arată calități artistice indiscutabile. Atunci însă cred că le-ar lipsi confirmarea imediată și sonoră a îndeplinirii țelului lor și satisfacția de a constata pe viu cît sînt de necesari. Există de altfel un model: maestrul Ion Lucian, actor de roluri mari care însă a dedicat o parte foarte importantă a vieții și carierei lui teatrului de copii, primind nu numai recunoașteri oficiale enorme dar și satisfacția de a vedea săli pline, înveselite și bucuroase din pricina harului său.

Noua premieră a Teatrului Excelsior, care asemeni altora se va juca fără îndoială de sute de ori, este o contribuție valoroasă la educarea unui viitor public. Cei care au contribuit la finalizarea eforturilor uriașe ale lui Ion Lucian pentru edificarea acestei instituții nu pot decît să se felicite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog