marți, 22 octombrie 2013

Cine a fost Maica Smara?


Un vizitator al blogului m-a întrebat despre Maica Smara și îndepărtata mea relație de rudenie cu această longevivă scriitoare.

Maica Smara a fost soția profesorului George O. Gârbea, apoi a unui anume Gheorghiu, intrînd în posteritate cu numele real Smaranda Gheorghiu și cu pseudonimul Smara, atribuit se pare de amicii ei Mihai Eminescu și Veronica Micle, ea fiind prietenă și confidentă a acesteia mai ales.

Maica Smara a fost pseudonimiul Smarandei Gârbea, mătușă prin alianță a bunicului meu, gral Titus Gârbea.
Ea a purtat o vreme numele după Gârbea soțul ei care era văr de al doilea (cred) cu tatăl bunicului meu patern. Soțul Smarei (primul) era un profesor serios de literatură, un cercetător dar și un poet, menționat și de G. Călinescu în Istoria sa. Arghezi își amintește cu recunoștință că profesorul Gârbea l-ar fi îndrumat la începuturile sale literare.

Smara în schimb (cu care nu sînt rudă de sînge, cum se vede) era o mare naționalistă și o „educatoare a poporului”, scriind cărți educative pentru copii, probabil siropoase și memorii de călătorie Era aprigă și rețin de la bunicul meu detaliul că, la Societatea Scriitorilor Români (înaintașa USR de azi), la ședințe, dacă era contrazisă, își agresa preopinenții cu umbrela de care era nedespărțită. A fost longevivă (5 septembrie 1857, Târgovişte - 26 ianuarie 1944, Bucureşti).

A avut trei copii cu profesorul Gârbea. O fată a ei, Zoe, s-a căsătorit cu șeful misiunii diplomatice a Italiei la București, un anume Tomellini. Fiul ei, nepotul Smarei, Radu Tomellini, a făcut carieră de medic la Genoa. Părinții mei l-au vizitat în 1968 acolo, avea la rîndul său trei copii, mai mari ca mine. E cert că în Italia mai trăiesc strănepoții Smarei, verii mei îndepărtați. Smara întreținea cultul Romei, al latinității noastre, era adoratoare a Italiei și vorbitoare de italiană.

Bustul Smarei, pe care eu într-un articol l-am atribuit lui Valbudea (autor al unui bust foarte asemănător al Veronicăi Micle) veghează demult în Cișmigiu. Am găsit referințe că acest bust ar fi fost realizat de Mihai Onofrei (1896-1960). Pe soclu e un basorelief cu doi copii așezați care citesc o carte (de Smara, se deduce) la umbra unui copăcel. Smara era adepta „școlii în aer liber”. A fost o mare turistă ajungînd și la Capul Nord.

În copilăria mea, bunicul meu, care o cunoscuse personal, mă ducea în Cișmigiu s-o vedem și îmi spunea povestea ei. Își îmbrăca fiicele în culorile naționale, îmi spunea. Credea în cultură și artă, dar cu talentul stătea mai prost.

În imagine, cunoscutul bust din Cișmigiu.

3 comentarii:

  1. Multumesc. Multumesc mult pentru aceste lamuriri, dle Horia Garbea.
    N-o fi avut talent literar, asa cum sustineti dvs., dar o inima mare tot a avut maica Smara!
    Spor la scris si in toate va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere. Smara era de un sincer, înfocat și anacronic patriotism. Văd că patriotismul se demodează și devine incorect politic.

      Ștergere
  2. Am intalnit o scurta dar interesanta biografie a Smarandei Gheorghiu in Enciclopedia personalităților feminine din România George Marcu, Rodica Ilinca (Editura Meronia).

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog